Dorian Filote a venit de la Bruxelles sa-i intalneasca pe tinerii liceeni vranceni

Un post de radio inițat în vremea când era elev de liceu în Focșani, ce i-a dat șansa să difuzeze știri din școală și să destindă atmosfera cu melodii “cool” în timpul pauzelor, l-a încurajat pe vrânceanul Dorian Filote, negociator al Comisiei Europene, să urmeze o carieră în lumea jurnalismului și a comunicării publice. A continuat în radio și pe vremea facultății. “Când alți colegi se întrebau ce să facă cu viața lor, eu aveam deja patru ani de experiență, patru ani de vechime în muncă”, le-a povestit Dorian Filote celor peste 30 de elevi vrânceni care au venit să-l întâlnească în cadrul proiectului de orientare și motivare în carieră “Întreabă-mă orice despre cariera mea”, derulat de Asociația Eu, tu și ei. S-a întâmplat de Ziua Mondială a Cititului împreună când ne-am întâlnit cu adolescenții la bibliotecă pentru o discuție plină de învățăminte cu fostul jurnalist care a devenit între timp specialist în comunicare politică, relații internaționale și politici europene.

Dorian Filote (imagine de pe contul personal de Facebook)

În perioada 2010-2014 a fost consilier de comunicare și ofițer de presă al Comisarului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș, după ce, în perioada 2007-2009 a lucrat în Turcia, ca sector manager în cadrul Delegației Comisiei Europene la Ankara. În 2003-2007, Dorian a fost Director Executiv al Asociației Naționale a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni. A devenit secretar de stat și șef al Serviciului de Presă și Comunicare în Guvernul României, pe vremea când Dacian Cioloș era premier. S-a întors la Bruxelles, acolo unde este Ofițer relații internaționale, responsabil cu negocieri multilaterale G7, G20 & ONU din partea Uniunii Europene. Pentru cei care nu știu, Grupul celor șapte (G7) și Grupul celor douăzeci (G20) sunt summit-uri internaționale în cadrul cărora liderii din economiile avansate și emergente ale lumii se întâlnesc pentru a discuta problemele globale critice. G20 este dedicată în primul rând cooperării economice internaționale, în timp ce G7 se concentrează pe o gamă mai largă de provocări economice și politice. G20 include statele membre G7, adică principalele țări dezvoltate din lume – Germania, Canada, Statele Unite, Franta, Italia, Japonia, Marea Britanie. În calitatea sa oficială, Dorian Filote călătorește prin toată lumea pentru a se întâlni cu lideri din diferite state, acolo unde reprezintă interesele Uniunii Europene. Nu prea are însă timp să vadă și locurile frumoase, turistice, din țările pe care le vizitează. De regulă, vizitele se împart între aeroport, sala de conferințe și hotel. Adoră însă alpinismul și găsește mereu timp și pentru această pasiune.

Nu există un manual pentru a reuși în viață

Chiar dacă nu a vorbit despre destinații turistice, liceenii au ”călătorit” în lumea lui Dorian Filote, aflând ce abilități îți sunt necesare pentru a reuși în viață. “Învățarea nu vine numai din școală. Nu există un manual pentru pașii pe care îi vor face mai departe. De aceea, e important să învețe, dar e la fel de important să fie activi în comunitate, să iasă din zona lor de confort, să lucreze împreună, să fie voluntari, să călătorească, să citească, să cunoască oameni, să vadă, să trăiască și să înțeleagă viața așa cum e ea, cu bune și cu mai puțin bune. Și, mai ales, e important să aibă încrederea că e OK să și greșească și să învețe că, odată cu fiecare alegere pe care o fac, își construiesc, de fapt, propria cale.”, au fost sfaturile lui Dorian Filote către tinerii de azi.

Povetea unui radiou al liceenilor

Absolvent al Școlii Normale, actualul Liceu Pedagogic Spiru Haret, Dorian Filote a vorbit despre profesorii pe care îi prețuiește, despre cărțile pe care le-a citit, oamenii care i-au marcat destinul, dar și despre încercările la care l-au suspus viața. Și-a amintit amuzat cum era să rămână corigent la fizică, însă doamna profesoară Maria Borș l-a salvat după ce i-a dat o carte în care problemele de fizică erau prezentate sub forma unor povești. Așa a reușit să își salveze media. Și tot profesoara Maria Borș este cea care l-a molipsit cu microbul radioului ajutând-i pe elevi, cu ajutorul soțului ei, pasionat de electrotehnică, să lanseze un post de radio al școlii. S-au instalat atunci radiodifuzoare în tot liceul. Stația a avut o viață scurtă pentru că direcțiunea școlii a hotărât că un post de radio nu le face bine elevilor. “E drept că și noi începusem să furăm din pauze. Dădeam drumul la stație mai devreme, cu două-trei minute și o închideam un pic mai târziu, așa că profesorii au început să se supere. Așa se face că doamna profesoară Dumitru, care își amintește cu placere de această întâmplare, a trims un coleg care mi-a spus textual că dacă nu închid stația doamna Dumitru mă va arunca pe geam. Iar eu în plin avânt am anunțat că închidem programul  și din acest motiv.  Și asta s-a auzit în toată școala. A doua zi s-a făcut Consiliu Profesoral și s-a decis mai întâi suspendarea stației din cauză de “bad behavior”. Suspendarea a fost, spre necazul nostru, permanentizată. A mai existat o încercare de redeschidere dar profesorii au aflat repede că elevii nu se mulțumesc niciodată cu cele zece minute de pauză”, a povestit Dorian. Radioul i-a făcut mult bine lui Dorian. Carmina Corbeanu, profesoară de literatură română la Liceul Pedagogic, i-a invitat pe cei supărați de închiderea stației să colaboreze cu Radio Tineret Focșani și așa povestea celor cu adevărat pasionați a mers mai departe. “Primul meu interviu a fost cu domnul Gabriel Cotabiță și aveam niște emoții teribile. După spectacol, domnul Cotabiță se certa cu prietena lui, care arăta foarte bine, dar eu știam că aveam sarcină de la Carmina să-i pun trei întrebări. O să râdeți dar experiența aceasta m-a ajutat în primul an de facultate când am mers să dau un interviu la Romantic FM unde m-au angajat pe baza unei experiențe căpătate în liceu. Și asta pentru că am avut profesori care ne-au ajutat, dar și pentru că am vrut să fac și altceva în afară de școală. Dacă îți faci treaba și știi, contează mai puțin ce vârstă ai, oamenii caută substanță, caută calitate”, le-a spus Dorian liceenilor.

Tineri care vor să fie altfel

Dorian Filote si Dan Nichita

După o perioadă în care a activat în presa scrisă, Dorian a renunțat la jurnalism din pricina presiunilor și a surmenajului și a mizat pe o carieră în comunicare care l-a dus până la Bruxelles, după un ocol în Turcia, unde s-a ocupat de democrație și societate civică la Delegația UE din această țară. Spune că a meritat orice efort pe care l-a făcut în carieră. Crede că nu ar fi reușit fără sprijinul părinților, fără lecturile din anii de liceu, dar și fără profesorii dedicați pe care a avut șansa să îi aibă la clasă. A ținut să-i amintească și pe profesorii Ionel Sârbu, care îi ajuta pe elevi să-și dezvolte gândirea critică, sau pe Aurelia Ciută, de la care împrumutau adesea cărți. A fost o întâlnire frumoasă, aducătoare de speranță. „A fost o bucurie să întâlnesc membrii Clubului Tineret în (re)acțiune, să stăm la povești despre școală și carieră, despre alegeri în viață. M-am bucurat mai ales să-i ascult. Dincolo de examene, dincolo de presiunea constantă de a fi buni în ceea ce fac, de exigențele notelor, de constrângerile materiale, m-am bucurat să văd că vor mai mult, că vor să fie liberi, că vor să fie altfel”, ne-a spus Dorian după întâlnire.

Proiectul “Întreabă-mă orice despre cariera mea”, derulat de Asociația Eu, tu și ei, va continua pentru că tinerii nostri au nevoie de modele autentice care să le servească drept exemplu în drumul lor spre autoafirmare. Au nevoie ca experienţa succesului sănătos, cel bazat pe merit, să le fie împărtăşită direct pentru a înţelege cum stau lucrurile în viaţa reală, pentru a asimila cunoştinţe folositoare şi pentru a face faţă provocărilor, nu uşoare, ce-i aşteaptă.” Așadar, pe curând!

Mulțumim Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu, Margaretei Tătăruș și suporterului principal al acestui proiect, Dan Nichita, fondatorul blogului VranceaAltfel.ro.