De prin lume

Clinchet de Crăciun la Ateneu

Sala Ateneului are o acusica specială

Marţi seara, pe scena Ateneului, Orchestra de cameră Unirea a Focşaniului a dăruit iubitorilor muzicii ultimul spectacol muzical pe anul acesta. Un spectacol reuşit, pe deplin gustat de un public ales, dornic de muzică bună, de calitate. Centrul tematic a fost ocupat de uverturi, arii celebre şi duete ale binecunoscutelor operete Liliacul de Johann Stauss, My Fair Lady de Frederick Loewe, Văduva Veselă de Franz Lehar şi ale muzicalului lui Leonard Bernstein –West Side Story. A rezultat un veritabil concurs al vocilor frumoase, iar artiştii instrumentişti, conduşi de Vincent Gruger, şi invitaţii lor Simonida Lutescu, Andra Bivol Costea, Andrei Lazăr, solişti ai Operei Naţionale Bucureşti, au avut interpretări de excepţie, îndelung aplaudate. Voia bună, ritmul cald, antrenant a fost dat şi de Valsul Dunărea Albastră, polca TRITSCH-TRATSCH sau cantecul Love changes everything. Nu au lipsit din repertoriu nici tradiţionalele colinde româneşti de Crăciun. O sală plină pană la refuz, un aer de sărbătoare, un sentiment de comunitate au fost notele distinctive ale zilei de marţi. Într-o atmosferă generală sufocată de demagogia politică, de show-biz-ul ieftin sau goana după consumerism, auditoriul prezent a reprezentat normalitatea. Oamenii au sărbătorit anticipat Naşterea Domnului într-un mod atat de simplu, de adecvat, de natural. Prin muzică bună. S-a demonstrat pe deplin că Orchestra Unirea este iubită aici, la noi, şi că a devenit o componentă identitar-culturală, o marcă a Focşaniului. Iar Ateneul a căpătat acel suflu cultural propriu dorit de ctitorul său, maiorul Gheorghe Pastia.

Visul împlinit al unui focşănean

Acum, de Crăciun, poveştile despre visele ce se împlinesc au rezonanţă sufletească spornică. Acum ele încolţesc şi rodesc, la randul lor, alte vise ce îşi propun zidirea unei lumi mai bune. Căci Crăciunul înseamnă generozitate dar şi privire îndreptată către noi înşine. Puţine cuvinte sunt mai potrivite, mai pilduitoare şi mai reflexive, acum la sfarşit de an, ca cele ale focşăneanului Gheorghe Pastia, cel care a făcut ca această seară să fie posibilă înt-o clădire cu o acustică atat de specială. Să îl ascultăm, cu ochii minţii, şi să luăm aminte… E mai prezent şi actual, e mai firesc şi mai aproape de noi decat mulţi dintre contemporanii noştri.
“Frumoasele cuvinte rostite la adresa persoanei mele mă măgulesc foarte mult, dar în acelaşi timp mă şi întristează: mă măgulesc pentru că mi se spun laude mari şi frumoase şi mă întristează pentru că-mi văd puterile slăbite, acum la bătraneţe, cand dorinţa ce aş avea este de a face cat mai mult din cele ce-mi ard sufletul să fac ceva cat mai folositor şi educativ concetăţenilor mei şi m-am gandit mult ce-i lipseşte oraşului Focşani şi astfel după multă gandire m-am hotărat să clădesc şi Ateneul de astăzi, care să fie şi o podoabă a oraşului şi un templu de cultură”

“Voi fi şi mai fericit cand voi vedea deschizandu-se larg porţile lui pentru ca toată lumea săracă şi bogată să vie să se adape la lumina şi cultura ce se va răspandi de aci.“

“Să-mi daţi voie să vă fac o mărturisire, care pentru mine e o mare mangaiere: în viaţă eu nu m-am considerat decat un simplu deţinător temporar al modestei mele averi, agonisită cu multă trudă şi mai ales cu multe privaţiuni, mulţi mi-au spus că ar fi de folos să-mi schimb viaţa şi traiul, căci cu atat se foloseşte omul pe pămant, anume: să călătorească, să trăiască o viaţă mai largă de lux şi petreceri şi altele. Eu însumi mi-am zis că modul acesta de întrebuinţare a unei averi e prea egoist şi prea comun ca să-l pot împărtăşi în totul: destul că averile moştenite fără muncă, acele dobandite într-o noapte au mai toate aceeaşi soartă; cel puţin cele agonisite din greu să aibă o soartă mai bună, transformandu-le în opere cu caracter instructiv, pentru binele general.” (Focsani, 1927)
Dan NICHITA