Doi Pigmei la Portofel

De prin Vrancea, Uncategorized
Unirea face puterea

Ziarul baronal a trecut la coafarea de primăvară a liderului Consiliului Județean, la pastelizarea acestuia în tonuri cald-optimiste, implicate, de primăvară. Pentru a-i mări statuia, pentru-i a tușa mai bine statura, ziarul a estompat dimensiunile biet-umane a două pseudopersonaje politice locale, a caricaturizat până la a-i reduce la o dimensiune pigmeică pe cei doi fățarnici lacomi ai orașului Focșani.

Unul este deputatul de Focșani, Ciprian Nica, nelipsit în orice acțiune de demolare a justiției, pe numele de turnător Bratosin, care a primit ordin clar de a-și retrage semnătura de pe inițiativa de modificare a Codului Penal și de Procedură Penală, în fapt o intenție neizbutită de a tăia sau reduce competențele procurorilor în actul de justiție. Iată cum pozează în apărătorul statului de drept Marian Oprișan, cu nume de alint la Securitate-Alin Renato:

I-am cerut în mod expres în repetate rânduri să nu se implice în asemenea modificări pentru că implicarea lui atrage după sine implicarea numelui meu într-o chestiune care nu are fundament real. De aceea i-am cerut în mod expres să își retragă semnătura pentru că nu vreau ca numele meu să fie legat de așa ceva. Eu am participat doar la modificări care țin de chestii administrative și nu de acest tip. Nu era treaba lui să facă așa ceva”.
Nica ia poziția de drepți și se execută fără crâcnire, ca un brav parlamentar de paie ce este.
”Așa este! Eu am arătat că nu mă opun Justiției și chiar am prezidat lucrările comisiei când au fost discutate Codul Penal și Codul de procedură penală. Am reflectat mult la ceea ce am semnat și într-adevăr m-am consultat cu președintele organizației din care fac parte care mi-a recomandat să mă retrag și să nu particip la asemenea inițiative”
.
Celălalt ales al focșănenilor, tot de decor, este alunecosul Bacinschi, care este preș de șters pe jos când dă ochii cu marele Preș de giudeț. E doar lapte și miere în fața lui, că doar așa a păcălit viața și în regimul comunist pe care l-a slujit ca un soldat credincios ce este mereu…
„Am dorit şi mi-a făcut o deosebită plăcere ca domnul preşedinte Marian Oprişan să meargă cu mine pe şantiere. Sper că o să mă ajute să finalizăm până la sfârşitul acestui an lucrările începute. Am discutat ce lucrări să mai începem în acest an, în general străzi, spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii. Îmi doresc să îmi dea o mână de ajutor ca să încheiăm programul PIDU, un program greu şi lung pe care sper să îl finalizăm anul acesta”.
Ocazia acestei ploconeli, acestei lingușeli verbale a constituit-o „vizita de lucru” pe șantierele Focșaniului, întreprinsă de cei doi mari sifonari ai banilor publici, acum fiind vizat programul PIDU, lansat cu surle și trâmbițe în decembrie 2011, pe vremea guvernării portocalii a PDL. Valoarea totală a acestuia este de 59 milioane de lei, proiectul fiind cofinanțat din fonduri europene. Reabilitarea şi modernizarea vizează spaţiile publice urbane din zona cartierelor Sud, Laminorul și Mândrești. Un program garantat ca și megamizeria din Piața Unirii de axa Oprișan- Udrea, acum monitorizat cu atenție de prietenul comun, vicepremierul Liviu Dragnea. Și atunci, după 5 ani de șantier cu noroaie în centru, ni s-a promis un oraș aliniat la standarde europene. Ne-am ales cu kitsch-uri din termopane, cu gresie chinezească, o porțiune fără noimă de drum pietruit, dar și cu versuri din Hora Unirii inscripționate auriu pe jos-ul pe care călcăm cu toții. Mândri că suntem vrânceni, nu? Ce ne spune astăzi armăsarul politic de rasă psd-istă Oprișan? Cu ce promisiuni ne mai lovește, cum se mai autoevaluează?

„Este un proiect frumos, bine lucrat şi încă în curs de implementare. Chiar dacă a existat şi disconfort, trebuie ştiut că pe cea mai mare parte din aceste străzi înainte de acest proiect era doar pământ sau balast şi nu asfalt. Nu existau trotuare şi nici piste de bicicletă. Investiţiile în infrastructură se fac cu sacrificii“.
Mulți sunt impresionați de sumele de bani investite le nivelul orașului. Ar fi partea plină a paharului. Alții văd cum ei se scurg și dispar în anumite buzunare ca și apa în deșert, că nu lasă nici o urmă în creșterea calității vieții locuitorilor focșăneni. Asta ar fi partea goală a paharului. Oricum, ce cacealma au tras băieții pe aste meleaguri, dar deh, dacă au văzut că se poate… Un exercițiu de memorie ar fi util ca să vedem măsura microscopică a acestor indivizi, care la scara prezentului sunt atât de hiperumflați…
Oprișan – în ziarul propagandei roșii:

L-a trecutu-ți mare

În urma discuţiilor care au existat la Guvernul României cât şi în cadrul Parlamentului privind aprobarea Strategiei autostrăzilor din România vă informez că Guvernul României a stabilit că documentaţiile şi toate procedura de achiziţie, toate celelalte formalităţi, pentru autostrada de pe culoarul 9 paneuropean Bucureşti-Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Iaşi-Albiţa vor începe în ianuarie 2014. Pentru intervalul 2014-2022, în zona culoarului pan european 9 nu va fi executat decât segmentul de autostradă Ploieşti-Buzău şi Buzău – Focşani precum şi tronsonul Focşani-Brăila-Galaţi, pentru că Brăila-Galaţi este cea mai mare aglomerare urbană din România. Aceste lucruri nu sunt poveşti, nu sunt promisiuni electorale. Bani există, după cum bine ştiţi fondurile de coeziune până în 2020 nu pot fi folosite decât pentru culoarele paneuropene aprobate de Uniunea Europeană“.
„Dacă nu am fi ajuns la o asemenea realizare şi neincluzând Buzău-Focşani – Bacău –Albiţa în programul de autostrăzi până în 2020 ne-ar fi fost luată şansa de dezvoltare în această zonă a ţării, ceea ce nu s-a întâmplat. Pe această cale îi mulţumesc primului ministru al Guvernului, Victor Ponta şi domnului vice prim ministru Liviu Dragnea“.

Pupincursim pe prima pagina a ziarului rosu
Pupincursim pe prima pagina a ziarului rosu

Piste pentru bicicliști s-au făcut, în piscine olimpice înotăm de mult timp, aeroport avem, de parcuri sau locuri de joacă pentru copii nu ducem lipsă, la autostradă suntem conectați, gară europeană estem, poate o linie ferată de mare viteză 70- 80 km/h n-ar strica. Nu de altceva dar în prezent se circulă cu cca 50 km/h, un pic mai puțin ca pe vremea regelui Carol. Ce ghinion că fratele mai mare, Mitrea Miron, e la închisoare, că altfel o bifam și pe asta.

P.S. Astăzi deputatul Halici halește pe pâine la demolarea justiției și nimeni din PSD nu se simte deranjat (alegerile au trecut), iar promisiunile devin realitate doar în cazul parangheliilor fără număr din centrul orașului unde banii se spală de-al naibii în văzul lumii…