Antioprisanul
Antioprisanul

          Dacă privești panoramic la axa politică constați că totul ar trebui să despartă cele două capete ale sale, comunismul și nazismul. Teoria simplistă politică ni le prezintă ca un fel de plus și minus infinit ale credințelor politice. Însă viața ne-a demonstrat că, în ciuda retoricii belicoase dintre cele două sisteme predicate ca răspunsuri finale ale idealurilor umane de organizare statală, ele se aseamănă pînă la identificare în marile și malignele soluții ce le propun. Pactul Ribentrop-Molotov doar dovedește fondul și pigmentul lor comun, acuratețea aplicației practice. Cine mai știe astăzi de „frăția muncitorească” comunisto-legionară sau de faptul că tovarășii francezi i-au primit la Paris cu flori pe invadatorii fasciști, la acea oră buni și de încredere camarazi ? Cele două doctrine milenariste specifice secolului 20, nazismul-Reichul de o mie de ani- și comunismul-viitorul de aur al omenirii-, au creat statul totalitar, cu milioane de jertfe umane la baza zidirii lor. Dictaturile lui Hitler sau Stalin, în elementele lor esențiale, semănau ca două picături de apă. Lagărul de concentrare sau Gulagul erau expresia apropierii și iubirii lor față de poporul „neascultător” care musai avea nevoie de reeducare, pentru că nu pricepeau altfel rolul mesianic al celor doi tirani.
Anii de după 89 au produs și în Vrancea, „provincie europeană prin excelență”, un anumit prototip politic local, oprișanul. Produs nevandabil la export, chiar nici peste tot la intern, dar la mare cinste pe plaiul mioritic, căci altfel nu s-ar fi grăbit toți actorii locali să îl imite, să îl copieze în toate cele, transformîndu-se cu succes în copii palide sau clone nereușite ale acestuia. La un dulău mare lătrător ca baronul, rasă de județ, trebuiau asortați și niște căței mai mititei de pluș, de dreapta, ce să dea din coadă ascultători și să ridice în sus lăbuțele la vot aprobatori.
Universul, în substanța lui își caută echilibrul intern, dezvoltînd în țesutul său materia dar și antimateria, electronul dar și antielectronul, neuronul dar și antineuronul. Așa și cu natura care, darnică și generoasă cu Vrancea, a furnizat vrîncenilor și antidotul la baron, pe post de panaceu județean. S-a gîndit sireaca că destul ne-a năpăstuit cu baronul, baroneții și alte buturuge politice. Astfel se face că după ce ne-a chinuit atîta amar de ani, ne-a blagoslovit într-un final și pe noi bieții muritori cu anticorpul tămăduitor, cu antioprișanul. Așa că dacă o să vedeți prin tîrg un individ umblînd toată ziua cu oprișanul prin gură, făcînd cu el gargară vocală seară de seară, ba avînd vise războinice cu el chiar și noaptea în somn, să știți că acela e personajul. A venit pe lume și nu trăiește decît pentru întîlnirea cu baronul. Să vă feriți de el, că pe loc v-ar putea spinteca cu sabia anti-baronală logoreeană. Ați putea deveni vreo victimă colaterală în această închipuită încleștare a giganților USL, în acest imaginar clash of titans local, și e păcat. Că și Oprișanul și Antioprișanul nu urmăresc decît să facă ușor banul asta e altă poveste. În lupta lor simulată, în wrestlingul lor perpetuu, nu veți vedea vreo o picătură de sînge. Doar bugetul public va sîngera din greu, căci circul lor cu trompete și pocnitori costă.
De vrei să-i dai de urmă antioprișanului trebuie să bagi viteză și să-l cauți grabnic prin ungherele de prin PDL, de prin PMP sau UNPR, ca să ai o șansă reală să-l prinzi. A încercat să se aciueze incognito și pe la USL mai înainte, dar banii lui n-au prea avut mare căutare la dl Crin așa că a cotit-o fulgerător la ai lui Băsescu. E instabil și mai mereu pe picior de plecare, sădește rodnic sămînța de scandal și dispare apoi ca ostașul în ceață, practică spornic fuga partinică cu obstacole inventate, evident cu scop diversionist căci e neîntrecut la strategie, aruncă în urma-i perdele groase de fum și vorbe grele în vînt, toate chipurile ca să îi vină de hac căpcăunului psd-ist. Acum îl afli pitit pe la PNL, dar tot cu gura mare la el, bine camuflat într-o vestă galben-reflectorizantă. Se dă de-al locului, țipă și bate din picioare că se trage din stirpea babei Vrîncioaia, un fel de mimetism degrabă inducător în eroare, dar fiți sigur că nu o să îl țină prea mult. Și-a tocmit gonaci să hăituiască și trăgători pe goarnă să ”mitralieze” pe toți ce nu-l lasă să-și vadă netulburat de mega-răzbelul din mintea lui cu Vader-ul local. E convins că are de reglat conturi istorice pe aste meleaguri, că el e alesul care ne va izbăbi de răul năpăditor. Cînd va descoperi că nu îl urmărește și nu-l urmează nimeni decît atîta timp cît „marcă” cash și repede banul, va face rapid pași de pe-aci. Ca mulți alții înaintea lui. Pînă atunci, alături de alți pitici autodeclarați preelectoral și ei oșteni antioprișan, vor reuși să compromită (a cîta oară?) și alegerile de anul viitor, treabă la care s-au dovedit că sînt cu adevărat specialiști.