De prin lume, Proiectele Vrancea Altfel

Cum a izbutit o fată din Focșani să corespondeze cu Jules Verne !

Această poveste a fost descoperită la 101 ani de la dispariția nemuritorului Jules Verne și a fost prezentată în paginile mai multor publicații. Pe lângă farmecul  subiectului articolele  pomenesc  despre o presupusă poveste de dragoste dintre cel mai îndrăgit scriitor din toate timpurile și de toate categoriile de vârstă din întreaga lume și o focșăneancă pasionată maxim de Călătoriile Extraordinare pe care le-a așternut pe hârtie vizionarul romancier, dar pe care nici literatura universală și nici măcar cea franceză nu l-au considerat decât un autor de povești pentru copii. Poate că așa o fi sau, dimpotrivă, chiar și la noi în țară renumiții Ion Hobana și Lucian Boia i-au dedicat lui Jules Verne două tratate din care rezultă că, printre altele, mesajul  aventurilor sale este altul decât cel care apare la prima vedere. Multe dintre personajele negative din romanele sale sunt de fapt adevărații eroi, iar ceilalți, despre care înclinăm să credem că sunt de partea binelui, de fapt, nu sunt  deloc așa. A se reciti Castelul din Carpați, Insula Misterioasă, 20000 de leghe sub mări, Casa cu aburi etc. 

Cum a început povestea

Revenind la focșăneanca care a izbutit nu doar să scrie lui Jules Verne în frumoasa limba natală a acestuia ci a și primit un răspuns dintre cele mai delicate, verificând printre dosarele vechi păstrate în depozitele Arhivelor Nationale au rezultat următoarele informații documentare suplimentare. La anul 1876  în comuna Suraia, satul Dumbrăvița, în casa arendașului moșiilor din zonă, Alecu (Alexandru) Christodorescu, s-a născut o fetiță care va primi la botez numele Elena. Cinci ani mai târziu a apărut și un frate, Constantin Cristodorescu, devenit un respectabil judecător la Focșani, iar  în 1883 un altul, George Cristodorescu, și acesta ajuns un iscusit economist. O familie de bună condiție. Toți au venit pe lume în cătunul Dumbrăvița ce depindea de comuna Suraia și unde tatăl obținea foloase bune ca administrator al moșiei boierului din localitate.

Din ce a agonisit tatăl s-a reușit cumpărarea unei case la Focșani pe strada- actuala Miorița- lângă Cantina socială de azi a orașului și acolo s-a mutat întreaga familie. Părintele a rămas în continuare alături de boier, care se plimba mai mult pe la Paris și lăsa toate treburile în sarcina lui Alecu Cristodorescu. Ce le aducea boierul ca daruri  din lumea civilizată celor din familia Cristodorescu, pentru că de buna îngrijire a averii sale depindea confortul său, inclusiv acela de a se plimba nestingherit prin lume, nu este greu de bănuit, cel puțin în cazul micuței Elena, adică  numeroase exemplare în limba franceză, probabil cu autograf, ale Poveștilor Extraordinare pe care încă puțin cunoscutul Jules Verne le așternuse pe hârtie, mai ales după anul 1863 când a cucerit publicul, iar fetița noastră a început să citească direct în franceză pentru că încă nu se obosise nimeni să traducă vreo lucrare al lui Verne în română.

O poveste care să îi inspire și pe copiii de azi

Pe la vreo patru-cinci ani Elena a început să devoreze minunatele cărți, iar de corespondat intens cu autorul lor pe la vreo 12-14 ani  izbutind ca la 18 ani ani (în 1894 ) să obțină un răspuns puțin spus fin, pentru un copil care de vreo  14 ani se trezea și adormea cu Călătoriile Extraordinare în gând.  Dat fiind diferența de vârstă dintre cei doi, să răspundem și publicației care ne-a încântat cu această carte poștală, că nici nu putea fi vorba despre o poveste de dragoste între aceștia, pe lângă distanța de domiciliu, autorul se apropia de venerabila vârstă de 70 de ani, iar fetița mergea pe 18 anișori. Ca o concluzie, micuța surăiancă mutată la Focșani a reușit să-și împlinească visul și să corespondeze cu idolul său, iar mai târziu a reușit, dacă nu să-l întâlnească în viață (Jules Verne a decedat în 1905), măcar să-i vadă mormântul, casa, sau să-i cunoască familia.  

Florin Dîrdală, cercetător Arhivele Naționale, Serviciul Județean Vrancea

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén