Apel pentru salvarea bisericii Cazaclii

Publicat de Dan Nichita pe

Pentru Primarul orașului Odobești

În atenția dlui Director de la Direcția pentru Cultură Vrancea

Stimate domn(i),

După cum probabil cunoașteți, iar dacă nu, specialiștii din subordinea dvs pe probleme de cultură vă pot lămuri foarte bine, pe raza administrativă a orașului Odobești,  încă mai există o  biserică, puțin spus  ruinată, cunoscută după numele Cazaclii, dar care este puțin probabil să mai reziste mult timp. De aceea considerați-o, fie o rugăminte, fie o provocare, ca să întreprindeți ceea ce și legea vă permite și nu numai, în așa fel încât acest monument să fie, dacă nu salvat măcar conservat într-o stare stabilă, până se vor găsi cele necesare restaurării. Adică o împrejmuire pentru securitate  și alte câteva elemente de genul celor folosite la Brașov,

http://adevarul.ro/locale/brasov/trei-firme-vor-reabilitezeuna-cele-mai-frumoase-cladiri-brasov-1_5a4dda59d7af743f8d068688/index.html

care să o protejeze de condițiile climatice extreme. Poate că acest monument nu este în sarcina dvs, poate răspunderea aparține altora, dar totuși se află în curtea dvs,  adică în perimetrul UAT Odobești  și nu dă bine la imaginea bună pe care o aveți în rândul comunității pe care o administrați . Pe deasupra este păcat să pierdeți pentru totdeauna un edificiu care se apropie de o vechime de trei secole. Doar nu aveți în oraș o abundență de obiective care să fie mai vechi sau de aceeași vârstă cu  Biserica “Sf.Apostoli Petru si Pavel”–cod LMI VN-II-m-A-20956– din cartierul odobeștean Cazaclii, care a fost clasată în anul 2009  din inițiativa Primăriei Odobești. Biserica a fost ridicată în anul 1777 de către negustorii cazaclii, nume sub care erau cunoscuți între secolele XVII-lea și al XIX-lea cei mai faimoși negustori de vinuri moldovenești din Rusia, dar și moldoveni, munteni, greci, polonezi, armeni sau de alte nationalități, negustori care făceau comerț între cele două zone. Comerțul întreprins de negustorii cazaclii a durat până în anul 1859, când regimul țarist impune taxe vamale peste prețul obișnuit ce fusese pâna atunci fixat numai de negustori. După această dată susținerea bisericii din partea enoriașilor rămași scade, monumentul suferind spre sfârșitul secolului al XIX-lea importante degradări și distrugeri cauzate de seisme.

În a doua jumătate a secolului al-XIX-lea, după ce biserica fusese serios afectată de seismele din anii 1802 și 1838 s-a produs prăbușirea turnului clopotniță peste pridvor și au loc primele mari transformări ale edificiului – înlocuirea turnului cu unul din lemn, învelit cu tablă precum și ridicarea unui alt pridvor, tot din zidărie. Lăcașul de cult a fost abandonat în anul 1940. Biserica se înscrie ca tip de arhitectură în categoria lăcașurilor cu plan drept, având pronaos și naos, despărțite printr-un perete, ce are trei deschideri acoperite cu arce trilobite, iar la răsărit un altar ușor decroșat, poligonal, cu cinci laturi.

Acoperirea bisericii s-a realizat cu șarpantă simplă de lemn și învelitoare din șiță. Biserica a fost finisată cu tencuieli de var atât la interior cât și la exterior, nu a avut pictură sau decorații pictate, profile deosebite de brâu, cornișă sau alte componente. Dintr-un raport din anul 1919 se atestă că biserica a avut iconostas din pânză pictat, precum și niște icoane rămase după devastarea bisericii de către armata germană în timpul primului razboi mondial. Singura inscripție cunoscută este cea a anului constructiei, 1777, realizată din cărămizi zidite odată cu peretele de sud al pronaosului, pe fața exterioară.

Să facem ceva până nu e prea târziu!

Florin Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale