Biata căsuță neîngrijită de lângă domn Primar

De prin Vrancea

… sau mai degrabă de lângă casa în care a copilărit al nostru edil șef din Focșani. Pe strada Mărășești la nr. 40,  într-o curte, pe cât de părăsită pe atât de binecuvântată cu vegetație, care și acum, la început de iarnă, mai păstrează din verdele crud parcă strâns de peste an, mai ales datorită  celor doi brazi superbi. stă rezemată de o construcție modernă și sprijinită la colțuri cu  pari de lemn o locuință ce face parte din vechiul peisaj al târgului nostru. Provenind din vremuri în care focșănenii prețuiau mai puțin opulența și mai mult valorile morale și darurile naturii, casa respectivă a reușit, numai ea știe cum, să înfrunte, atât timpurile sălbaticelor demolări dictate de Ceaușescu cât și vremurile recente pline de  interese  imobiliare. A fost proprietatea unor mici negustori despre care actele de demult nu consemnează lucruri tocmai rele și, poate, cu altă ocazie, se va scrie câte ceva și despre istoriile acestora. Revenind la căsuța noastră, pe lângă care este posibil ca, în cei 45 de ani de viață, domn Primar să fi trecut de cel puțin o mie de ori, se poate aprecia din felul cum este proptită cu bârne că viitorul apropiat nu va fi  tocmai  bun cu acest reper al vechiului Focșani. Nefiind clasată ca monument istoric și neștiindu-se nici de povestea liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej care a stat o perioadă ascuns în aceasta casă pe vremea când “lupta” în ilegalitate, acest imobil va sfârși în puțin timp prin a se prăbuși. Terenul va fi cu siguranță înghițit de una dintre firmele din vecinătate pentru sporirea și înflorirea afacerilor specifice zonei. Nu este nimic de făcut pentru a împiedica acest lucru. Nu există pentru domn Primar vreo obligație de a o cumpăra sau repara, și nici Primăria nu are capacitatea de a rezolva orice situație de acest gen când are atât de multe altele în grijă.

În schimb,  domn Primar poate, dacă vrea, să aibă în vedere faptul sesizat autorităților de mai mulți cetățeni ai orașului și anume că Monumentul Unirii, situat în Piața Unirii (cod LMI—VN III -m-B-06579)  a suferit în cursul acestui an câteva deteriorări în partea superioară prin desprinderea unor plăci de granit care, pe lângă faptul că puteau răni pe cineva, au determinat includerea acestui monument într-un proiect de restaurare. Această situație s-ar fi putut datora faptului că, mai bine de 5 ani, de acest monument a fost prinsă o plasă de dimensiuni foarte mari și deasă, cu lumini pentru sărbătorile de iarnă, care, bătută neîncetat de vânturi și îngreunată de precipitațiile cristalizate, a tensionat și a supus Monumentul Unirii unor forțe nepotrivite pentru un monument istoric relativ solid și cu o vechime ce se apropie de jumătate de secol.

Planul de restaurare inițiat de Primăria Focșani, cu vechea plasă îndepărtată, cu schele montate și vizite ale arhitecților și inginerilor, nu a mai debutat, schelele au fost îndepărtate de curând fără a mai fi folosite, iar respectivul proiect a fost amânat până la o dată neprecizată. Peste toate, de acest biet Monument Istoric a fost prinsă din nou, cu noi bolțuri perforante, o altă plasă de sărbători, atașată pe obiectiv ceva mai jos decât predecesoarea ei, dar în felul acesta pericolele ce pot afecta Monumentul au reapărut, iar  noi stricăciuni și posibile accidentări umane nu ar fi exclus să aibă loc.

Din acest motiv, indiferent cât de rău ar fi pentru focșăneni să nu beneficieze de o plasă festivă de sărbători, poate e cazul ca domn Primar să analizeze și să dispună în conformitate cu Legea Monumentelor Istorice dacă situația prezentată mai sus se poate transforma într-una de risc pentru un simbol local și național sau, dimpotrivă, nu constituie nicio problemă de natură a ne  îngrijora în legătură cu starea actuală și viitoare a acestui Monument al Unirii.

(Florin Marian Dîrdală -cercetător Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale)