De prin politica, De prin Vrancea

Încotro, românilor?

QUO VADIS, ROMÂNILOR ?

Este tot mai evident că optimismul nostru a ajuns cu mult sub nivelul mării. Simțim mai mult ca oricând nevoia unui suflu nou în plan politic, mai tineresc.

După 1989, din păcate, toți politicienii ne-au dezamăgit iremediabil cu ipocrizia lor demolatoare. Fără vreo deosebire de culoare politică, s-au năpustit ca niște hiene apocaliptice la Marele Jaf național. Suntem spectatori la un teatru (sau bâlci) al lichelelor travestite în oameni de bune intenții.

Trăim tristețea unei moralități bolnave. Țara e divizată pe principiul „cine nu-i cu noi e împotriva noastră”. Nimeni nu acceptă opinia altcuiva dacă nu coincide cu opinia lui. Se scot săbiile din teacă, se spun cuvinte îmbibate în venin, într-un context în care prefăcătoria a ajuns o artă. Noi, oamenii de rând, suntem o turmă de oi care paște pe malul prăpastiei și putem cădea oricând ne înnebunesc ciobanii. Dragii noștri ciobani, din când în când fac noi alegeri și referendumuri, aburindu-ne cu nesimțire cu promisiuni de măriri de salarii și pensii. Și mai la îndemână, pentru prostirea populației și obținerea voturilor, s-au dovedit micii și berea. Imediat după ce se văd cu sacii în căruță, după ce își ocupă jilțurile la Ospățul Marelui Jaf, ne trezim cu toții abandonați și aruncați fără milă,  cu mâinile goale în cușca leilor. Suntem năuciți de o grămadă de upercuturi pe care le primim în bot și în coaste, sub formă de taxe, impozite, creșteri de prețuri, etc. Ne trezim păcăliți și invitați să mergem pe sârmă, apoi ni se fură plasa de siguranță. În această situație de echilibru instabil, mulți români aleg să emigreze în alte spații, printre străini, căutându-și o nouă patrie.

Devin niște cuceritori pe cont propriu, renunță la rădăcini devenind copaci ce ard în focul altor case. Uneori este bine, alteori situația lor capătă cote dramatice. Se spune că fericirea este întotdeauna exact acolo unde o găsești. Cu siguranță că și o emigrare la Polul Nord este preferabilă rămânerii într-o Românie rece și indiferentă. Foarte mulți oameni deja s-au realizat mult mai bine decât dacă ar fi rămas în țară. Atașamentul față de locurile natale presupune o dimensiune sentimentală. Nimeni nu poate prescrie o rețetă de urmat, rațională sau sentimentală. Sufletește, și eu sufăr pentru că fiul meu a emigrat de 15 ani în Canada, chiar dacă, material și financiar, este un om realizat. Mi-ar fi plăcut sa avem și noi „o țară ca afară”, mă refer la spațiul occidental, astfel ca fiul meu să își poată trăi viața aici, în România. Lângă părinți. Din nefericire, pentru că atunci când vorbim despre emigranți, vorbim despre rădăcini, toți liderii noștri politici, în lăcomia și egoismul lor sadic, au transformat România într-o pădure fără vise sau într-o pădure de azilanți. Chiar dacă lucrurile s-au așezat destul de solid pentru foarte mulți români, plecați pe mai toate meridianele, pentru cei care am ales să stăm acasă, rămâne valabilă întrebarea… ÎNCOTRO, OMULE?

(Constantin Pavel)

Constantin Pavel este caricaturist și grafician focșănean de reputație internațională. În 2016, a acceptat să fie candidat la Senat din partea Uniunii Salvați România în speranța constituirii unei poziții politice alternative, mai curate, mai democratice, bazată pe meritocrație și performanță. Mai multe despre Constantin Pavel aveți AICI.

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén