De prin lume, De prin Vrancea, Proiectele Vrancea Altfel

Focșăneanul uitat care l-a numit pe Eminescu “Luceafărul poeziei românești”

Știați că expresia “Eminescu, luceafărul poeziei românești” îl are ca autor pe un focșănean, publicistul Constantin Stamatin care a folosit-o prima dată în ziarul Adevărul din 18 iunie 1889 al cărui redactor de bază era? Astăzi este o expresie consacrată, intrată în memoria publică și în istoria literaturii române. Autorul ei a fost însă dat uitării chiar dacă a scris, practic, cea mai cunoscută expresie asociată geniului eminescian. Însă ceea ce este scris rămâne și așa am regăsit în arhivele timpului povestea publicistului Constantin Stamatin despre care scriem în cartea „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu.”. Urmaș al familiei Stamatin din Focșani, Constantin Stamatin a înființat în noiembrie 1890 primul “ziar humoristic” din epocă, Tocila, dar a scris și în alte publicații ale vremii, cum ar fi Șopârla, Anti-dinasticul, Vulpea șamd. În 1894 publică o interesantă carte intitulată Profiluri- Gazetarii noștri, o culegere cu portrete ale jurnaliștilor timpului. Prins și el în ghearele ftiziei, boală “de familie”, este obligat să se întoarcă la Focșani unde în noiembrie 1894 se asigură de apariția unui (bi)săptămânal local, Tribuna Liberă. Este un ziar nepolitic, prietenos, cu multe texte literare, dar conținând și informațiile necesare unei publicații respectabile. Este singurul ziar al timpului ce include în paginile sale descrieri ale Focșaniului de sfârșit de secol XIX ori portrete ale focșănenilor de atunci.

A murit tânăr

Constantin Stamatin, desenat de caricaturistul Constantin Jiquidi cu care era prieten

Burlac și fără copii, fiul lui Vasile și al Mariei Stamatin, Constantin se prăpădește la numai 33 de ani, în noiembrie 1896. Cu o lună înainte tocmai ce-și își încetase și ziarul apariția. În publicațiile bucureștene semna deseori cu  pseudonimul Nazone, un pseudonim inspirat se pare de nasul său. În Focșani textele îi puteau fi recunoscute ca fiind cele semnate cu Pik, Pick șamd. După cum precizează Constantin Sion în a sa carte Arhondologia Moldovei, fost ispravnic de Putna și căsătorit cu fata banului focșănean Toma Stamatin, Stamatinii descind din familia domnească a Movileștilor (ei au fost domni ai Moldovei și ctitori ai neprețuitei mănăstiri, Sucevița). “Prin urmare, dar drepți Movilești sunt numai Stamatineștii, iar toți acei ce se poreclesc Movilă, sunt falși, nefiind nici moșinoae. Și acești Stamatinești sunt în adevăr în linie bărbătească, coborâtori din strălucita odinioară veche familie Movilească, cărora le-au rămas o mulțime de moșii în Moldova, în Basarabia și în Bucovina …”. 

Constantin Stamatin , zis Nazone, portretizat de același prieten, C. Jiquidi

Tatăl lui Nazone, Vasile Stamatin, este cel mai mic dintre cei trei fii ai spătarului Săndulache Stamatin. Acesta a fost magistrat al Curții de Apel Focșani și pentru aproape un an, prefect al județului vecin, Tecuci. Și el a murit de tânăr, secerat ca toți Stamatinii, de tuberculoză, boală pe atunci necruțătoare și netratabilă. Se sting și tată și fiu în casa Dăscăleștilor din Focșani pe care o cumpăraseră, casă cu valoare de simbol, pentru că aici se întâlneau liderii partidei unioniste, aflați sub aprigă iscodire și prigoană de către vornicul Iordache Pruncu. Pe locul ei se află astăzi Școala generală nr. 5.

Povestea lui Constantin Stamatin a fost documentată în lucrarea de cercetare „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu.”, ce va fi lansată pe 18 ianuarie 2020 în aula Colegiului Național Unirea cu prilejul aniversării a 161 de ani de la Unirea Principatelor. 

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén