De prin lume

Explicația unei manipulări

putin-china-727x404Recent, o știre a aprins imaginația înfierbântata a unora si le-a dat fiori altora. Știrea, amplificata de toate agențiile de presa importante din lume suna cam așa: Federația Rusa si China au semnat un acord istoric, prin care Federația Rusa va livra Chinei in următorii 30 de ani gaz natural in valoare de 400 miliarde USD, la un preț mediu de 350 USD/ 1000 mc.

Se sugerează, uneori chiar se spune abrupt ca, astfel, Federația Rusa îşi va reduce dependenta de încasările realizate in urma exportului de gaz către tarile Uniunii Europene, ceea ce va permite Kremlinului sa negocieze de pe poziții de forță o reașezare a sferelor de influenta, in special in tarile fostei URSS.

In eseul de fata ne propunem sa clarificam cat si daca este ceva adevăr in aceste temeri (pentru unii) si speranțe (pentru ceilalți).

In primul rând, sa ne lămurim asupra cifrelor: 400 miliarde USD in 30 ani înseamnă cam 13,3 miliarde USD  anual, ceea ce, la un preț mediu de 350 USD/1000mc înseamnă cam 38 miliarde mc /anual. Aceasta cantitate ar permite, zic unii, Federației Ruse sa trateze mai dur Uniunea Europeana in ansamblu si pretențiile acesteia de a întinde zona sa de influenta economica către est, in inima fostei URSS.

Prima oara ar trebui abordata problema prețului. Fără doar si poate ca acest misterios contract are la baza cantităţi si nu preturi pentru simplul motiv ca prețul gazului natural este, in orice contract comercial (inclusiv cele încheiate de către Iran sau Coreea de Nord), dat de către o formula care pleacă de la prețul barilului de ţiţei si se „corectează” cu anumiți coeficienți. Nici pe vremea URSS nu au existat contracte de livrare a gazului natural cu preț fix; este foarte probabil ca si recentul contract ruso-chinez sa aibă la baza o cantitate la un preț dependent de prețul țițeiului .

Cei 350 de USD/1000 mc sunt probabil o valoare medie valabila pentru comparația cu anul 2013 sau 2014. Ce semnificație are acest preț? Pentru a ne lamuri, vom lua in considerare preturile medii de livrare către tarile Uniunii Europene:

jj

Practic, numai Belarusul si Marea Britanie plătesc preturi comparabile cu cel atribuit chinezilor; dar Belarusul plătește un gaz atât de ieftin ca fiind singurul aliat real al Federației Ruse din Europa iar Marea Britanie este un importator marginal, fără volume sau cadența semnificative; media preturilor plătite de tarile UE se încadrează in marja 380-400 USD/ 1000 mc ceea ce indica un discount foarte mare oferit chinezilor (minim 10%), adică un cost pe care Moscova si-l va asuma pentru a salva aparentele politice!

Sa trecem la cantități: in 2013, Uniunea Europeana a consumat 541 miliarde mc de gaz, dintre care 30% (161,5 miliarde mc) provin de la Gazprom (export rusesc către UE); din aceasta cantitate, aproape jumătate (80 miliarde mc sau 15% din consumul UE ) provine din gazul tranzitat pe teritoriul Ucrainei. Un sfert din cantitatea importata de către UE este cumpărată de către Germania : 40 miliarde mc. Mai trebuie observat ca, fata de 2012, ponderea gazului rusesc in ansamblul consumului UE a crescut de la 26% la 30% datorita creșterii cantităților livrate de Rusia cu 23 miliarde mc cat si datorita stagnării consumului la nivelul UE.

Spre comparație sa reținem ca al doilea mare furnizor de gaz natural către UE este Norvegia, cu un total livrat de 107 miliarde mc, pe conducte cu capacitatea totala de 127 miliarde mc; capacitatea totala de tranzit a conductelor care leagă Rusia de UE este de 309 miliarde mc/anual. Încă 32 miliarde mc in fiecare an vin spre UE din Algeria, pe o conducta cu capacitatea de 54 miliarde mc /an iar din alte surse alte 17 miliarde mc sunt pompate anual; la toate acestea se adaugă 70 miliarde mc de gaz natural lichefiat importat de către UE in anul 2013, utilizând capacitate de 197,3 miliarde mc /an.

time-is-running-out-for-ukraine-and-russia-to-avoid-a-new-gas-warRusia încasează in contul acestor importuri aproximativ 74 miliarde USD/an, adică a șasea parte din veniturile sale bugetare sau de 6 ori mai mult decât deficitul bugetului federal; aceasta situație se datorează, in primul rând, deciziei politice luata de cancelarul Merkel de a renunța la energia nucleara (aceasta decizie in sine a adus Rusiei la buget aproape 10 miliarde USD/an, salvând finanțele publice ale federației!).

In acest punct pare ca asistam la un apogeu al puterii rusești in Europa. Dar totul este un mit, o imensa manipulare si iată de ce:

–         In primul rând Germania dar si UE in ansamblu au deja un plan de a reduce importurile de gaz rusesc cu un sfert pana in 2020, adică cu 45 miliarde mc/an sau, la preturile actuale o reducere a încasărilor bugetare rusești cu 18 miliarde USD/an, adică 150% din deficitul bugetului federal; reducerea se va face prin creșterea ponderii energiei verzi si a celei pe baza de cărbune;

–         In al doilea rând, fie UE va presa Rusia sa reducă prețul global de livrare a gazului către tarile membre fie, varianta hard, Germania va presa Federația Rusa sa ii ofere un preț comparabil cu cel oferit chinezilor, având in vedere ca exportul către Germania este mai mare decât cel către China; si acest lucru va reduce încasările Rusiei cu minim 5 miliarde USD/an!

–         In al treilea rând, Rusia nu are încă construita o infrastructura de transport a gazului către China ; aceasta va trebui construita si va costa cam 10 miliarde USD ; sa nu uitam ca majoritatea infrastructurii de transport către UE si Turcia s-a făcut cu tehnologie occidentala, americana, in primul rând.

Este de observat , in plus, ca formula care leagă prețul gazului rusesc de prețul țițeiului ia in calcul prețul așa-numitul țiței URAL (un mix de țițeiuri rusești, Rosneft si Lukoil), mai ieftin cu 1-2% decât țițeiul Brent, dar oricum peste ţinta de preț din bugetul federal al Rusiei pentru anul curent.

         In acest context, concluziile care se impun sunt următoarele:

–         Contractual semnat de către Rusia si China este un gest de imagine pentru ca nu poți șantaja un client de 161,5 miliarde mc printr-un contract de 38 miliarde mc;

–         Costul politic al unui astfel de contract poate fi mare;

–         Rusia si-a creat o noua problema si anume cea a prețului, cel puțin in relația cu Germania;

–         Livrările din acest contract sunt ipotetice, ele depinzând de capacitatea (îndoielnica, cel puțin) industriei rusești de a crea rapid o infrastructura de transport.

Iată de ce cred ca acest anunțat contract reprezintă mai degrabă un anunț de intenție decât un fapt comercial.

Petrişor Peiu, prieten Vrancea Altfel!

1 Comment

  1. mircea

    Toata puterea Rusiei sta in doua conducte: 1- de gaz, 2- de petrol.Cu gazul ne-am lamurit-Rusia daca nu pierde meciul, nici nu-l castiga.Mai ramane ptrolul, dar speram ca se va rezolva si cu el.Si uite asa speram ca vom ajunge sa vedem transformarea Marii Rusii in Marea Anexa de materie prima a micii Chine.