Între datoria față de țară și sfârșitul tragic: Povestea neștiută a neamului Tătăranu

Din inima vechiului județ Slam Râmnic, trecând prin Cotești și Focșani, familia Tătăranu, astăzi aproape uitată, a lăsat o amprentă asupra istoriei României: de la fondarea primelor biblioteci școlare și producția celebrelor țigări „Carpați”, până la roluri cheie în momente de cotitură națională, precum conducerea Băncii Naționale sau prizonieratul și evadarea din Primul Război Mondial. Descendenți ai boierului Ioniță Tătăranu și ai Saftei Cotescu, membrii acestei dinastii vrâncene au marcat viața politică, economică și militară a țării:

• Constantin Tătăranu: Guvernator al Băncii Naționale (1945–1946), vicepreședinte al Camerei Deputaților și fondator al fabricii de țigarete din Râmnicu Sărat, unde s-au produs faimoasele țigări Carpați.

• Generalul Nicolae Tătăranu: Originar din Focșani, omul care i-a închiriat avionul lui Carol al II-lea pentru revenirea pe tron în 1930, decorat în Al Doilea Război Mondial și protagonist al unei evadări spectaculoase în Primul Război Mondial.

• Alexandru (Alecu) Tătăranu: Prefect, senator și primar la Cotești, ctitor al unui fond vizionar aprobat de Regele Ferdinand pentru înființarea bibliotecilor populare în școli și susținător al proiectului închisorii din Râmnicu Sărat.

Descoperiți în articolul de mai jos, documentat de Dan Nichita, ascensiunea spectaculoasă, realizările istorice și destinul dramatic al unei familii de elită pe care regimul comunist a încercat să o șteargă din memorie.

Guvernatorul și generalul cu origini “de Vrancea” 

Safta Cotescu (1791- 1867, Cotești), fiica slugerului Nicolae Cotescu și mătușa magistratului și omului politic Costache Cotescu, s-a căsătorit în 1807 cu boierul Ioan sau Ioniță Tătăranu (București, 1779 – 1845), întemeind o numeroasă familie, având împreună nu mai puțin de opt copii. În lucrarea sa, Catagrafie oficială de toți boierii Țării Românești la 1829, Ioan C. Filitti ne oferă următoarele date despre el:

Ioan Tătăranu, născut București, 51 ani, treti logofăt, al lui Barbu Tătăranu, șade în Cotești, 2.000 stânjeni moșie în 5 trupuri 55 pogoane vie în 3 locuri și o moară, venit an 1831, 3.000 lei.  

Au adunat o avere considerabilă, o moșie mare la Tătaru, peste 1000. ha, comuna Măicănești, și vii la Cotești cu acareturi, loc unde, de altfel, au și locuit. Dintre copiii cu care au fost binecuvântați s-a remarcat spița descinsă din fiul lor Panait Tătăranu (1820-1903), deseori consilier județean, și care locuia chiar în “castelul” familiei, situat în fața bisericii din satul Tătaru. De altfel, îngrijirea bisericii din sat a căzut în sarcina lui, în calitate de fiu al ctitorului ei. Așa ar rezulta și din poziționarea monumentului său funerar aflat chiar lângă edificiul religios. Cel care i-a moștenit casa a fost mezinul, Aristide (1856- 1935), lider liberal și el, și primarul comunei Măicănești între anii 1899 – 1904. Fiul său mijlociu, George, a trăit pe strada Cazărmilor nr. 4, la Focșani, fără copii. 

Numele cel mai pregnant al spiței este dat de Alecu sau Alexandru Tătăranu (1852 – 1922), de profesie avocat, licențiat la Paris, care a ocupat scaunul de prefect, de senator sau deputat al județului, dar și de primar al Coteștiului în prima parte sau în ultima a anilor 1880. Au existat multe realizări în dreptul numelui său, evident, însoțite de nelipsitele acuzații de corupție. În  ianuarie 1898, în calitate de prefect, a mers la Consiliul Tehnic Superior de pe lângă Ministerul de Interne pentru a face “lobby” proiectului Arestului Preventiv al arhitectului Săvulescu, proiect agreat de el. Închisoarea din Râmnicu Sărat va deveni unul dintre simbolurile nefaste ale sistemului concentraționar comunist. 

Primele biblioteci școlare

Al. P. Tătăranu a făcut și multe fapte bune, din care una merită a fi notată. A înființat un fond de 10.000 lei care să-i poarte numele și care să ajute la înființarea bibliotecilor populare de la aproape fiecare școală din județ sau cumpărarea de cărți, demers nobil, susținut și ratificat de regele Ferdinand și de ministrul cultelor și al  învățământului, I. G. Duca în Monitorul Oficial din 23 decembrie 1915. A avut și un bust în Râmnic, dar acesta nu a trecut testul “comunismului”. Nici nu avea cum. Cei ca el erau dușmanii de clasă și în noua lume nu mai era loc pentru ei. La Cotești a avut o frumoasă casă cu etaj, pe locul unde este astăzi Crama “Pandora”. Era cunoscută de oameni sub numele “La club”, fiind la începutul anilor 1970 un spațiu destinat tinerilor, de petrecere a timpului liber. A intrat mai apoi în proprietatea I.A.S. Cotești, iar “declinul” ei a fost unul, previzibil, abrupt. Folosită pentru cazarea muncitorilor la vie, ca sediu pentru sectorul construcții sau chimizare șamd, casa nu s-a mai bucurat de vreo investiție serioasă. Deposedată de orice detaliu care să-i ascundă frumusețea “burgheză”, casa arăta ca un simplu depozit. Nici monumentul funerar din Cotești al “conului” Alecu nu a fost de găsit, cu siguranță are un “proprietar” dintre oamenii “noi”, cu dragoste și credință de partid.

De la Vinurile Tătăranu de pe Dealul Cotești la țigările Carpați de la Râmnic

Fiul său, Constantin Tătăranu (Râmnicu Sărat, 1893 – 1953), avocat cu doctorat la Paris, a continuat politica liberală a tatălui și a condus oraganizația locală de Râmnic, ajungând deputat și chiar vicepreședinte al Camerei Deputaților (1936). Între anii 1927 și 1928 fusese șeful de cabinet al Ministrului de interne I.G. Duca, ca la sfârșitul lui 1928 să fie numit prefectul județului Râmnicu Sărat. La jumătatea anilor 1930 în paginile ziarelor naționale se putea citi reclama- anunț: Cereți Vinurile Tătăranu. Dealul Cotești. Se desfac în damigene și sticle la: Magazinul Agronomilor, b-dul Carol 9, Magazinul Podgoreanul, Strada Știrbei Vodă No. 130. Linia de producție era asigurată de banca  “Dealul Coteștilor” unde frații Constantin (Danu) și Virgil (George) Tătăranu erau acționari și membri C.A.. După ce și-a încheiat mandatul de palamentar, între 1937 și 1940 a fost pus în fruntea mănoasei societăți a monopolurilor din România, calitate în care controla piața tutunului românesc, fapt pentru care a construit la el acasă, Râmnicu Sărat, ca un adevărat patriot local, vestita fabrică de țigarete. Între alte mărci, aici s-au fabricat celebrele țigări Carpați, pentru mulți ani cele mai vândute și populare țigări din România. Politic, a aparținut fracțiunii lui Gheorghe (Guță) Tătărăscu și, pe acest sprijin, a ajuns carlist cu acte în regulă, și, mai târziu, guvernatorul  Băncii Naționale (14.03. 1945 – 21.05.1946). 

Comuniștii l-au forțat să se sinucidă

Într-un articol din Revista 22 din 8 iunie 2010, poeta Ana Blandiana, menționează vizavi de fostul guvernator B.N.R.: 

A fost numit de Petru Groza la conducerea Băncii Naţionale. Făcea parte din aripa Tătărescu, care se opunea aripii liberale clasice conduse de Dinu Brătianu şi, cum avea să se dovedească, aripa care avea să trădeze Partidul Liberal şi să candideze la alegerile din 46 în cartel cu comuniştii. Moment în care, cum spunea d-l guvernator, Tătăranu a demisionat şi din partid, şi de la Banca Naţională. Dar, odată cu acest gest de demnitate, a trebuit să plătească mai mult decât alţii, în sensul că a fost implicat în procesul Rezistenţei naţionale. A fugit, s-a ascuns, a fost prins. Între timp a fost condamnat „pentru înaltă trădare“ la închisoare pe viaţă. Şi atunci când a fost prins, în 51, a fost dus la Sighet, unde s-a sinucis în 1953. Faptul că s-a sinucis este cunoscut. În actul lui de deces scrie, evident, „insuficienţă cardiacă“.

Soarta a fost crudă cu această familie. Putea fi și ironică. Puțin a lipsit ca închisoarea construită de tată să nu fi servit pe post de cavou pentru fiul său. Așa, pământul țării este mormântul guvernatorului cu rădăcini la Tătaru și Cotești, căci locul propriu-zis nu este știut, probabil o groapă comună la Sighet.  

Un “aventurier” alături de Carol al II-a 

Un alt fiu al treti logofătului Ioniță Tătăranu a fost Nicu, băiatul cel mai mare, născut cca. 1813. Un fiu al acestuia, Jean sau Ion N. Tătăranu (cca. 1852-1912), născut și înmormântat la Cotești după cum i-a fost vrerea, și-a ales domiciliul la Focșani și a fost tatăl unui personaj carismatic care a făcut multă vâlvă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, generalul Nicolae Tătăranu (1890 – 1953).  Ca detaliu biografic e de notat că el mai avut 7 frați, printre care doctorul Ion Tătăranu, Elvira, măritată căpitan Dima, sau Constanța, măritată Mironescu, toți trei fiind născuți la Focșani.

Cununat în 1916 de cel care avea să fie regele Carol al II-lea, el avea să aibă o contribuție importantă la reîntoarcerea în țară a acestuia de la Paris în 1930, printre altele el închiriindu-i avionul cu care regele a făcut zborul acasă. Pentru merite pe frontul de est, a fost decorat de Adolf Hitler în decembrie 1942 cu Crucea de Cavaler a Crucii de Fier. O parte din povestea vieții lui și-a scris-o în 1940 în cartea, Acum un sfert de veac, Amintiri din războiu. Aici își descrie peripețiile prizonieratului și evadării, a riscantei traversări a liniei frontului și a recâștigării onoarei pierdute, bravuri din timpul primului război mondial. O alta a stat sub apriga controversă dată de gestul său de a părăsi, cu ultimul zbor, frontul de la Stalingrad, abandonându -și trupele încercuite de ruși pe care le conducea, el reușind, astfel, să se salveze … trupele sale, nu. În ultimii ani de viață, doar boala care a pus stăpânire pe el a făcut să nu înfunde temnițele comuniste, Securitatea concluzionând că el nu mai reprezintă un pericol … 

Date dintr-o autobiografie a doctorului Tătăranu Ion […] şcoala primară şi liceul le-am făcut la Focşani. Am intrat prin concurs ca bursier la Institutul Medico-Militar din Bucureşti. În anul 1915 am obţinut diploma de doctor în medicină. În timpul studenţiei, am fost trimis în combaterea diferitelor epidemii: holeră, 1912-1913 (Bulgaria, Craiova) şi febră tifoidă la Câmpulung şi Slatina. În timpul războiului 1916-1918 am funcţionat ca medic căpitan la Spitalul de contagioşi nr. 1 din Bârlad, de sub conducerea prof. dr. Ion Bruckner. Ca o consecinţă a tifosului exantematic contractat în timpul serviciului, am fost pus în retragere din cadrele armatei cu menţiunea „în timpul şi din cauza serviciului“ (Decret nr. 2387l1919). După ce m-am însănătoşit, am ocupat diferite posturi […]                                   Revista Techirghiol, anul I, nr. 2, octombrie 2015

 

Singurul “vestigiu” durabil e numele rămas “moștenire” comunei Tătăranu, nume împrumutat de la vechiul boier, Ioniță Tătăranu, care avea deja în proprietate în 1830 moșia și satul Slobozia Tătăranu. Probabil, având nevoie de forță de muncă, el a fost cel care a (re) înființat satul, iar urmașul său, Costache, cel care a încurajat popularea lui cu oameni de la munte care să-i dea locului viabilitate și diversitate ocupațională.

Povestea familiei Tătăranu este un text asociat volumului II de cercetare al elitei locale, Elita Focșanilor Unirii. Istorii regăsite, semnat de Silvia Vrînceanu Nichita și Dan Nichita, pregătit pentru lansare anul viitor.

În cazul în care aveți cunoștință de urmași ai familiei Tărăranu, vă rugăm să ne scrieți pe adresa povestimfocsaniul@gmail.com. Multumim frumos!