De prin politica

3 Greșeli ale lui Ionuț Ștefan

Ion Ștefan vrea la primărie foto Jurnal de Vrancea

Ion Ștefan vrea la primărie          foto Jurnal de Vrancea

Ion Ștefan vrea la primărie          foto Jurnal de Vrancea

Lansarea unui nou nume din PNL pe piața candidaților la primăria Focșani nu mai surprinde pe nimeni. La cîți s-au propus sau autopropus pe acolo, în frunte cu Nini Săpunaru, nu le mai știe nimeni numărul. Totuși Ionuț Ștefan are un punct tare în biografie în raport cu tovarășii săi de partid, lucru pe care îl va exploata la maximum. Este om de afaceri pe picioarele lui fiind patronul firmei de produse din mase plastice Balkanic Prod. Totuși, gestul anunțării a fost făcut  în pripă, neprofesionist, și s-ar putea să-l coste mai mult decît s-ar putea aștepta.

1—Nu trebuia să îi permită lui Nini Săpunaru să se asocieze în nici un fel cu demersul său mai ales în zilele acestea de freamăt politic cînd dinozaurilor politici li se preconizează … dispariția din arena publică. După ce l-a exclus din partid pe candidatul PNL din 2oo8 dl Romeo Postelnicu pentru a-și demonstra fidelitatea față de Oprișan, după ce l-a susținut euforic pe Bacinschi la alegerile din 2012,  după ce l-a pregătit, dar și păpîndu-i bani cu nemiluita, pe deputatul acum UNPR Laurențiu Țigăeru pentru cele de anul viitor, după ce a defilat cu profesorul Cornel Noană pe post de cel mai potrivit viitor edil PNL pentru Focșani tot pentru 2016,  după ce și-a făcut sondaj în care să arate tuturor că el este cel mai iubit fiu al PNL, Nini Săpunaru era persoana cel mai puțin nimerită să-i fie „naș” de candidatură oficială. Senzația care îi va domina mult timp semnificația gestului va fi nu doar cea de improvizație ci va fi dată și de impresia faptului că Nini Săpunaru a mai fentat o dată întîlnirea directă cu electoratul în calitatea sa de lider scoțînd din nou un iepure din joben.

2—Chiar dacă vii din mediul privat nu ataci din prima zi bugetarii, cu accent pe cei din Primărie, din cel puțin două motive. Unul e că cea mai mare parte dintre ei provin din era primarului Nicolae Lățcan (primar între 1992-2000 al Focșaniului) și ar însemna să îl culpabilizezi pe tata socru. Al doilea motiv e că Nicolae Lățcan o fi fost el liberal după 2000 dar a fost și bugetar de lux al administrației Bacinschi  în toți acești ani în calitate de director al societății UDET, sora mai mică alui ENET condusă și ea de un alt liberal.

3—Anunțarea încă din prima clipă a lui Felix Tătaru ca „adviser” electoral s-ar putea să nu fie cea mai inspirată soluție. Și nu pentru că nu ar fi un superprofesionist în materie. Doar că la Vrancea a promovat o buturugă ce trebuia să răstoarne carul mare, pe nume Alin Trășculescu, l-a vîndut cu succes ca pe o mare speranță revigoratoare a dreptei județene, deși ironic, situația prezentă a acestuia infirmă complet calitatea produsului de marketing electoral propus la acea vreme. Liderul PDL a fost votat atunci cu bună credință de mulți din alegătorii dreptei, iar oamenii nu uită așa ușor. Și încă prea mulți de-ai lui „Vine ALIN” sînt în prezent membri PNL prin fuziune…

Principala misie a lui Ionuț Ștefan e să demonstreze că politic e pe picioarele lui. Primul semn care ar trebui să îl dea ar fi să-i convingă, recurgînd chiar la un apel public, pe cei din solda PNL să se retragă de la manifestațiile de solidaritate din Piața Unirii. Ar fi primul semn că îi respectă și că vrea să îi aibă aproape pe cetățenii focșăneni. Dacă astăzi nu le ascultă vocea, revendicările,  cînd va fi primar oare o va mai face? Are timp să demonstreze că poate fi un altfel de conducător și de aceea important este să demonstreze că nu depinde de oculte cercuri politicianiste. Ăsta e pariul lui. Ca să cîștige de partea lui pe focșăneni are datoria să-i sacrifice pe oportuniștii din partid care în marea lor majoritate oricum nu-l prea vor. Doar cu voturile PNL nu își va atige obiectivele.