De prin Vrancea

Note asupra familiei Buzdugan

                                           

                                                                                                                                            de Aurel V. Sava

Deși,  de mai mult timp, strâng date genealogice asupra familiei Buzdugan, surprins de vestea dureroasă  a morții Înaltului Regent, nu m-aș fi gândit că astăzi să anticipez, înainte de a fi cercetat toate izvoarele asupra studiului ce intenționam să fac. Citind însă notele biografice ce s-au publicat în ziare, am rămas surprins când am văzut că în afară de datele în legătură cu strălucita carieră judecătorească a defunctului, se vădește o completă lipsă de informațiuni în ce privește originea ilustrului dispărut și aceea a familiei sale.

Numele Buzdugan, prin arhaismul său, indică o foarte veche familie românească. Nu este exclus ca întreaga familie să descindă din Buzdugan, unul din întemeietorii satelor Bereștii și Petrileștii de la ținutul Bacăului, Buzdugan care figurează în capul spițelor de neam ale răzeșilor din această regiune. De la sfârșitul secolului al XIX-lea putem urmări despărțirea familiei în două ramuri deosebite: una în sudul județului Bacău- nordul Putnei și alta în județul Vaslui. Această despărțire se poate urmări nu numai genealogicește, ci și în toponimia ambelor regiuni. Astfel, în județul Bacău, în comuna Parincea, pe pârâul Răchităului numele adesea pomenit în actele familiei, există satul Buzdugan, alături de satul vecin Cetățuia Buzduganului, după cum în județul Vasluiului, un deal în preajma moșiilor, altădată ale familiei, se numește și astăzi “Buzduganul”.

Cu nume războinic, Buzdugăneștii, nedezmițind vechea boerie românească, sunt ctitori de lăcașuri sfinte. Deși cunoștințele noastre asupra acestei familii sunt încă foarte sumare, putem totuși socoti schitul Buzduganul din județul Tecuci drept ctitorie Buzdugănească, după cum cunoaștem că biserica din Căzăneștii- Vaslui, moșie stăpânită încă acum 100 ani de familia Buzdugan, este zidită de un Buzdugan.

Cel mai îndepărtat ascendent cunoscut cu numele de Buzdugan al mult regretatului defunct este străbunicul său șetrarul Constantin Buzdugan, căsătorit în 1780 cu Ileana, fata șetrarului Andrieș și sora viitorului staroste al ținutului Putna, spătarul Vasile Andrieș. Constantin Buzdugan capătă zestre de la setrarul Andrieș cu foaia de zestre de la 1780, Ghenar 20, între altele multe moșii, „un vad de moară din Răchitău” pârâul despre care am spus mai sus că trece prin comuna Buzdugani.

Din căsătoria șetrarului Constantin Buzdugan cu Ileana Andrieș au rămas doi copii și anume: unul mai mare Lupu Buzdugan, care n-a avut urmași și un altul, Costache, bunicul defunctului regent. Despre acest Costache, spune un act aflat în posesiunea mea, că este văr cu paharnicul Gheorghe Buzdugan de la Vaslui și că ar fi avut drept la moșiile Buzdugănești  din Căzănești, unde sa află biserica de care am vorbit mai sus, Botești și Glodeni. 

Pe Costache, după moartea părinților săi, îl ia să-l crească unchiul său, spătarul Vasile Andrieș. Acesta luase de soție în 1800 pe Safta,  fata banului Toma Stamatin din vedtita familie a Stamatineștilor, despre care spune paharnicul Sion în Arhondologia Moldovei că este coborâtoare din familia domnitoare a Movileștilor.

Spătarul Vasile Andrieș nu a avut urmași. Ambii soți au crescut de suflet pe Ancuța, o vară a Saftei Andrieș și pe care apoi au căsătorit-o cu serdarul Toma Vârgolici, dându-i zestre mai multe moșii în ținutul Neamțului, Romanului și Vasluiului, pe care le aveau de la părinții soacrei spătarului Andrieș, de la Toma Tintilă.

Spătarul Andrieș a fost om cu suprafață. Fost staroste de Putna, bine văzut de domnie, pricinuiește chiar în 1827 o intervenție a domnului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza către domnul Dimitrie Ghica al Munteniei, despre care vorbește un act care a făcut în vara aceasta obiectul unei comunicări la Academie a dlui Nicolae Iorga și al cărui original se afla, dăruit de mine, în posesiunea mult regretatului regent.

Și el este ctitorul schitului Ivăncești din ținutul Putnei, unde chipul său stă zugrăvit la locul cuvenit în sfântul lăcaș. Acest schit este închinat tot de el schitului Scânteia din același județ ctitorit de socrul său, banul Toma Stamatin.

Costache Buzdugan este luat în casa sa de către spătarul Vasile Andrieș care-i făgăduiește că-i va lăsa lui toată averea. La moarte însă, Vasile Andrieș dăruiește cea mai mare parte din averea sa schitului de le Ivăncești, lăsând nepotului său, prin testamentul de la 1830, făcut cu un an înaintea morții sale, o parte din moșia Orbenii din județul Putna. Mai târziu, prin drumul judecății, testamentul este redus și i se dă lui Costache Buzdugan pământ și în Ivăncești.

Costache Buzdugan, înălțat și el la rangul de serdar, se căsătorește cu Catinca, născută Lipan. Din această căsătorie se nasc 3 copii, și anume Tiția, Vasile- tatăl defunctului regent și Petrache. Prin încrucișarea cu Lipanii, familie boierească care a dat între alții pe Iorgu Lipan, fost președinte al „Giudecătoriei Ținutului Putnei”, dar a cărei origini se pierde în negura vremilor, în vechile organizări răzeșești din Vrancea și de la Orbeni, linia ascendentă  a lui Vasile Buzdugan urcă până în 1700 cu Andrieș Lepădatu vornic și răzeș din satul Păulești din Vrancea. Pretutindeni spița genealogică a familiei se urcă către obârșii curat românești. Poate acesta este unul din motivele pentru care sub domnii fanariote, Buzduganii nu au jucat roluri de frunte. Tiția se căsătorește cu pitarul Gheorghe Negel, descendent al vechii familii boierești Costachi numită în vechime Boldur,  și anume din ramura vornicului Șerban Negel, fratele vestitului cărturar și mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi. Mama defunctului regent, Zoița Gorgos, soția lui Vasile Buzdugan, este iarăși descendenta unei vechi și foarte bogate familii boerești moldovene. Gorgoșii sunt de fel răzeși din Roznov, ridicați la boierie încă de la începutul veacului al XIX- lea. Sub domnitorul Mihai Strurdza ei ajung pînă la rangul de spătar.

Familia Buzdugan nu este așadar o familie aparținând micii burghezii rurale. Adevărul istoric este altul. Buzduganii, deși ridicați din răzeși- origine mai nobilă socot pentru noi decât aceia a famiilor mari boierești  care n-au nimic comun cu neamul nostru- sunt o familie boierească dintre cele mai vechi.

Aurel V. Sava, Judecător de ședință- Tribunalul Putna, Adevărul, 42, nr. 14048, 10 octombrie 1929

Observație

La apogeul rangurilor sale boierul Vasile Andrieș era unul dintre cei mai bogați și influenți boieri ai epocii sale. S-a născut în satul Diineț, din fostul județ Tecuci, și a murit la casa sa din Focșani (situată aproximativ în spatele bisericii Stamatinești de azi mai în spre strada maior Șonțu) în 1830 la 53 de ani. A fost fiul șetrarului Vasile Andrieș și al Paraschivei- fiica paharnicului Dabija. A îndeplinit funcția de staroste de Putna în 1827, funcție rezervată boierilor apropiați domnului Moldovei, un  echivalent al funcției de prefect de astăzi, cu multe alte atribuții suplimentare. Era cam a treia funcție în statul moldovean de atunci. Din păcate chipul său nu mai poate fi văzut în biserica pe care a ridicat-o la Ivăncești, s-a trecut în loc un episcop al Buzăului, iar numele nu i-a mai fost trecut nici în pisania bisericii. O biserică frumoasă, bine întreținută. Prin testament, spătarul Vasile Andrieş lasă toată averea sa mănăstirii Ivăneşti, ţinutul Tutova, hotărînd aici şi deschiderea unei şcoli în mănăstire, unde zece bursieri vor fi ajutaţi cu toate cele necesare; Epitropia Învăţăturilor Publice Moldova propune ca banii aceştia să fie folosiţi pentru şcoala publică din Focşani, propunere care este respinsă. (testament în copie, datat 1830, 2 mai, Arhivele Naționale Iași).

Despre istoricul casei din Focșani unde a copilărit Vasile Buzdugan, care există și astăzi în oraș, în viitoarea carte Familii boierești din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu  ce va apare în toamna acestui an.

Dan Nichita

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén