De prin Vrancea

Nicolae Giurgea – role model-ul politic vrâncean

Nicolae Giurgea

Nicolae Giurgea - fost senator, prefect si presedinte al Consiliului Judetean Vrancea in anii '90

Nicolae Giurgea – fost senator, prefect si presedinte al Consiliului Judetean Vrancea in anii ’90

În 1990, Ion Iliescu, un comunist pe care ”vremile” l-au aruncat în vîltoarea lumii europene moderne și capitaliste, se opunea din răsputeri ca România să se îndrepte spre Europa Occidentală. Unul dintre conceptele alternative aruncate pe piață, extras din defuncta ideologie național comunistă, era cel de democrație originală. Se propunea un regim cu adevărat socialist, cu față umană, bazat pe suportul popular obținut, la nevoie, cu ajutorul bîtelor coercitive minerești. Cadrul politic prefigurat era alcătuit dintr-un partid dominant, cu rol de conducere, și câteva partide mai mici, ușor controlabile, bune doar ca obiecte de decor pentru vitrina formulei ”democratice” românești. Modelul politic eșuează într-un final datorită dispariției URSS în cursul anului 1991, dar ceea ce va fi cu adevărat marcă iliesciană, cu efecte pe termen lung, va fi proiecția, dimensiunea economică a acestuia. Sub bagheta lui se va da startul și va avea loc construirea capitalismului autohton, în realitate un proces amplu de devalizare a economiei, de însușire a acesteia de către marii profitori de partid ai epocii.
Ce va rezulta? Un capitalism ”original”, de cumetrie, și primul val de robber barons. Progeniturile acestora sînt cei care asăzi se dau de ceasul morții să ne poarte nouă de grijă. Sînt granzii zilelor noastre, sînt baronii locali. Alianța lor va constitui armătura pe care se va edifica noua clasă de nouveaux riches ai tranziției. Un club închis, inaccesibil meritocrației, refractar la valorile democrației. O elită pestriță, de carton.
Alegerile din mai “90 aduc în lumina rampei pe impetuosul senator FSN de Vrancea, dl Nicolae Giurgea. Acesta se face remarcat imediat prin apetența insațiabilă pentru funcții publice. Atinge performanța, neegalată pîna azi, de a fi senator, subprefect și director al Bancii Agricole concomitent, pentru aproape un an de zile. În august 91 rade întreaga echipă rivală a prefectului Pavel devenind prim- solistul partidului stat -FSN-la nivel local. Tot în acea perioadă intră în vigoare și prima lege a privatizării, ocazie cu care își va adăoga la colecția de trofee publice nenumărate poziții în AGA și CA-urile principalelor societăți comerciale, de unde le va influența activitatea. Legile erau laxe, de multe ori cu dedicație, lacunele erau mai degrabă invitații la fentat legea, interdicții, sancțiuni, incompatibilități nu existau.Totul era permis.
În timp ce facultățile populației erau anesteziate de mesaje paternaliste cu „Iliescu cel sărac și cinstit” sau cu „Iliescu cel bun care a dat pămînt la oameni”, o transpunere a adevăratelor intenții ale acestuia era implementată cu acuratețe la noi, punîndu-se bazele monolitului politico economic ce va domina autoritar județul. Alegerile din 92 vor consacra Vrancea ca elevul premiant al clasei, vor permanentiza experimentul reușit al democrației originale. Giurgea va fi artizanul ”monstruoasei coaliții ” FSN-PNL-PNȚCD dar și primul ei beneficiar în calitatea sa de nou președinte ales al Consiliului Județean Vrancea.
În exercitarea puterii va fi sprijinit din umbră, de fostul ofițer superior de Securitate, Petrică Cîndea, șeful SRI Vrancea pentru toți anii 90. Cîndea a fost garantul carierei acestuia, dar și garantul tuturor marilor privatizări județene. Mulți din “ochii și urechile“ din subordine vor alcătui viitoarea castă locală a “minunaților oameni de afaceri” și nu numai. I-a stat chiar pavăză într-un moment de cumpănă, cînd părea că imperiul firmelor pe care Giurgea le coordona se va prăbuși și-i va pecetlui definitiv destinul. Doi directori din constelația de “șapte stele” patronate de Giurgea sînt arestați pe nepusă masă, fără voie de la stăpînire. Motivul? Stelele – firmele din imperiul Seven Stars-, absorbeau banul public sub banala mască de operațiuni ordinare gen majorări de capital, asociații în participațiune, asocierea în vederea unor lucrări comune, evaluări de active, ce s-au dovedit în fapt acțiuni premeditate de sifonare a banului public. Momentul de inflexiune al dinamicii politice locale e surprins într-o conferință memorabilă de presă, cînd Giurgea, flancat de-a stînga și de-a dreapta de consilierii județeni Usturoi și Oprișan, combate aprig imixtiunea ”abuzivă” a justiției în afacerile unor particulari. Ceea ce se omite a fi spus e că inocentele victime erau cunoscute ca interpuși ai domniei sale. În materie de percepție a justiției, asemănările dintre Giurgea și delatorul Ciprian Nica sînt izbitoare. Linia partidului este fix aceeași și la distanță de două decenii. Deh, timpul trece, metehnele rămîn.
”Da, încercăm să influențăm opinia publică, dar într-un sens pozitiv, pentru că dacă niște oameni care sînt anchetați pentru niște vini care în majoritatea lor sînt imaginare și imaginate, considerăm că libertatea lor trebuie apărată de noi toți.” (Ziarul Milcovul – iulie 1993)
Ce vremuri cavalerești, cîtă democrație! Ditamaiul căpitanul de județ să sară personal în apărarea unor persoane private acuzate de malversațiuni financiare.
“Problema nu a fost să fie sau nu judecați acești oameni. Doamne ferește! Judecăm, dar nu în stare de intimidare.” (…) ”În România anului 1993 poți să mai spui că-i dai cuiva pe viață pentru o sută de mii lei ? Ce înseamnă asta ? Timorare.” (Citat din ziarul Milcovul)
Urmează repertoriul știut cu prezumția de nevinovăție, cu acuze înspre dușmanii modernității care folosesc justiția să descurajeze inițiativa privată, că cei ce își asumă riscuri ca să facă afaceri sînt șicanați de organe, că dacă societatea nu poate apăra noua proprietate privată ei se vor retrage din viața publică…Finalul transmite un mesaj frisonant prin sinceritate, viziune, altruism și solidaritate:
“Linia noastră este dreptatea, este adevărul, și-atît cît ne duce capul, să ne integrăm societății noi. Asta dorim. Nu se va putea, o să plecăm, nu este problemă de asta. Cred eu, dacă este fără ca să fie o falsă modestie, pierderea va fi pentru societate, și nu pentru noi. Noi cîștigăm sănătate, noi cîștigăm liniște.”
Ce a urmat?
Batista pe țambal privitor la tărășenia penală relevată. Arestații au redevenit membri onorabili ai societății, liberi să presteze capitalism pe pîine, iar puterea a lansat blitzkrieg-ul în contra instituțiilor publice. Pentru a se securiza preluarea averii statului, pentru a nu mai avea loc asemenea incidente, s-a procedat la politizarea în forță, agresivă și completă a lor. Nici o voce independentă, darămite de opoziție, nu a mai fost tolerată în tabăra sau prin preajma puterii. Noțiunea de specialist, de profesionist a fost declasată producînd o adevărată mișcare tectonică la nivelul oamenilor promovați în societate. Singurul criteriu afirmat a fost loialitatea. Ca pe vremuri, doar față de lider și față de partid. O întreagă faună a fost scoasă la suprafață și angrenată în presă, politică, afaceri cu statul, cu unicul scop de a se asigura în liniște transferul averii statului în portofoliul privat. Așa se explică și apariția personajelor vocale de tip Oprișan sau Usturoi, cu angajamente la fosta Securitate, care nu au fost deloc puține.
Nu s-a făcut niciun compromis cu societatea. Doar locvacitate și voracitate. Totul pentru sistem, nimic pentru comunitate. Cei din zona penală sau control au fost repede aduși la ordine. Au fost asociați ca parte în tot acest proces, de cele mai multe ori în multipla calitate de autori, coautori sau complici. Corupția fără corupți, de aici își trage rădăcinile. Spiritele mai liberale, cei cu școală, incomozii, au fost îndepărtați fără menajamente. Să nu ne mai mirăm că la puțin timp după acțiunea Parchetului din 1993, ”timorat”, același Parchet asista pasiv la marea înșelătorie publică cu jocul piramidal Gerald. Mai mult, omul de casă al fostului dar și al prezentului regim, procurorul Ion Popescu, s-a achitat cu brio de sarcina de a șterge orice urmă privind implicarea politicului și în acest caz. Din punctul de vedere al sistemului, era vorba de o banală capitalizare accelerată.
La începutul lui 1998 se putea bifa patriotic misiune îndeplinită, “case closed” cum ar pune sentința vreun șoric polițist.
Vrancea era județul “cel mai privatizat” din țară. Cu excepția fostelor IAS- în faliment de facto din pricina spolierii ce o suferiseră -, și a domeniului forestier, totul trecuse în mîini private. Modelul patentat în perioada de glorie a lui Giurgea, cel de a stoarce în folos propriu orice resursă publică, va constitui altoiul pe care se va grefa modelul baronal. Cu deosebit succes. Diferența va consta doar în numărul celor ce vor avea acces la robinetul cu bani publici. Giurgea nu era singur. Avea alături și coordona o structură venită din apropierea fostei Securități județene.
La o generație de la Revoluție, individualismul acerb continuă să fie încă principala marcă distinctivă a meleagurilor noastre. Copii celor ce ne-au construit și comunismul și capitalismul nu dau vreun semn că ar avea de gînd să se abată de la acest mod de a vedea lucrurile. Demnitățile publice cumpărate pentru ei pe bani mulți, ”banii lu tata”, au servit drept jucării cu care să se fălească. Deși au avut parte de o educație adecvată, prestația lor publică s-a rezumat la roluri de figuranți. Sforile trase de ”bătrîni” serveau pentru acumularea de capital, iar vechile complicități au dictat rece regulile din spatele scenei politice. Ministru de dreapta nu e mai mult decît un panaș etalat ca accesoriu la vreo decapotabilă în vogă iar eticheta de deputat liberal poate însoți cu cinste orice coafură trendy.
Aerul Occidentului nu a răzbătut la noi, nu a penetrat ionii tari ai ozonului din acest colț de plai mioritic. Formele goale împrumutate din Vest, noi nu am început a le umple, a le da fond. Poate că, într-un fel, din lupta cu trecutul, comunismul a ieșit învingător. Poate că al nostru ciobănaș fatalist, cel din Miorița, a cam căzut răpus de gloanțele propagandei ceaușiste. Zisa ironică a epocii de aur, “Construim o lume nouă, nu vouă” s-a dovedit mai mult decît singura învățătură de care s-au ținut cu adevărat, punînd-o și în practică, cei care pe atunci formau nomenklatura. A devenit realitatea începutului de mileniu. Poate că ciobănașul nostru vroia de fapt doar un pic mai mult caș, o mai darnică dezlegare la carne și ceva mai mult circ la TV. Acum că le are pe toate, la ce i-ar mai folosi și democrația asta? Cu ce se manîncă ea?