De prin Vrancea

În sfîrșit ai cu cine vota!

C. Pavel
Candidat în acțiune

C. Pavel Candidat în acțiune

C. Pavel
Candidat în acțiune

PSD-ul nu putea să-și arate chipul hâd mai bine altfel decât prin modul de alcătuire a listelor electorale. Insistînd în continuare la Senat cu eternul Cristian Dumitrescu, în trecut neîntrecut în căratul servietei lui Petre Roman, PSD-ul demonstrează că dorește influență ocultă în domeniile Justiției sau Educației. Doar e soțul vrîncencei Corina Dumitrescu, rector de universitate privată dar și membru CSM din partea „societății civile”. Profesorul Angel Tîlvăr, care deschide lista la Camera Deputaților, ar fi putut să își asume rolul de agent modernizator al partidului dar a ales să joace politica doar „pentru noi înșine”, adică pentru el și familia sa. Locurile 2 și 3 sînt ocupate de servii de uz personal ai baronului, Dragoș Bârlădeanu și Nicușor Halici, două personaje locale remarcate prin puținătatea intelectual-volitivă și prin acribia în transpunerea în faptă a oricărui capriciu,toană sau dorință baronală. Cei doi sînt modelul tipului de politician pe placul și gustul lui Marian Oprișan.

Mai tot timpul PNL a trăit parazitar din votul anti-PSD prefăcându-se adversar neîmpăcat al stângii nereformate. Comportament mincinos, duplicitar, pentru că în realitate „au construit împreună” cu aceștia. Votul din ultima ședință a CL local Focșani demonstrează încă o dată că lupul își schimbă părul dar năravul ba. Puțini știu că înaintea alegerilor locale, la nivelul Moldovei, doar 4 orașe se găseau pictate în galbenul liberal într-o uniformă mare roșie psd-istă. Botoșaniul, Suceava și Piatra-Neamț au revenit în adevăr liberalilor, și iarăși, din nefericire, Focșaniul a constituit excepția. Un modest competitor din solda baronală, Misăilă, a luat locul tristei figuri servile, Bacinschi. Mai mult, candidatul  Ion Ștefan a reușit performanța să se claseze chiar în urma partidului în ceea ce privește numărul de voturi confirmându-se selecția cel puțin neinspirată a acestuia. Cornel Noană, Liviu Macovei sau Tudorel Trofin ar fi putut deveni primari PNL ai Focșaniului, dar dacă Bucureștiul prin vocea autorizată a usl-istului deputat, Teodor Atanasiu, a preferat zăngănitul arginților băietului cu cămeșa roz…Momentul a fost ratat.

Contraperformanța lui Ion Ștefan, cum se putea altfel, a fost răsplătită cu locul 1 pe listă la Camera Deputaților și cu onoarea de a fi portstindardul  liberalismului autohton. Tot păpușarul  „Tase” a fost cel ce a bătut cu pumnul în masă și și-a impus favoritul, deși acesta a spălat putina din Consiliul Local unde fusese trimis de alegătorii focșăneni. Dacă mușchileții săi neuronali nu dorește decât primar, deputat sau ministru…facă-se voia lui. Și a mentorului Nini Săpunaru ce se pregătește pe margine să devină secretar de stat la Finanțe într-un viitor guvern.

Cei doi capi de listă de la PMP au împreună la activ, în palmares, nu mai puțin de 10 partide. Asta da performanță. Acum 4 ani în urmă amândoi candidau din partea PPDD la parlament și la unison înfierau: „Băsescu dictator ori Toate partidele, aceeași mizerie”. Fără comentarii.

ALDE aplică rețeta deja patentată cu pigmeul  Celmare Ionel, cea cu bugetarul proaspăt pensionar de succes, ultrabogat și dedulcit la fonduri publice. Dacă ține…De ce nu?

Diferența față celelalte alegeri parlamentare estă că de această dată s-a mai înregistrat la BEJ o listă de candidaturi, una total diferită de ceea ce eram obișnuiți. Nu tocmai completă, contestată în instanță ostentativ din mai toate părțile, cu încercări tenace de a fi zădărnicită ori măcar deturnată. Cu oameni realizați, pe picioarele lor, dedicați ideii de bine comun, fără legătură cu învârtelile cu banul public sau cu cumetrii politice de carton. Unii dintre ei chiar sunt ambasadori autentici ai locurilor noastre în largul lumii și ne mândrim cu ei.

Morala? Nimic nu mai poate fi folosit ca alibi pentru a nu participa la vot. Scuzele, justificările capătă de-acum un alt înțeles.