De prin politica

Lehamitea electorală de mai

ue654Înjurăturile zilnice între premierul Ponta și Președintele Băsescu sînt porția de supă electorală cu care sîntem serviți zilnic. Un meniu degustător ce are ca rezultat sigur tocmai alungarea de la vot a alegătorului onest. Au acaparat în cîrdășie și fără nici un scrupul scena publică, otrăvind în jurul lor orice altă intenție de comunicare politică. Nimic nu mai răzbate către public în afara zoaielor cu care se gratulează zi de zi fără rușine cele două ”animale politice”autohtone.
Dacă închizi televizorul și privești la ce se întîmplă în jurul nostru nimic nu indică pe-aci pe la noi că peste circa 10 zile am avea alegeri, europarlamentare ce-i drept. Este știut că nu avem candidați cu șanse de prin partea locului dar asta tot nu explică o asemenea apatie. Sînt totuși alegeri, oare liderii locali chiar nu au nimic de spus? Sînt zeci de mii de vrînceni plecați aiurea prin lume în căutarea unei vieți mai bune, chiar nu avem nimic ce le transmite? Nici o preocupare pentru ei cînd se constată un reviriment naționalist peste tot în Europa și cînd discursul rasial împotriva ai lor noștri a devenit practică obișnuită în mai multe țări europene? Nici un mesaj de încurajare pentru a se întoarce acasă? Sînt buni doar cînd trimit bani celor de acasă susținînd astfel economia locală?
Ai putea crede că nu stăpînesc problematica europeană și de aceea tac. Că muțenia lor ar fi un semn de înțelepciune, că ar fi o aplicare a proverbului ”Dacă tăceai,filozof rămîneai”. Nu, e doar lipsă crasă de interes. Pînă la urmă ce-i privește pe ei chestia asta cu Europa? Le bagă ceva în buzunare,se lasă cu vreo angajare de nevastă, de nepot, pe la vreo instituție publică? Nu, și de aceea totul se face de mîntuială, în dorul lelii, doar pentru a mai bifa cîte ceva pentru ochii șefilor de la București.
Oprișan nu mai catadicsește de mult să mai dea prin Vrancea, preocupat doar cu megateme politice de magnitudine națională și internațională. Săpunaru pășește doar pe vîrfurile picioarelor prin județ, ca să nu deranjeze, căci USL-ul e bine mersi în Vrancea. De ochii lumii se mai dă opozant și țipă că la Panciu candidatul liberal e opresat de PSD dar uită să menționeze că responsabilul județean cu aplicarea legii și ordinii este prefectul liberal-social-democrat, dl Cătălin Popescu. Mai nou se laudă că a reușit să scoată sigla cu USL de pe afișele PSD. Mare victorie… Am aflat pe surse că și dl deputat Secară, autointitulat „luptător anti-baron” ne-ar putea onora cu prezența cu ocazia vizitei de lucru a dnei Udrea pe la Focșani și Panciu. Apropo de Panciu și cheful de alegeri… Nici un candidat nu a prezentat măcar vreo intenție, vreo schiță de program… Să fi pus toți batista pe țambal? Situația primăriei de acolo e dezastruasă, ex-ul Petre a lăsat datorii pentru multe generații,asta pentru veșnica pomenire evident, deci front de luptă ar fi, doar voință să fie…
Ca amuzament, localnicii care se ocupă cu politica declară emfatic, la unison, că preferă campania „door –to-door”, cică pentru a fi mai aproape de alegători, pentru a le cunoaște mai bine ofurile… Dă bine la impresie să pozezi în tactician, în combatant politic, să te prefaci că ești în posesie de arme electorale. În realitate bați politicos la ușa omului, te prezinți, îi înmînezi un pliant și îl îndemni să voteze cu tine ca să îi fie lui mai bine. O operațiune care nu necesită în fapt nici creier, nici implicare, nici răspundere publică. E cea mai bună cale să te faci că faci ceva, că te afli în treabă. La urma urmei de ce te-ai agita dacă ai de dat socoteală doar șefului?

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén