Uncategorized

Mărturii despre epidemia de ciumă din Focșani: „Șase săptămâni am rămas în trăsură în mijlocul orașului pustiu”

Ștefan Scarlat Dăscălescu, alături de nepoata sa Eliza, viitoarea soție a arhitectului Ion Mincu, într-un tablou de familie, publicat în volumul „Elita Unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu. „

Distanțarea socială, ca cea mai importantă măsură de protecție în timpul pandemiei de Coronavirus, ar putea scăpa Focșanii de virusul care tinde să se împrăștie pe toată planeta. Cu bolile înalt contagioase nu se de glumit iar dacă ne uităm în trecut, la epidemiile de ciumă și holeră care au lovit periodic Focșaniul în istoria sa, putem vedea cum au avut de suferit semenii noștri din timpuri mai vechi. Fiind oraș de graniță, unde veneau oameni din toate părțile ca să facă în principal comerț, Focșaniul a trecut prin momente cumplite, numărul cazurilor de ciumă crescând pe fondul lipsei de igienă și al „neștiinței de a se păzi de acest flagel”. Acum 170 de ani cădea victimă epidemiei și boierul Costache Robescu, ctitorul bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena, cunoscută focșănenilor sub numele de Capela Militară. Un alt boier luminat al Focșaniului, Ștefan Scarlat Dăscălescu (1800-1878), care a fost pe rând comisar, funcționar, membru și chiar președinte al Consiliului Județean, ne-a lăsat câteva animintiri despre perioada în care Focșaniul a fost lovit de „boala lipicioasă”, așa cum era numită ciuma. „Ciuma, spunea Ștefan Scarlat Dăscălescu, a fost adusă în țară de Turci si de Fanarioți încă de la 1813 și a fost un flagel permanent care a facut zeci de mii de victime până la înființarea carantinelor. ” Grație unei scrieri a istoricului Nicolae Iorga, care îl considera pe Scarlat Dăscălescu un intelectual al epocii sale, ne-au rămas câteva mărturii scrise din acele vremuri.

Mască autentică purtată de personalul medical în timpul epidemiei de ciumă. Acesta se păstrează în Muzeul Istoriei Medicale din Germania

„ Abia pe la începutul lui Decembre 1828 s’au ivit cele dintâiu simptome, și atât de tare s’a aprins focul, încât în lunile viitoare, Ianuar și Februar 1829, muriau cu sutele, și poate si miile, oamenii, străini si pamânteni; si lumea înspaimântată părăsia casele și averea și fugia care încotro ca să scape. Orașele și satele se pustiiseră și alte adunături de oameni nu erau decât lazarete de ciumați, iar prin târguri nu vedeai decât răsboliți de ciuma și ciocli.

Atunci, fiind numit membru la comitetul de ciumă în Focsani și ce numit ? !, adus cu convoiu rusesc și pus în silă! am avut prilej a face mai multe observații. Străini, mai mulți soldații cu grămada cădeau, iar Jidovii se potopiau, și aceasta pentru necurățenia cea mare și neștiinta de a se păzi de acest flagel. Dar au murit si din localnici foarte mulți, pentru că nu era chip de a face vreo pază, chiar de ai fi voit, după ce toate casele aveau ruși în cvartire și erau apururea în contact cu dânsii. De altfel, precum localnicii erau deprinși la aceasta boală, pentru ca, introdusă în țari încă de la 1813, devenise oarecum endemică, știau a lua măsurile cuvenite, și puține ravagii face, si poate si acum ar fi scăpat mai usor, dacă s’ar fi luat măsurile cuvenite, atât de guvernele țărilor, cum si de comandirii oștilor. Dar tocmai acesti din urmă se îndărăpnau a propaga răul. Apucaseră să zică că nu-i ciuma si, nu știu, ori pentru ca să înșele pe Împăratul, sau pentru cazuri politice, o numiau boala lipicioasă, si vai de aceia ce cutezau a demonstra adevărata ciumă, ca pe dată cadeau în urgie !

Iancu Călinescu și multi altii au fost horopsiti și exilati numai pentru francheta lor, și toți ceilalți de la guverne au trebuit să plece capul și să tacă. Atunci speranța de mântuire nu mai era. Contactul cu rușii, sau prin cvartiruri, sau prin felurite însărcinări, și mai cu mâna prin multiplele corvee, care aduceau pe țărani de la satele cele mai depărtate cu transporturi de provizii pentru oști și lemne pentru spitaluri, era așa încât nu se putea a nu se raspândi ciuma pretutindeni.

Focsanii au suferit mai mult decât alte orașe, pentru că generalul prinț Gorceacov, șeful statului-major al corpului lui Rujevici, cantonat aici, a găsit cu cale a închide orașul cu un batalion de soldați, să nu lase pe nimeni nici să intre, nici să iasă și, țiindu-l așa închis multa vreme, l-a covârsit tot cu ciumă. Și, până ce n’a murit tot batalionul, cu tot cu ofițerii împreună, n’au putut fugi bieții oameni câți mai rămăseseră, să scape să fugă.

V-am spus, pare-mi-se, că fusesem numit membru la comitetul de ciumă la Focșani și județul Putna. Această periculoasă funcție am păstrat-o întreg anul 1829, până ce s-a curmat răul cu desăvârșire. Șase săptămâni am rămas în trăsură în mijlocul orașului pustiu, și de două ori m-am molipsit și am văzut servitorii mei îmbolnăvindu-se și murind lângă mine, departe de familia mea, fără nicio leafă, fără nicio diurnă, fără perspective de recompense; ba, la sfârșitul socotelii, am avut prilej a vedea pe toți aceia ce serviseră de-a dreptul rușilor spre împilarea țărilor, poate și prin cele mai infame mijloace, încărcați cu decorații și recomandați la cele mai lucrative funcții, iar eu, ce nu servisem decât numai patriei și omenirii pătiminde, cu pericolul vieții mele, a trebuit să mă mulțumesc cu o neînsemnată mulțămire din partea Divanului, ca pentru un serviciu ordinar obligatoriu. Pe cât îmi aduc aminte, după registrele ținute, se socoteau morții de ciumă sau de boala lipicioasă, cum o botezaseră, că 5.500 de Moscali, ofițeri și soldați, afară de acei morți prin spitaluri, porecliți de alte boale, dar cei mai mulți tot de ciumă. Iar localnici cunoscuți, vreo 1.500 în Focșanii Moldovei și cam 800 în Focșanii Muntenești. Poate și mai mulți să fi murit, că de la Martie la Iunie, în toiul cel mare al boalei, n-a mai putut ține nimeni socoteala exactă și se scria numai după spusa cioclilor. Apoi, dacă numai în Focșani au pierit atâtea mii, câți oare vor fi murit în tot cuprinsul ambelor țări…”

Despre epidemia de tifos „Țin minte că, mergând cu maică-mea la Focșani, cam pe la 1809, mi s-a întâmplat a vedea mulțime de oameni morți de tifos, întinși pe la biserici, așteptând înmormântarea; tifosul, boală contagioasă ca și ciuma iscată în spitalurile oștenești, se lățise prin orașe și prin sate, și face mii de victime. Tot atunci am mai văzut în Focșani țărani, bărbați și femei, cărând lemne la spitale, înhămați la sănii ca dobitoacele, pentru că boii și caii, de iarna grea, și mai vârtos de muncă și trudă, pieriseră, și lemnele erau lipsă la spitaluri.”
Sursa: Nicolae Iorga, Un cugetător politic moldovean de la jumătatea secolului al XIX-lea: ȘTEFAN SCARLAT DASCALESCU , preluată în lucrarea „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu.„, Focșani, 2020

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén