De prin Vrancea, Proiectele Vrancea Altfel

Mai mult decât unioniști. Liberali

Nicolae Voinov (1834 -1899) a fost una dintre figurile emblematice ale Focșaniului din jumătatea înspre noi a secolului XIX. A activat ca avocat, fiind deschizător de drumuri în Baroul vrâncean, ca magistrat, dar mai ales ca om politic. Adolescent fiind a luat parte la mișcarea pașoptistă, Revoluția de la 1848. Devenit unionist de frunte al orașului, Nicolae Voinov a fost arestat de prefectul Județului Putna de-atunci, Iordache Pruncu, pentru că găzduia reuniuni secrete ale Comitetului Unionist din Focșani. După Unirea Principatelor a fost secretar al Comisiei Centrale de la Focșani. A fost ales deputat de Putna, ocupând această poziție timp de mai multe mandate. A ocupat postul de ministru al Justiției în Guvernul I. C. Brătianu (1883 – 1885). Fiul său Dimitrie Voinov, Mitriță, cum era alintat, a fost un reputat om de știință, lider al mișcării socialiste românești, profesor universitar și academician. 

Focșănean prin adopție, s-a bătut pentru Focșani, s-a identificat cu el. A reușit să obțină împrumutul de 1500 000 lei pentru captarea și aducerea apei în oraș, lui i se datorează linia de cale ferată Focșani- Odobești, el a făcut posibilă construirea celui mai mare spital rural din țară (avea 58 de paturi), cel de la Vidra, tot el a realizat transferul Orfelinatului Regional la Focșani. 

Multă vreme decan al avocaților către finalul vieții obișnuia să spună: 

“Am trăit și am muncit o viață întreagă ca avocat și nu am o mândrie mai mare decât pe aceea de a-mi da sfârșitul luptând pentru dreptate în rândurile avocaților.”

Alexandru Paraschivescu este fratele bun al lui Costache Robescu, prefectul Unirii. Mult timp a fost consilier local ori viceprimar în timpul guvernării liberale. Pentru scurt timp, ianuarie- aprilie 1888, a fost chiar primarul orașului ocazie cu care s-a remarcat prin prezidarea la 10 martie a licitației ce a pus capăt efortului colectiv pentru aducerea și distribuirea apei în oraș. A ieșit din armată cu gradul de maior de cavalerie fiind urcat ulterior în grad, ca rezervist, până la gradul de colonel. În Războiul de Independență  a luptat în Regimentul 6 călărași. În 1878 îl aflăm în fruntea a trei escadroane de husari la Vidin. Multimedaliat pentru eroismul dovedit în lupte: Coroana României, Crucea trecerii Dunării, Apărătorul Independenței, Ordinul Sfânta Ana a Rusiei, Semnul Onorific de Argint și de Aur. Constantin Stamatin- Nazone ne spune despre el că era un gentleman perfect, un mare amator de petreceri și un excelent dansator. Un simpatic om de lume, am spune noi. În data de 1 iulie 1873, la 42 ani, maior, se recăsătorește cu dna Elena Iorgulescu din Râmnicu- Sărat. Din păcate căsătoria a durat doar 10 ani, soția sa decedând în octombrie 1883. Nu l-a răpus glonțul ci diabetul în iulie 1901 la 71 de ani în casa sa de pe strada Ghergheasa din oraș, asistat de Zanfira, ultima sa soție.

Dintre cei care l-au urmat mărturii au rămas doar despre Ion Al. Paraschivescu, mai cunoscut în epocă sub numele de artist Juan Alpar (1857-1901). Acesta i-a fost cel mai probabil nepot de frate, dacă nu chiar copil din prima căsătorie. Renunțând la studiile de drept, autodidact și acceptând tot felul de munci minore doar ca să se întrețină și să se poată dărui pasiunii sale mistuitoare, pictura, Alpar aparține din punct de vedere stilistic Școlii de la Barbizon. Un pictor prizat la timpul său cu numeroase expoziții și invitații. În biografia sa despre Mincu, Petrașcu ne spune că prietenia lui Ion Mincu cu pictorul și fotograful Alpar a jucat un rol important în formarea ca artist a arhitectului, Alpar stimulându-i și cultivându-i interesul acestuia pentru vestigiile arhitecturii românești.

Dan Nichita

Materialul este parte a lucrării de cercetare „Elita Unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine Patrimoniu„, un „Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale“.

În fotografie cel care apare este Nicolae Voinov, colecția Sorin Tudose.

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén