Go Vrancea! Go!

De prin politica

pavel3E greu să scrii despre lucruri încremenite, înțepenite în credința, în frica, în superstiția sau mentalul  popular. Macini cuvinte din greu la moara unor idei simple ca în fond  să exprimi niște deziderate corecte, coerente. Le repeți într-una, le îmbraci în tot felul de haine, trișezi chiar, doar ca să ai putința și șansa să spui… Regele e gol. O spui zi de zi, lună de lună, an de an, și realizezi că e în zadar. Vezi cum val după val efemeride politice și nu numai se strivesc de becul ambiției sterile sau cum sume de voturi moarte le validează. Cu viața lor de după cu tot.

Nu știi ce să mai faci ca să scoți în evidență mecanismul strivitor de destine, parcă perpetuu în repetivitatea lui mecanică de funcționare. Te uiți în stânga, te uiți în dreapta, te uiți în față, te uiți în spate  și aștepti buimac, naiv, o reacție, un răspuns, un îndemn. Ca în experimentele lui Pavlov. Vrei și tu un zâmbet cald sau măcar o grimasă acră, vrei un semn de ceva viu, un gest întors ca să ți se demonstreze că măcar exiști. Îți dorești un pic de empatie, ceri un banal  bună ziua ca să poți merge mai departe, să poți simți dacă ești pe direcția bună, că lucrul la care te-ai înhămat are sens. Sau nu. Cauți confirmarea că nu  aparții unui loc doar fizic, că ești  parte dintr-o comunitate. Nu ai altă alternativă și îți pretinzi un minim rol lumii cărei îi  aparții,  căreia îi te-ai dedicat. Mai contează contextul general, destinul individual,  care a dus la prezentul zilei de azi? Ceri demn  un pic de solidaritate ca să dăruiești  fapte bune. Creștinești. Și de ce te lovești?

De muște care ciclic bat la poarta puterii. Trăiesc cât să parvină ei și urmașii  lor în veacul vecilor amin. Drept pildă unii stau fixați în geamul eternității vremelnice ca ni se arate că prea multe nu avem voie dacă nu cutezăm. Sau doar ca să ni sugereze că suntem nevolnici pe-acest pământ.

De câte-un june eretic cu barbă pieptănată, posesor de mitră, care în loc să-și umple de duh sfânt turma și s-o lumineze, s-a pus pe excomunicat de-a valma și pe  închinat crâncen la ochiul dracului. Simpla concluzie trasă e că după rău poate veni și mai rău. După un securist bătrân se merita să avem parte și de-un habotnic tinerel. Lecție de viață.

De sănătate suntem tratați cu un infractor de drept comun, iar la învățământ suntem serviți de-un profesor pentru care partidul e istoria, partidul e masă și casă, e-n toate ce sunt și-n cele ce mîine vor râde la soare…

Cultural nu mai e mai nimic de făcut pe ale noastre plaiuri. Poate un pic de modernism desuet,  pentru vreo expoziție mondenă expusă din mila și grația-cerșită- baronală. Culmile sunt deja amprentate de mâna  netremurândă a marilor culturnici locali.  Ne-am însușit-o despotic pe locvacea Mioriță, iar Negrileștiul e sfințit fără drept de recurs pe post de-a noastră veșnică Meccă culturală. Plus al ei boteit al oilor „unic” în lume. Drept conseicință să nu ne mirăm că  va fi viitoarea capitală culturală a Europei. Iar lui Simion Mehedinți  i se întâmplă exact ceea ce ne prevenea poetul acum mai bine de un secol…

Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă…