Baronul de Plăinești

Publicat de Vrancea Altfel pe

Alexandru Plagino (1821-1894)

Pentru ultimii 80 de ani, personajul de față posedă un „dosar” cum nu se poate mai prost pentru spiritul istoriei locale, încă în mare parte național-comunistă. Nu are nici fir de origine sănătoasă. Este irecuperabil pentru memoria recentă a locului. Mormântul de la Dumbrăveni i-a fost vandalizat de trupele „eliberatoare” sovietice, iar rămășițele pământești profanate “creștinește” de sensibilii frați pravoslavnici, fiind răstignite drept exemplu pe porțile conacului. Mai mult, tovarășii au lăsat și un mesaj pentru posteritate, ca un preambul la urgia roșie ce avea să se abată peste noi:

“Așa trebuie să pață exploatatorii“.

Soții Emma Mehai si Alexandru Plagino (sursa Arhivele Nationale)

Prima vină e că se trăgea din spiță grecească de la Stambul, adică era fanariot sadea, fiind urmașul unuia pe numele Aicachi Plagino. A doua că a fost un boier extrem de bogat deținând circa 14.ooo ha teren arabil și 48.ooo ha pădure în zona Plăinești (azi, Dumbrăveni), mare parte moștenire de la mama sa Eufrosina, fiica domnului principatelor românești, Alexandru Moruzi. Defecte capitale, și de rasă și de clasă. Dacă dăm la o parte zgura asta a prejudecăților vom descoperi un personaj extrem de interesant, bine integrat în spiritul progresist al vremii, un om cu mari abilități administrative, politice și diplomatice.

Alexandru Plagino este ginerele domnitorului Munteniei Barbu Știrbei (1849-1856), descendent direct al familiilor românești ale Brâncovenilor, Bibeștilor sau Văcărescu. Acesta era un domn favorabil unirii principatelor românești și modernizării țării. Se căsătorește cu Alexandrina Știrbei în 1946 care avea doar 15 ani, mariaj din care rezultă unicul copil Alexandru Al. Plagino (1849-1937). Relația nu funcționează și se termină cu un divorț. În timpul domniei socrului său beneficiază de funcții importante, agă-1850, prefectul Poliției București (1850-1851), mare logofăt-1852 sau secretar de stat (5 octombrie 1854 – 8 iulie 1856). Este adept declarat al unirii sub un principe străin, așa că nu e de mirare când îl aflăm ca membru al Lojei Neamul Nostru- Iași, 1847-, sau Loja Neamul Nostru-București, 1855-. Așa era spiritul timpului, mai subversiv. Așa era forma de organizare de opoziție. Mai cu fereală de ochii marilor puteri reacționare. Oricum, s-a poziționat mereu de partea bună a istoriei noastre.

Martor la asasinarea prim-ministrului Barbu Catargiu

La 24 ianuarie 1859, ca membru al Adunării Elective a Țării Românești, îl votează direct ca principe al țării și unirii pe Alexandru Ioan Cuza. Și pe durata domniei acestuia ocupă funcții importante. Astfel în 1861 este pentru scurt timp ministru de externe ad-interim unde colaborează îndeaproape cu trimisul României în Anglia, poetul Vasile Alecsandri. Între anii 1861-1862 ocupă fotoliul de ministru de finanțe 1861-1862, iar în 1865 pe cel de vicepreședinte al Senatului  (înființat cu un an înainte). În 8 iunie 1862, în ziua în care s-a petrecut asasinarea lui Barbu Catargiu, el este cel care a oprit trăsura cu victima împușcată și mai apoi a dus corpul celui care fusese prim-ministru încredințându-l familiei în casa sa de pe Podul Mogoșoaiei/ Calea Victoriei (există și astăzi, casa Dissescu, vizavi de Academia Română).

Apartenența-i la elita românescă este confirmată și în perioada pricipelui/regelui Carol I. Este membru al Adunării Constituante în 1866- cea mai liberală Constituție din Europa-, deputat și senator, ba chiar devine și al 4-lea președinte al Senatului (3 septembrie 1869-4 martie 1861).

“La un pahar” cu regina Victoria

În timpul Războiului de Neatârnare este numit comisar general pe lângă Marele Cartier General al armatei ruse (26 aprilie – 15 iulie 1877). Este trimis în misiune pe lângă Curţile de la Madrid şi Lisabona pentru notificarea și obținerea recunoașterii independenţei României (13 ianuarie 1879 – 13 februarie 1880) şi numit trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Roma (1885 –  1891) şi Londra (1 martie 1891 – 1 aprilie 1893). Aici, cu ocazia surprinzătoarei căsătorii regale dintre Maria și Ferdinand, Plagino este invitat de regina Victoria la Osborne, la bordul yachtului regal Alberta unde are loc o lungă discuție. Regina “ridică un pahar în sănătatea și fericirea Auguștilor însurăței” și îi declară lui Plagino “mulțumirea și mai cu osebire credința ce are în fericirea prea iubitei sale nepoate, punând-o sub scutul înaltelor virtuți ale Suveranilor noștri și a nobilelor simțăminte ale românilor”. Un așa final de carieră, cu o asemenea onoare și răspundere mai rar. Se știau puține lucruri despre „exotica” Românie, și acelea nu prea erau de bine… Alexandru Plagino avea să sfârșească în mai puțin de doi ani.

Mai există o demnitate ce ține de mondenul societății bucureștene, deseori trecută cu vederea, ce i-a fost accesibilă lui Plagino. A condus în calitate de vicepreședinte încă de la înființare, funcția  de președinte îi fusese acordată onorific regelui Carol, mai précis între anii 1875-1879 , Jockey Clubul Român. În fond era un club exclusivist unde se aduna lumea bună din diverse medii și domenii, pentru “rafinarea” culturii, obiceiurilor și moravurilor de tip apusean. La inițiativa de constituire a consulului englez s-au alăturat nu mai puțin de 95 de membri fondatori, printre care șapte prim miniștri, miniștri, comandanți de mari unități, profesori universitari, scriitori, arhitecți, artiști etc.  Obiectivul formal era creșterea cailor de pur sânge englez, în acest sens dezvoltându-se numeroase herghelii, dar și hipismul ca ramură sportivă.

Ginerele i-a jucat averea la poker

Se recăsătorește cu Emma Mehai, o tînără din Marsilia cu care are 4 copii. Unul dintre aceștia, principalul moștenitor al domeniilor și al conacului din Plăinești, Elena, se recăsătorește aventuros la un moment dat cu administratorul moșiei, evreul Ion Friedmann. Gambler cu pretenții, acesta joacă și toacă banii obținuți din ipotecarea averii la poker și ruletă, alegându-se astfel praful de o bună parte din chiverniseala familiei.

Pe băiatul din prima căsătorie, Alexandru Al. Plagino, îl descoperim în anul 1901 ca donator al unei case personale din str. Ana Ipătescu pentru Primăria Focşani, în scopul de a fi folosită ca spațiu școlar. Administraţia oraşului cere donatorului să accepte schimbarea destinaţiei imobilului în unitate sanitară cu paturi, ca fundaţie particulară, întreţinută prin contribuţia cetăţenilor, propunere însuşită de boier. Aşa va lua fiinţă la Focşani „Adăpostul comunal” cu 20 de paturi, prima instituţie de asistenţă socială din ţară, care dăinuie pană în 1936. În prezent clădirea aparţine şcolii de şoferi Scorpion.

  • Urmele familiei Plagino în satul Cîndești

Conacul Plagino 2018.

Vrancea Altfel a fost zilele trecute la Cîndești pe urmele familiei Plagino, unde se mai păstrează încă, surprinzător de bine, conacul familiei, construit în secolul 19, dar și biserica veche, ctitorie a familiei, ridicată în 1860. Pentru ultimii mulți ani conacul Plagino a fost ascuns, încorporat și abandonat în ceea ce a fost crama Vincon de la Cândești. A supraviețuit unui comunism demolator. A dispărut din radarul public nemaiștiindu-se nimic de el. A fost scos la iveală datorită proiectului Vrancea Altfel dedicat familiilor unioniste uitate, în demersul de a reda istoriei locale portrete ale unor oameni de seamă care au luptat pentru Unirea mică. Mulțumim în acest scop prietenului fotograf Doru Sava pe care l-am rugat să fotografieze conacul istoric din satul său de baștină. Sunt o premieră, întrucât fotografii cu conacul Plagino nu au mai apărut până acum în spațiul public. Să serăm că fosta reședință Plagino va fi reabilitată și pusă în valoare de noii proprietari care au cumpărat recent casa boierească la pachet cu fosta cramă viticolă din sat.

Monumentul lui Alexandru Plagino

Mormântul cel prădat de ruși era conceput ca un mic templu grec, cu coloane din marmură, cu o micuță capelă pentru reculegere și rugăciune. Distrus în timpul primului război mondial din acest monument funerar nu a rămas decât „flacăra” din marmură care este amplasată în Dumbrăveni, chiar în intersecția șeselei europene cu drumul județean Dumitrești-Bogza. Ornamentul din marmură albă, care are sculptată o coroană de flori, se păstrează foarte bine și mai nimeni nu știe ce reprezintă. La un moment dat a existat o încercare a Direcției pentru Cultură Vrancea de a iniția procedura de clasare în patrimoniul cultural construit a conacului și a rămășițelor din monumentul funerar, dar aceasta încă nu s-a concretizat.

Biserica  din Cîndești

“Biserica veche” din Cândești, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, este ctitorie a lui Alexandru Plagino din1860. Este situată peste drum de conac.

Flacăra din marmură a Cavoului Plagino se mai păstrează în comuna Dumbrăveni.

Monumentul funerar al familiei Friedmann – Plagino de la Cindesti