Apel!!! Țesătoria domnului Buium Strulovici din Focșani, de la uniforme școlare la moloz

Aici a funcționat țesătoria lui Buium Strulovici. Complexul cuprinde o casă de locuit și spațiile de producție.

Focșaniul se mândrește în toată Europa cu industria textilă însă puțini știu care au fost începuturile activității industriale care oferă astăzi locuri de muncă pentru mii și mii de vrânceni. Evreii au fost cei care au pus bazele industriei textile focșănene. Într-o totală ignoranță, autoritățile municipale, recte Primăria și Consiliul Local
Focșani, au decis să demoleze ultima mărturie care mai amintește celor de azi că Focșaniul are istorie în domeniul industriei textile. Așa se face că, pe tăcute, fără niciun fel de dezbatere publică, ultima țesătorie interbelică riscă să fie demolată dacă o minune civică nu se va întâmpla. În timp ce în alte zone ale țării, clădirile istorice sunt puse în valoare pentru înfrumusețarea peisajului urban și promovarea istoriei comunității, în municipiul Focșani, Orașul Unirii, istoria construită este distrusă sistematic. Solicităm Primăriei Municipiului Focșani și altor autorități și organisme competente să clarifice situația în care se află această clădire istorică (nivelul de degradare, posibilitățile de conservare/consolidare/restauare/punere în valoare). Aici ar putea funcționa un centru comunitar sau chiar un muzeu al industriei ușoare vrâncene organizat printr-un parteneriat public – privat. Între timp, publicăm un material scris de domnul Florin Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale, care ne introduce în istoria țesătoriei lui Buium Strulovici. (Dan Nichita)

Faptul că evreii asigurau și impuneau o semnificativă turație a motorului economic al localității noastre nu mai este, sperăm, niciun secret pentru nimeni cu toate că, din acest motiv, respectiva etnie a fost mult invidiată și, din păcate, chiar persecutată. Un astfel de exemplu îl pot oferi două familii vechi din Focșani, pionieri în ale industriei ușoare pe la noi: Margulis și Strulovici.

Țesătoriile au făcut loc femeilor pe piața muncii la începutul secolului trecut

În a doua parte a secolului al XIX lea, o afacere, care azi este punctul forte al județului nostru, începea să prindă contur în zona străzii Ana Ipătescu, fosta stradă Pruncu. Pe aceasta arteră la nr. 3, devenit nr. 14 raportat la strada Ana Ipătescu, și gard în gard cu actualul Colegiu Al. I. Cuza, I. Margulis pornea, mai mult cu grijă decât cu teamă, o manufactură mică de țesătorie, dar dotată cu mijloace moderne pentru acele timpuri și pentru acest loc, pe care patronul o dorea superioară atelierelor rudimentare în care trudeau focșănenii din cartierul Tăbăcarilor ori din zonele limitrofe. Acesta avea deja o experiență în afaceri fiind reprezentantul local al al primului lanț de librării din țară, Socec. Era o persoană de bună condiție fiind membru al conducerii israelite locale. Din nefericire își pierde un băiat în Primul Război Mondial în luptele duse alături de oastea română. Foarte mult profit nu a obținut acest Margulis de pe urma respectivei afaceri, mai puțin inspiratia de a-și căsători fata cu un alt evreu pe nume Strulovici, sânge tânăr, idei noi și minte îndrazneață.

Document de arhivă care atestă existența fabricii Țesătura Focșani în 1924 pe strada Pruncu nr. 3

Acesta a dat avânt și forță afacerii de familie, înmatriculând în 1924 o adevarată fabrică dotată cu opt razboaie de țesut, apoi an de an a venit cu alte utilaje de acest gen până a ajuns la numărul de peste 30 de războaie. Că este vorba de o firmă importantă aflăm și din Monitorul Oficial nr. 88 din 23 aprilie 1925 când se precizează facilitățile speciale pe care statul român i le acordă pe o perioadă de maximum 8 ani:

“Fabricii de pânză și țesătorie Focșani ce dl Buium Strulovici posedă în comuna Focșani –  înlesnirile și foloasele legii pentru încurajarea industriei naționale specificate mai jos:

1. Scutire de vamă pentru mașini, părți de mașini, și accesoriile lor necesare atât în cursul functionării, precum și în cazuri de schimbare, completare sau adăogire a fabricii

Document din 1935 care inventaria avutul fabricii domnului Buium Strulovici

2. Reducere de transport pe C. F. R.

3. Impozitul va fi cel ce rezultă din legile actualmente în vigoare și cele ce vor mai interveni pe viitor.

4. Din celelalte foloase ce rezultă din lege.”

Un antreprenor de succes de la începutul secolului trecut

Născut în 1887, în aria județului Suceava, Strulovici obține în 1919 cetățenia română și devine acționar minoritar cu 20% și într-o firmă ieșeană cu rază de acțiune pe nordul țării, în special Bucovina, tot în domeniul țesătoriei. După ce fiul său, Naftaly, trece prin toate calificările și treptele ce le presupunea formarea sa antreprenorială, îi dă în răspundere un magazin pentru desfacerea produselor fabricii în strada Mare a Unirii. Pentru a-și vinde ori promova produsele, firma își angajează pentru Moldova și Muntenia comis voiajori, iar la Slatina își deschide chiar o sucursală.

Țesătoria producea între altele, pânză țărănească și uniforme școare

În 1939 avea un număr total  de 84 angajați dintre care 5 de conducere (4 evrei și 1 român). Din cei 84 de salariați, 73 erau români, 10 evrei și 1 ceh. Aveau în dotare 36 războaie mecanice, 1 război mecanic Jaquard, 5 mașini de depănat, 1 mașină răsucit fire, 1 urzitor, 1 mașină sudat.  Capitalul cu care a început depășea cu puțin 2 milioane de lei, investiți pe un teren de 3000 de mp, într-o clădire industrială de 600 de mp, având zeci de lucrători permanenți.   Țesătoria era condusă de doi evrei, Seiffert și Margulis, și de către un cehoslovac Otto Reinmax și producea uniforme școlare, fețe de masă, pânză țărănească, șervete etc. Respectiva unitate înregistra la 3 decembrie 1939 un capital deja mai mare de 3 milioane de lei, cu o tendință clar ascendentă.

Cartea de vizită a fabricii

Comuniștii l-au dat afară, noi îi dărâmăm țesătoria

Clădirile țesătoriei au servit ca ateliere școlare dar și ca spațiu de lucru pentru Primăria Focșani care vrea acum să le pună la pământ

Doar că drumul capitalismului românesc nu mai are viață lungă. În noiembrie 1940 Oficiul de Românizare îi dă afară pe toți evreii din conducerea întreprinderii, deci și pe deținătorul ei, Buium Strulovici. Imediat după război Buium Strulovici revine și încearcă să dezvolte în continuare afacerea, dar 11 iunie 1948 vine cu naționalizarea și pune punct ultimelor pulsiuni locale de inițiativă privată. Se instaura luminosul comunism românesc și lua naștere dictatura “omului nou”.

Din acest moment întreaga unitate a rămas la dispoziția autorităților locale până la data  de 31 ianuarie 2019, orele 16,00 când, la sediul Primăriei municipiului Focșani din bdul. Dimitrie Cantemir, a fost convocat Consiliul Local al municipiului Focsani și s-a inițiat de către primarul Cristi Misăilă proiectul de hotărâre privind “schimbarea destinației construcțiilor identificate cu C1-C10 situate în Focșani, str. Ana Ipătescu nr. 14, ce aparțin domeniului public al municipiului Focșani, aflate în administrarea Colegiului Tehnic Valeriu D. Cotea Focșani, în vederea demolării, întrucât nu mai sunt necesare activității de învățământ”, adică punctul 26 de pe agendă.

Unanimitatea votului consilierilor locali, fie ei liberali sau nu, iubitori de istorie sau mai puțin, arată că soarta clădirii era pecetluită și că soarta ei nu a preocupat în realitate pe nimeni. Dacă dezinteresul pentru patrimoniul moștenit este o constantă a tuturor administrațiilor de mai bine de 75 de ani, poate că o mai mare deschidere în explicarea rațiunilor ce au fundamentat decizia luată ar fi eliminat orice suspiciune privind viitorul acestui loc.  

Florin Dîrdală, cercetător Serviciul Județean Vrancea, Arhivele Naționale

Distribuie:

Articole inrudite