De prin politica

Jurassic Park

caricatura fishPe marea scenă politică de la București s-au perindat și se perindă în ultimul timp mulți politicieni de prim-plan al căror nume se leagă într-un fel sau altul de Vrancea.O fi Focșaniul un soi de Oxford al Angliei și noi nu știm? Ce teme cu acoperire națională au plecat de aici încît doar lideri locali, de-ai noștri, să le poată aborda? Ce ferment, ce emulație, ce combustibil intelectual pune în mișcare “mașina” ce scoate lideri pe bandă rulantă? Care o fi secretul ce îi pune în valoare și pe care unii dintre noi nu îl văd? Să aibă ei statura politică a unui Barbu Ștefănescu Delavrancea, a unui Simion Mehedinți sau a lui Duiliu Zamfirescu și noi să nu realizăm șansa de fi contemporani cu ei? Cum un județ aflat în coada tuturor clasamentelor la orice indici de dezvoltare să fie fruncea politică? Cu ce ne-au cîștigat ei încrederea? Să descurcăm cîteva ițe…
Mai întîi au strălucit pe bolta politicească, drapați în falduri oranj, miniștrii Sorina Plăcintă și Răzvan Mustea. S-au înscris în PDL în 2008, au pus banul pe masă, au încălecat pe șaua calului cîștigător,- Băsescu-, au devenit imediat parlamentari, porțile Guvernului le-au fost larg deschise, au pășit cu încredere înăuntru. Prea multe nu mai sînt de zis. Povești de succes, cariere de poveste. Vrancea, doi miniștri plini, competență… performanță, ce mai la deal la vale. Ba chiar, Răzvănel, băiatul lu tata, mai avea doar un pas pînă la mult rîvnitul post de prim-ministru ca naș de mezină prezidențială –EBA- dar deh, s-a ratat de puțin. Nu au mai candidat în 2012 preferînd o retragere glorioasă direct în cărțile de istorie. Au mai cîrtit unii, alții că au uitat pe loc de plaiul local și au guvernat îndeobște pentru ei, dar a intrat la “și altele…”. Nu mai pui că încă mai sînt soldați portocalii care visează cu ochii deschiși la o reîntoarcere în partid a celor doi, ceva în genul Napoleon de pe insula Elba dar, în cazul nostru, fără Waterloo-ul de rigoare. Nu știu sărmanii că visele soldaților își găsesc sfîrșitul pe cîmpurile de luptă ale bătăliilor politice. Cu ei cu tot, la pachet.
După văpaia portocalie a urmat explozia roșiaticei Gran Armada psd-iste. O nouă garnitură vrîncenească a luat locul, la vîrful puterii centrale, celei vechi. Marian Oprișan a devenit șef peste șefii județelor, baronul baronilor, președintele tuturor președinților de consilii județene din țară. Miron Mitrea este vice la Camera Deputaților, Cristian Dumitrescu este vice la Senat. Senatorul Petru Filip e preș de ditamai Comisie de Politică Externă la Senat, un fel de John Kerry în variantă mioritică. Nica Ciprian,vice de jure, conduce de facto Comisia Juridică la Cameră, iar Angel Tîlvăr pe cea de Învățămînt, Știință,Tineret și Sport. O pleiadă de nume grele ce ar trebui să facă cinste unui locșor micuț la scara istorico-geografică cum este Vrancea. Nu s-a mai cunoscut un asemenea condens de personalități raportat la unitate de timp pe metru pătrat la noi în județ.
Dacă te închipui călătorind în viitor ai putea să vezi cu alți ochi tot ce ni se întîmplă nouă astăzi. Istoria lucrează cu numere mari, amănuntele dispar, se volatilizează la contactul cu ea și de aceea ce nouă azi ni se poate părea important, mîine e posibil să nu mai aibă nici o relevanță. Așa se explică că peste ani poți fi tentat să percepi Vrancea ca o pepinieră de mari oameni politici, ca o rampă de lansare pentru mulți alți “locotenenți” care sunt consoderați astăzi lachei, lingăi,yesmeni. Alternanța la putere ar putea să pară ceva normal, o obișnuință firească a mecanismului democratic. O imagine emblematică pentru forța și starea democratică a județului ar cuprinde imaginea “după minștri portocalii întră în ring elita roșie de legislatori de stînga, însoțită de cohorta de secretari de stat”. Cazul Trășculescu ar fi dovada că justiția merge ca pe roate pe plaiurile noastre, nu-i așa?
La o așa arenă politică cu siguranță trebuie să existe și o solidă tribună a ideilor politice unde marii politiceni locali de anvergură națională, să își exprime și să își apere convingerile politice. Și unde e dezbatere e și argument, unde e argument e și creație, e și agora dară și societate civilă, căci după cum se știe nu iese foc fără fum… În concluzie, pe meleagurile noastre, fibra culturală, tumultul cetății, competiția se presupun a fi la ele acasă, că sînt parte a vieții noastre.
În schimb, dacă te plasezi în meandrele prezentului continuu, perspectiva ar putea să apară răsturnată întocmai cum o regăsești focalizată în obiectivul banal al unui aparat foto oarecare. Iese la iveală astfel și dezlegarea la nedumeririle interogative ridicate la începutul textului prin replica lămuritor-sclipitoare a actorului de curte baronală, dl Angel Tîlvăr care, autoîntrebîndu-se retoric în ziarul de partid despre stagiunea teatrală de la Focșani, a recitat afectat precum dinozaurii epocii de aur din urmă cu un sfert de veac: „A fost un efort deosebit pe care președintele Marian Oprișan l-a făcut pentru a le reda focșănenilor și vrâncenilor dreptul de a putea merge la teatru într-una din cele mai frumoase clădiri de acest gen din România”. Pe ale noastre meleaguri ridicarea în slăvi a superiorului de partid, oda, rămîn încă calea cea mai sigură și la îndemînă de afirmare. Cuvinte mișcătoare pornite din inimă,venite din partea cuiva care se prezintă ca profesor prin vocație, reformator al școlii românești prin ocupație.
De aceea ar fi fost prea frumos ca prezentul să reflecte ceva de genul… Filipicele domnului Tîlvăr împotriva celor ce țin învățămîntul prizonier unei mentalități retrograde și neeuropene, se constituie în modele de elocvență, de susținere a principiilor aflate la baza învățăturii moderne.
O inițiativă lăudabilă care ar vădi gratitudine, la mare prețuire și de glorioasă tradiție la noi la giudeț, ar putea fi ca de exemplu școala unde a predat distinsul domn să îi poarte numele. Foncția se cere musai răsplătită. În loc de Liceul Pedagogic Spiru Haret nu ar da mai bine Liceul Pedagogic Angel Tîlvăr? Am repara de pe-acum viitoarea nedreptate ce s-ar produce nedînd întîietate legiutorilor autothtoni. Dar Biblioteca Județeană Cristian Dumitrescu cum ar suna? Nu e de rîs,toți vor să își scrijelească numele pe cîte ceva. Ultimul exemplu e un dicționar cu scriitori locali…

Grafica textului ne-a fost oferita de graficiacul Constantin Pavel

Distribuie:

2 Comments

  1. mircea

    Mai bine suna judetul Oprisancea cu capitala Mariani.

  2. Stanciu

    Dar Liceul Industrial nr. 5 „Marian Oprisan”cum ar suna?

Comments are Closed

Theme by Anders Norén