De prin Vrancea

Chipuri evreiești din Focşani. Astăzi despre familia Filderman

Ca prezență relevantă, evreii ne-au însoțit în istoria orașului Focşani vreme de ceva mai bine de un secol.

În perioada interbelică, evreii dominau viaţa comercială a Focşanilor . Sursa foto: Focsaniulvechi.ro

Înainte de 1830 numărul lor era nesemnificativ, două zeci- treizeci de familii. După căderea comunismului la fel, fuseseră vânduți angros în anii 1950- 1951 pentru a degaja piața de muncă, a pune mâna pe casele lor,  a obține utilaje petroliere occidentale de foraj ori la bucată, ca o marfă de export după 1858, în schimbul valutei forte atât de necesare regimului comunist. Astăzi povestea lor e încheiată, cei care au mai rămas în viață sunt foarte bătrâni și nu mai are cine să le arate urmașilor lor din Israel orașele cu locurile dragi copilăriei de pe unde au crescut.

Comercianti si lideri ai comunitatii evreisti din Focsani in perioada interbelica Sursa foto: Centropa

Nu mai sunt lucruri multe de la ei, deși în parcursul acesta comun contribuția lor a fost esențială căci în acești ani s-a pus la cale orașul. La un moment dat ajunseseră la circa 20  % din populație, iar parte din zona centrală a Focşaniului era dominată de ei. Erau mai mult decât influenți în aria afacerilor comerciale, turistice și meșteșugărești, a pieții de capital și erau bine reprezentați și în zona industrială, deținând unele dintre fabricile importante. Nu au fost iubiți, antisemitismul era înscris în ADN-ul local, ca în mai în toată Moldova, în special. Nu am ținut să le știm poveștile căci nici astăzi nu există un loc, al vreunui spațiu muzeal sau în vreo carte, care să le spună aşa cum au fost. Nu am arătat vreun interes față de moștenirea lor căci puțin a mai rămas după ei. Din cele șapte sinagogi ale Focşanilor astăzi mai există doar una, e drept reabilitată, complet pierdută printre blocuri. Țesătoria lui Buium Strulovici, închisă și lăsată spre ruină după rețeta clasică de demolare deliberată,  stă sub amenințarea buldozerului, iar crucile din cimitirul de la marginea orașului de-abia se mai văd dintre buruieni . Ceea ce e trist e că lipsesc aproape complet fotografiile care să ne facă martorii postumi ai unei lumi azi dispărute. În goana lor de a pleca din țară, cu interdicția de a lua cu ei mai mult de o valiză cu bunuri ordinare, imaginile cu ei, despre viața lor socială, religioasă, s-au pierdut definitiv.

Ne-au lăsat totul aici ca să își construiască o țară a lor, Israel. Ca să nu se mai întâmple pogromuri, ca să nu mai fie posibil vreun Holocaust. E o lecție pentru toți performanța lor de pune pe hartă într-un secol un areal deșertic și slab locuit, transformat miraculos într-un stat prosper, de inspirație și formație occidentală în mijlocul unei mări arabe atât de dușmănoase.   

Lazăr Filderman (Sursa foto: Centropa)

Într-un proiect de salvare și recuperare a prezenței și memoriei evreiești în spațiul est-european, o doamnă a Focșaniului, inginera chimistă Livia Diaconescu, ne readuce în față, ca într-un film, aspecte de viață, cu chip și verb, din familia Filderman, foarte cunoscută în Focşanii de odinioară. A fost intervievată de istoricul Anca Tudorancea în 2004.

Și după atâția ani reiese dragostea intensă pentru sora mai mare, Clara, stinsă devreme la 22 ani în 1944 de diabetul ce-o chinuise de la vârsta de 11 ani și stima afectuoasă ce o purta tatălui său, Lazăr Filderman, negustor, fotograf amator și cap al comunității evreiești locale. 

Despre Clara Filderman

Clara Filderman a fost răpusă de diabet la o vârstă fragedă. (Sursa foto: Centropa)

Tata vindea  camere foto cu un trepied la magazin; transformase cămăruța de alături într-un mic laborator în care devoala  filmele. Sora mea, Clara, a primit cadou o cameră Acqua. Era ușor de utilizat. Purta împletituri și era drăguță. Când avea unsprezece ani, și-au dat seama că are diabet. După ce boala a fost diagnosticată, au dus-o la clinică, dar un asistent le-a spus să o ducă la Viena. În acele vremuri, la începutul anilor 1930, obținerea pașaportului nu era o problemă; în general, nici banii nu erau o problemă. Au mers la un sanatoriu acolo și medicii au reușit, prin dietă, să o aducă la nivelul minim de risc. De asemenea, i-au oferit o carte despre modul în care trebuia să țină dieta  – trebuia să folosească cântarul pentru a porționa mâncarea. A fost o vreme când a trebuit să-și cântărească cireșele și, pentru a obține o altă porție, a adăugat și greutatea sâmburilor. Mama gătea  special pentru ea. Clara  trebuia să-și măsoare glicemia  de două ori pe zi folosind o soluție, își administratsingură insulina și și-o injecta ​​singură în picior – a făcut asta de la vârsta de 11 până la 22 de ani. În vara anului 1939, mama a plecat cu Clara la Paris  pentru tratament. Au plecat pe 13 iulie, deși sora mea și-a dorit mult  să prindă parada [parada din 14 iulie, sărbătoarea națională a Franței]. În timp ce era la Paris, sora mea mi-a cumpărat o carte de basm cu cărți cărămizie, aurită la margini, cu pagini subțiri și poze frumoase și o imagine cu Moș Crăciun și alte personaje. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Clara a început să încalce regulile dietei și a trebuit să mărească doza de insulină. Insulina era greu de obținut – provenea din Germania. Când era cu prietenii, trebuia să mănânce; nu putea spune că are diabet. Era un lucru rușinos pe atunci și provoca complicații – fetele nu își mai puteau găsi un soț. Clara a fost profesor de literatură și a studiat engleza.

Despre Lazăr Filderman

Negustorul Lazăr Filderman
(Sursa foto: Centropa)

La început lucra în industria cerealelor. Nu știu prea multe despre familia sau copilăria lui. Tatăl meu  s-a născut în 1890 în Focșani, era un om  luminat,  dar leneș și a terminat cu greutate  patru ani de liceu. Nu a vrut să meargă mai departe cu educația sa. Mai târziu, el a regretat foarte mult acest lucru, pentru că îi plăcea foarte mult să citească și să asculte muzică grea [clasică]. Vorbea franceză și germană.

În timp ce el servea în armată, în timpul Primului Război Mondial, ei au vrut să-l trimită la o academie militară, dar el a considerat că nu are rost. Când s-a întors din război, s-a dus să lucreze pentru vărul său la Bacău. Apoi a plecat la Constanța, unde a preluat comerțul cu cereale. Tatăl meu s-a întors  la Focșani în anii 1920. S-a căsătorit cu mama mea, Fanny Filderman, născută Finkelstein, atât religios, în fața unui rabin, cât și civil. Nu știu mai multe despre asta, deoarece părinții mei nu au vorbit despre această perioadă. Din momentul în care am văzut lumina zilei, îmi amintesc că tatăl meu era un om al comunității.  Era înalt, avea un aspect impunător și se făcea remarcat peste tot. Era sever din fire și foarte inteligent. Îi păsa mult de comunitatea evreiască și ocupa multe funcții.

 Bunicul meu matern, Lewi Finkelstein, deținea un magazin numit „Lewi’s” pe care i l-a dat dotă proaspetei familii.  Chiar și după moartea bunicului meu, afacerea și-a păstrat vechiul nume, în memoria sa. Programul de lucru la magazin era de la 8:00 la 13:00 și apoi de la 16 la 20:00, dar cred că tatăl meu a avut un înlocuitor în timpul petrecut cu afacerile comunității.  Când era foarte tânăr, tatăl meu păstra un al doilea magazin în coproprietate cu un german, Leon Proschinger, un prieten care ne vizita adesea. Nu aș putea spune de ce s-au despărțit, dar mi-a părut rău. Tatăl meu a stabilit prețurile astfel încât propriul său beneficiu să nu împiedice clientul. A vândut îmbrăcăminte mică, haine, cravate, șepci, ciorapi de mătase și camere foto cu trepied. Tatăl meu transformase cămăruța de alături într-un mic laborator unde devoala  filmele; Nu cred că a taxat mult pentru asta – a fost distractiv pentru el. Afacerea și-a păstrat vechiul nume, în memoria sa.

SURORILE CLARA FILDERMAN SI LIVIA DIACONESCU

(Dan Nichita)

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén