De prin Vrancea, Proiectele Vrancea Altfel

Generalul Stoika și Focșanii

Colonelul Stoika, fotografie aflată în colecția Muzeului Municipiului București

Povestea tristă a Clarei Julia secerată de o epidemie încă sindrom al înapoierii noastre, durerea unui tată care în loc să se bucure de anunțata nuntă a fetei a trebuit să-i ridice un monument funerar la Cimitirul Nordic, donația generoasă de carte la biblioteca Școlii de fete din Focșani pentru păstrarea vie a memoriei…

Bănățeanul fugit… în România

Ștefan Stoika- tatăl- este unul din numele asociat, atât cu mișcarea unionistă din Țara Românească, cât și cu activitatea de construcție instituțională a armatei române. Se naște la Lipova pe data de 12 iulie 1808 și alege cariera militară a școlii austriece, cu accent pe partea instituțională și financiară în formarea sa profesională. Când în 1830 află că se reînființează armata română părăsește Viena și vine la București pentru a pune umărul la nașterea ei. În 1851 este deja colonel, șeful Statului Major și secretar general al Ministerului de Război, dar și unul dintre fondatorii învățământului militar. Un patriot pur sânge, se implică în lupta pentru unire a țărilor românești și renașterea identității naționale. Este ales deputat în Divanul ad-hoc din 1857, iar datorită apropierii de principele Cuza este ales primar al Bucureștiului în două rânduri, în 1861 și în 1865. În 1864 este numit și în primul Senat al României unde va cunoaște un lung parcurs politic. Cunoscând bine intențiile, interesele și modul de acțiune al austriecilor, este un filofrancez convins. Rolul profund toxic al politicii austriece în raport cu principatele române e devoalat în lucrarea “L” Autriche et le prince roumain”, publicată la Paris pe 15 februarie 1815. Se stinge la 12 iulie 1878 pe când era senator și deja putea constata îndeplinirea unui alt vis al românilor, Independența. Lasă în urmă nu mai puțin de 14 urmași, dar și o moșie pe măsură la Urziceni de aproape 15oo hectare, cu lac, pădure și fânețe, o casă mare și multe alte acareturi.

Focșănean… prin adopție

Poate că cel care îl reprezintă cel mai bine în continuare, care e cel mai bine conectat la idealurile naționale, dar care e și cel mai bine legat de orașul nostru, este fiul său, ofițerul de artilerie Ștefan Stoika ( n. București 1848- d. București 1928). Primele studii le face la Institutul de băieți Schewitz din capitală, în 1866 intră la Școala militară pe care o absolvă cu gradul de sublocotenent, urmează între 1871-1872 Școala de tragere din Berlin, iar până în 1875 este detașat la regimentul de gardă din Berlin. În Războiul de Independență 1877-1878 conduce la Calafat bateriile “Independența” și “Carol” ce trebuia să asigure securitatea malului de vizavi de puternica fortăreață turceșcă, Vidin. Militează pentru unirea tuturor românilor astel că în 1882 îl întâlnim pe tânărul căpitan la Brăila strângând bani pentru ajutorarea emigranților bănățeni. În mai 1885 este avansat maior în cadrul regimentului 8 artilerie, ca, după doar câțiva ani, să-l aflăm în 1892 locotenent- colonel. Traduce și public manualul de strategie militară “Principiile esențiale pentru conducerea războiului” al generalului prusian Clausewitz. După un intermezzo pe la Călărași la conducerea Prefecturii Ialomița este numit în mai 1895 comandant al Regimentului 11 de artilerie de la Focșani, regiment pe care-l pune practic pe picioare, unde de altfel va și sta până la trecerea sa în rezervă din anul 1906 (cu grad de general). Pentru activitatea sa va fi decorat cu Steaua României, cu Coroana de Oțel germană, șamd, dar, poate că, cea mai de seamă recunoaștere a sa va fi simpatia ori trecerea sa în rândul focșănenilor. Va fi o prezență insolită în orașul nostru pentru cinsprezece ani, din 1890 până în 1906, fiind un personaj ce va da culoare vieții cam prăfuite de târg de provincie. În fibra sa va fi un liberal și-i va susține pe aceștia la alegeri. Va dinamiza viața culturală locală și-i va infuza un spirit optimist deși va pierde o fată, pe Julia Clara, răpusă de un val de tifos ce i-a decimat pe focșăneni. Povestea aceasta, relatată mai jos, pune în lumină drama unei familii nobile ce a contribuit la edificarea țării în general, și la dinamizarea locului de pe Milcov, în particular. Este indubitabil un chip diferit de ofițer în raport cu cel de astăzi care, prin implicarea politică, s-a dezvăluit a fi unul oportunist și fără nici un fel de consistență principială, inclusiv raportat la onoarea militară. Câteva fotografii realizate în orașul nostru mai bine de un secol în urmă ne indică portretul unei familii a elitei românești ce a militat pentru Unirea Principatelor și nu numai, evidențiindu-ne un model de comportament ce ar trebui să fie ghid și în zilele noastre.

Material realizat în cadrul acordului de parteneriat cu Muzeul Municipiului București pentru promovarea generației ce a pus bazele și a modernizat România.

Dan Nichita

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén