Decesul Elenei Simionescu Râmniceanu (1852-1888), soția moșierului și omului politic Dumitru Simionescu- Râmniceanu, pentru care marele arhitect Ion Mincu a înfăptuit deosebitul cavou din Cimitirul Sudic al Focșaniului, a stârnit un mare scandal în epocă, echipa medicală fiind acuzată de malpraxis și chiar de luare de mită în urma operației efectuare la București. La acea vreme, soțul decedatei era senator și foarte influent la nivel național. Elena, mamă a cinci copii, a murit la doar 33 de ani din cauza unei maladii incurabile. Va fi operată de doctorul George Severeanu, asistat “de alți 8 confrați”, la Institutul de Maternitate beneficiind, evident, de cele mai bune condiții operatorii. Actul medical în sine a fost puternic “pus în discuție” în epocă. La un an de la deces scandalul acestui deces nu se stinsese încă. Doctorul Severeanu a trimis Ziarului Lupta, în anul 1889, un articol detaliat care ne arată condițiile în care Lina, așa cum o numea arhitectul pe nepoata sa, și-a găsit sfârșitul, la puțin timp după aducerea pe lume a unui copil.
Bogata corespondență dintre ea și unchiul ei, arhitectul Ion Mincu, le dezvăluie afinitățile literare și muzicale, dragostea pentru frumosul artistic. Parte dintre aceste scrisori vor fi publicate în volumul de cercetare Elita din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu.
Restabilirea unui adevăr
Dl. doctor Severeanu ne trimite următoarea scrisoare:
Domnule redactor,
Este mai mult decât un an, de când am avut ocazie a opera pe o doamnă Simionescu din Focşani, asistat fiind de opt alţi confraţi. Boala de care suferea numita doamnă era absolut mortală, şi operaţia nu făcea decât a îi prelungi viaţa, fără însă a-i garanta scăparea pentru totdeauna Afară de aceasta, operaţia fiind una din cele mai serioase (Hystero-Ovariotomia Vaginală) a fost făcută cunoscut bărbatului, rudelor şi chiar pacientei cu toate pericolele ei, fie chiar imediate şi ea a lost acceptată de toţi, cu speranţă că poate să aibă şansă de scăpare.
Operaţia s’a “făcut cu consimțământul tutulor şi în urma mai multor consultaţiuni.
Cu toate că această operaţie este una din cele mai dificile şi mai grave, nu a prezentat în timpul execuțiunei nici o dificultate ci numai peste doué ore, pacienta a fost aplicată de un atac nervos care, asociindu-se la zguduitura operatorie care se întâmplă după oricare operaţie mare, a făcut să sucombe operata noastră.
Fiecare înţelege lovitura morali ce a încercat atât familia cât şi noi toţi.
Această operaţie era a trei-spre-zecea ce făceam de felul acesta. La multe operate, cancerul a recidivat mai curând sau mai târziu, dară sunt încă femei cari de mai mulţi ani trăesc,- şi unele în înalta noastră societate.
N-a trecut mult şi unii oameni mici la suflet aii scris infarmii le cele mai neruşinate asupra acestui cas. Nu am voit a respunde, considerând acestea numai ca nişte manopere neruşinate, pentru a satisface pe amicilor.
Este însă mai mult timp de când să vorbeşte in public, şi oameni, amici din Focşani, îmi spun că se zice pe acolo, ba chiar d. Simionescu afirmă ca numai mie ’mi-ar fi plătit ba 10,000 lei, ba 20,000 lei pentru operaţie, după o presupusă tocmeală ce ar fi existat între noi ; ba se afirmă chiar existenţa unui contract, a unei corespondenţe ce ar fi existat intre noi, în aceasta privinţă. Dau cea mat absolută desmintire acestor calomnii ce să răspândesc pe socoteala mea şi declar că, dacă cineva îmi va a prezenta un act al meu prin care se va dovedit una ca aceasta, mé supun a plăti aceluia suma din acel contract sau din scrisorile mele, ori care ar fi ea.
Sunt dator însă a spune şi adevărul în această afacere:
D-na Simionescu se afla la otel Otteteleşanu bolnavă de mai mult timp şi în stare foarte gravă ; am văzut’o de mai multe ori cu d. Drăghiescu, şi mi se pare şi d. Stoicescu, şi s’a hotărât a face operaţie şi, pentru că la otel nu eram în condiţie bună, am propus a se face această operaţie la institutul de Maternitate, pentru a avea la dispoziţie un salon în bune condiţii; am mers cu d. Simionescu la Eforia spitalelor şi am expus cazul principelui D. Chica, eforul de atunci, care, cunoscând pe d. Simionescu (care era senator) a ordonat a i se pune la dispoziţie tot ce trebuia pentru siguranţa operaţiei. La institut s’au luat toate dispoziţiile, totul a fost din nou înfiinţat şi, asistat de d-nii doctori Drăghiescu, Râmniceanu, Stoicescu, Leontie, Andronescu, Hepites (nu’m imai amintesc care încă) s’a făcut operaţia, luându-se toate precauţiunile. Înainte chiar de a porni bolnava la institut, d. Simionescu m’a întrebat dacă trebuia să îmi plătească înainte sau după operaţie, şi i’am răspuns că aceasta imi este indiferent, insă i-am adăogat că preocupaţia noastră principală în acel moment era a lua toate îngrijirile pentru a da cât mai multă siguranţă de reuşită.
Acuma, dacă in adevăr propunerea d-lui Simionescu era serioasă şi cât avea să plătească nu pot să ştiu, devreme ce nici eu nici altcineva, in numele meu, nu deschisesem nici o vorbă măcar despre plată. După operaţie, ori cât de nenorocită a fost ea, d. Simionescu a făcut totdeauna una pe supăratu, cu toate că de mai toţi a fost prevenit atât de gravitatea boalei cât şi a operaţiei pe care a acceptat’o. Prin urmare, declar, ca să se ştie bine, că d. Simionescu, cu drept ori fără drept, nu mi-a plătit nici 5 bani, şi nici nu i’am cerut nici o dată nici un ban şi, pe cât ştiu, n’a plătit la nimeni nimic, afară de îmbălsămire care după stăruinţele mele, a costat 150—200 lei, plata autopsierului care a fost însărcinat cu aceasta.
Nu cred ca D. Simionescu să fi spus cele ce să zic prin Focşani in această nenorocită afacere, căci d-sa, care, mai bine ştie de cât oricare că nu i’a cerut nimeni nici un ban şi d-sa care nu aplătit nimic, nu poate să avanseze lucruri neesacte şi numai aceia cari li sunt rău voitori îşi permit a avansa lucruri cari nu surit adevărate.
Regret că intr’un cas ca acesta am fost nevoit a da o desminţire unor neadevăruri cari de mai mult timp să poartă din gură în gură, fără a primi o desminţire din partea d-lui Simionescu, care mai mult de cât oricare altul este in stăre ale desminţi.
Primiţi, vă rog domnule Redactor, împreună cu mulţumirile mele, stima si consideraţia ce vă port.
Dr. Severeanu
Scrisoarea a fost publicată în ziarul Lupta, în anul 1889, sub titlul Restabilirea unui adevăr
