De prin Vrancea

Falsa problemă a penalităţilor imputate fermierilor

cnasŞeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a ieşit zilele trecute cu explicaţii parţiale în scandalul fermierilor obligaţi să achite datorii de peste 8 milioane de lei în contul recoltelor din perioada 2009-2011

Orice disculpare publică a dlui Copaci ar trebui să înceapă cu aducerea la cunoştinţa publică a obiecţiilor depuse de instituţie cu privire la constatările Curţii de Conturi. Aici se vede dacă e manager şi jurist, aşa cum îi place să se prezinte, sau doar a vrut să arunce pisica moartă în ograda fermierilor. O analiză obiectivă are ca punct de plecare doar o poziţie critică, viguroasă şi legală vis a vis de raportul Curţii. Altfel, restul e praf în ochi, mai ales că dl Copaci a ieşit în public doar după căderea în dizgraţie exprimată cu candoare de dl Săpunaru, preşedintele PNL, partid de guvernămant. După ce i-a mustrat senioral pe “ţăranii vranceni”, acesta caută să îşi fabrice un ţap ispăşitor în persoana lui Copaci. Nu că nu ar fi vinovat, cel puţin la capitolul comunicare. O mare problemă există şi la nivelul Curţii de Conturi. Legea cadru nr. 95/2006 a reformei în Sănătate, prin articolul 293, impune controlul anual al Curţii la casele de sănătate. În aceste condiţii, tu, instituţie publică – în varful căreia se află un Hagi al finanţelor, aşa cum se autodefinea cu modestie dl Văcăroiu – cum justifici că nu ai observat un anumit mod de interpretare şi aplicare a legii decat de abia după 4 ani? Ce a intervenit în mod deosebit de ce era ieri alb, azi să fie negru? Păi în tot acest timp, tu “Înalta Curte”, ce ai făcut? Vii acum, aplici legea orbeşte, mecanic, fără să ţii cont că cel puţin toate majorările, penalităţile şi dobanzile sunt obligaţii de plată accesorii ce iau naştere doar dintr-un titlu de creanţă legal constatat şi comunicat, şi numai după punerea în întarziere a debitorului, operaţiuni care încă nu au avut loc? Aceste titluri încă nu există, deci cum putem vorbi de penalităţi? Este vorba de un principiu elementar, statuat, în virtutea legii, de Comisia fiscală centrală-organism ce asigură aplicarea uniformă şi unitară a Codului fiscal- încă din 2004 (Decizia 6 aprobată prin O.M.F.P. 1561/2004) şi regăsit în mod constant atat în jurisprudenţa noastră, cat şi în practica contenciosului fiscal de la Ministerul Finanţelor. Concluzionand, accesoriile se datorează pentru neachitarea la termen a debitului principal, debit stabilit prin decizie a organului fiscal, opozabilă plătitorului din momentul comunicării. Efectul acestei opozabilităţi face ca autoritatea fiscală să nu fie în drept să calculeze accesorii şi să pretindă plata acestora, cată vreme contribuabilul nu este obligat la plata debitului principal. Dacă sumele prescrise au fost puse în carca lui Copaci, în virtutea aceluiaşi principiu, toate majorările tot acolo îşi au locul. Aceeaşi culpă, relevată în documentele oficiale de control, a născut şi sumele prescrise dar şi sumele datorate ca penalităţi. Fapta de a nu colecta CASS “datorate” constituie vină, în viziunea Curţii. Atunci de ce nu se aplică acelaşi regim sancţionatoriu? Sigur, e ridicol, e aberant, dar e în logica cu ochelari “fumurii” ai Curţii. Unul făptuieşte, altul plăteşte! Oricum am privi lucrurile o asemenea povară fiscală ar fi “colosală” chiar şi pentru umerii dlui Copaci. Numai că ce ar fi ca cei peste 6.000 de fermieri să se întoarcă împotriva înaltelor feţe oficiale şi să le împute banii? Mai mult, să le facă şi o plangere penală pentru abuz în serviciu? S-ar crea o cu totul o altă situaţie. S-ar crea precedente şi ar creşte şi răspunderea funcţionarului public. Poate aşa ar căpăta consistenţă şi principiul bunei credinţe prevăzut în Codul de procedură fiscală între contribuabil şi instituţia publică. Şi nu s-ar mai proceda la pasarea motanului, în dauna cetăţeanului, aşa cum se face acum între ANAF şi Casa de Sănătate.

În aceste condiţii, ideea de amnistie fiscală în ceea ce priveşte penalităţile, aşa cum este vehiculată, este una lipsită de conţinut. Dimpotrivă, se naşte ideea de obligaţie în sarcina autorităţilor de a soluţiona o problemă pe care tot ele au creat-o. Şi asta nu însemnă decat respectarea principiului colaborarii între instituţiile publice. Dacă nu, încolonarea şi în pas alergător la tribunal. Despre problema debitelor într-un material viitor.

Articol publicat în Ziarul de Vrancea în data de 04.07.2013