Vrînceanul din elita sportului mondial

De prin Vrancea, Proiectele Vrancea Altfel

Pentru că tot e perioada Olimpiadei, să ne amintim de cel care, spun toate sursele avizate, a pus România pe harta sportului mondial, George Plagino, personalitate națională, a văzut lumina zilei pe raza actualului județ Vrancea comuna numită azi Dumbrăveni. Data, locul nașterii, familia și ce a făcut pentru sportul național și internațional, toate acestea pot fi aflate ușor, informațiile fiind la vedere pe diferite site-uri de specialitate.

Ceea ce nu știu cu siguranță foarte mulți este următorul aspect care a rezultat din cercetarea vechilor acte ale Arhivelor Naționale Vrancea. Când a venit pe lume, George, la 16 noiembrie 1876, nașterea sa s-a petrecut în curtea dlui Al. C. Plagino, la locuința mamei sale, pe nume Wilhelmina Siefert în vârstă de douăzeci de ani, de religie catolică și de profesie //servă//, adică slujnică conform DEX. Declarația nașterii către funcționarul de stare civilă s-a făcut de către dl Constantin Vasile //în lipsă de tată//după cum scrie în documentele de acum un secol şi jumătate, ataşate. Martori au fost doi argați ai boierului Plagino, un muncitor agricol şi un vizitiu. Primul nostru Olimpic a păşit în această lume având statutul unui copil nelegitim, find fiul unei servitoare aflată la curtea unuia dintre cei mai mari proprietari agricoli de la Curbura Carpaţilor, ce stăpânea zeci de mii de hectare de pământ din toate categoriile de folosinţă, ce avea cale ferată privată, castel, câteva conace, mausoleu funerar pentru viaţa de dincolo şi ce a deținut funcții politice, administrative și diplomatice de cel mai înalt rang. Într-un cuvant, un mic faraon local.

Timp de 18 ani acest copil a crescut la curtea boierului Plagino și nu avea cum să nu-i fi ajuns la ureche bârfele slujitorilor cum că ar fi de fapt nepotul  boierului ca urmare a relației de dragoste dintre fiul acestuia, ce se numea tot Alexandru, și frumoasa servitoare nemţoaică pomenită mai sus. Atenţia pe care o oferea bătranul boier copilului George putea fi o dovadă că relația dintre fiu si servitoare chiar a existat, dar, din diferite motive, la momentul nașterii lui George, tatăl nu a fost alături pentru a-l declara. Cauza principală a fost că acesta era căsătorit cu Elena Plagino, o distinsă  doamnă din înalta societate care nu ar fi suportat umilința infidelității soțului. Din acest motiv, sau poate din cauza fragilității fizice, această Elena a decedat în anul 1880, iar neastâmpăratul Alexandru A. Plagino a ramas văduv și pregătit probabil pentru noi aventuri “romantice”. Tatăl său, boierul Plagino, om cu multe păcate pentru averea sa uriașă, dar cu un deosebit simţ al onoarei, a pus stop dorințelor fiului și, timp de 14 ani pâna la moartea sa petrecută în 4 octombrie 1894, s-a zbătut să-l determine pe acesta, ba cu vorba bună, ba cu amenințări că-l va dezmoșteni, ori cu alte mii de argumente, că cel mai bine ar fi să-și recunoască greșeala din tinerețe, să o ia în căsătorie pe servitoare și șă-l recunoască pe tânărul George. Într-un final, dorința i s-a concretizat doar cu câteva luni înainte de moartea sa, când, slăbit, i-a smuls fiului emoționat și cuprins de remușcări acceptul pentru această căsătorie. Astfel, în februarie 1894, încapaţânatul fiu de boier o ia de soţie pe Wilhelmina Siefert, prin acest act legitimându-și relația și copilul. După 18 ani de statut incert, George Plagino își obține toate drepturile conferite de lege noii poziții în cadrul familiei, iar boierul cel bătân închide ochii mai liniștit în castelul său, dacă nu fericit, cel putin mulțumit că s-a reglementat situația urmașului.

 

 

 

 

Tânărul George nu a înșelat așteptările bătrânului moșier, el realizând în viată lucruri cu totul remarcabile, primul dintre ele fiind înscrierea individuală și participarea la ediția a doua a Jocurilor Olimpice de la Paris din 1900 la proba de tir. Aceasta îndemânare a căpătat-o cu siguranță în sutele de partide de vânătoare desfășurate prin întinsele păduri ale bunicului său neoficial. După ce a fost recunoscut de către tatăl său, George a urmat o carieră strălucitoare și s-a bucurat de un anturaj extrem de select din care nu lipsea familia regală, principii Bibescu, Ghica și mulți alții cu sânge albastru, cum avea de altfel și tânărul nostru, care, trebuie spus, era nepotul lui Barbu Știrbei, Gheorghe Bibescu și strănepotul lui Alexandru Moruzi, toți trei foști domni ai Țării Românești. Când l-a recunoscut pe George, tatăl i-a oferit acestuia posibilitatea legală să-si revendice această ascendență selectă și să primească în proprietate pe diferite căi testamentare și succesorale o avere consistentă ce i-a permis să nu aibă grija zilei de mâine. După venirea comuniștilor,  posesiunile materiale și relațiile familiale și sociale ale lui George Plagino i-au determinat pe noii stăpâni ai țării să înceapă o campanie de persecuții împotriva sa, dintre care nu ar fi lipsit poate și închisoarea, dacă moartea, survenită în 3 mai 1949, nu ar fi venit ca o izbăvire.

(Florin Marian Dîrdală -cercetător Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale)