Proiectele Vrancea Altfel

Casa uitată și regăsită a Stamatinilor

Mahalaua boierească era cartierul high life-ului focșănean în perioada Unirii, pe când orașul era împărțit între Moldova și Valahia, iar gârla Milcovului trecea pe unde astăzi este Liceul Unirea.

📢 Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, la biserica Stamatinești, în cadrul proiectului cultural #PovestimFocșaniul, Asociația „Eu, tu și ei” vă dă întâlnire cu istoria locală, la fața locului. De acolo vom porni într-o călătorie în timp, prin istoria secolului XIX, pentru a scoate la iveală poveștile uitate ale vechiului Focșani.

⚜️ Vă vom înfățișa și o altă perspectivă urbană a împrejurimilor, zonă altădată numită #MahalauaBoierească. Vom vizita împrejurimile și vă vom spune povestea de excepție a singurei case din epocă rămasă în picioare, casa boierului Stamatin, descoperirea echipei noastre de cercetare, a cărei istorie a fost documentantă în cadrul proiectului “Elita Unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu.” Este vorba despre o casă tipic boierească din sudul Moldovei, ridicată înainte ca în oraș să fie importate modelele arhitecturale din Vest. Avem motive întemeiate să credem că este cea mai veche casă din oraș, construită în jurul anului 1812.

🆓 Invitații noștri vor putea participa la o masă rotundă despre situația patrimoniului rămas moștenire de la generația unionistă, organizată chiar în casa pierdută și regăsită a Stamatinilor, și vor putea precomanda cartea “Elita Unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu.” ce va vedea curând lumina tiparului.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, în cadrul Programului Acces – Anul Cărții 2019.

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén