Misterele unui edificiu grandios al Focsaniului de tranziție

De prin Vrancea

În aria ultracentrală a orașului Focșani se înalță mai repede decât s-ar putea aștepta  mulți vrânceni, poate, cel mai mare edificiu pe care l-a văzut Focșaniul, ulterior anului 1990. Ideea ridicării unui lăcaș de cult impozant este mai veche, dar pe vremea regimului trecut nu se putea spera la un astfel de proiect. Ceva, însă, s-a folosit din timpul comuniștilor, anume energia tovarășilor activiști  pentru expropriere și demolare, activități în urma cărora a rezultat la intersecția de la întâlnirea Bulevardelor Unirii, Independenței și Republicei, atât noul aspect al acestei porțiuni cât și perimetrul larg pe care azi se desfășoară  Catedrala Ortodoxă din Focșani. Pentru acest lucru au fost desființate artere stradale în întregime și au fost zdrobite sub șenile zeci de locuințe particulare, dar, proiectele comuniste în sensul lor inițial, nu au mai prins contur deplin pentru  respectivul sector. Astfel,  după anul 1990 și mai ales după 2000, în temeiul și pe baza legilor speciale s-a retrocedat celor  îndreptățiți întreg amplasamentul care servește azi, prin transfer notarial, drept teren aferent somptuoasei Catedrale a orașului.  Printre motivele care au determinat autoritățile să aleagă acest loc a fost și acela că, la doi pași în partea de est a acestui punct și în fața Complexului Comercial Milcov,  a existat și a rezistat peste 300 de ani fosta Biserica Domnească  cu hramul Cuvioasa Parascheva despre care distinsul profesor D.F. Caian și alți iscusiți autori  au relatat următoarele:

clopotnița bisericii
Biserica Domnească

//  Biserica Domnească din Piața Moldovei este singurul lăcaș de cult demolat de comuniști în 1977, în anul devastatorului cutremur. Dacă biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Focșanii- Munteniei a fost edificiul religios reprezentativ pentru orașul de la sud de Milcov, biserica „Cuvioasa Parascheva” – Domnească este cel mai cunoscut lăcaș de cult din Focșanii Moldovei. În jurul acestei biserici se derula întreaga viață economică și socială a orașului, având în spate Piața Moldovei, cu fostele Hale, iar în fața clopotniței, strada comercianților, din care o bună parte dintre clădiri aparțineau Bisericii Domnești. Pentru trei secole, de Cuvioasa Parascheva (14 octombrie), patronul spiritual al focșănenilor moldavi, focșănenii de pe ambele maluri ale Milcovului participau la un adevărat târg de toamnă. Tradiția a continuat după unirea administrativă a Focșanilor de la 1862 și a ajuns până la jumătatea secolului trecut. Pentru a se construi actuala Piață a Moldovei, prețiosul edificiu bisericesc a sfârșit prin a fi demolat în 1977, după aproape trei sute de ani în care s-a slujit neîncetat. La baza acestei biserici a stat biserica de lemn ridicată între 1665-1670, de Doamna Dafina, soția Domnului Moldovei, Eustație Dabija (1661-1665). Mai târziu a fost ridicată de ginerele Dafinei, biserica de piatră. Cu timpul s-au ridicat și ziduri, încât biserica făcea parte dintr-un adevărat complex bisericesc.//

În ceea ce privește Catedrala din Focșani, cea care se ridică în zilele noastre, să sperăm că la anul, de ziua Centenarului Marii Uniri, vom putea să o admirăm finalizată în întregime.

 

(Florin Marian Dîrdală -cercetător Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale)

Foto biserica domneasca: www.focsanivechi.wordpress.com

Foto catedrala ortodoxa: www.jurnaldevrancea.ro