Doi liberali sadea
Doi liberali sadea

 

De ce își permite tripleta liberală Toma-Ștefan-Tănase să dea presa afară de la alegerile municipale? De unde atâta tupeu? Pentru că în buna tradiție săpunariană s-au ajuns, au obținut ce-au vrut pentru ei, familiile și prietenii lor. Și ca să se vadă bine faptul că au parvenit, ( au fost mereu susținuți și numiți de Atanasiu-Petrache indiferent de contraperformanțe sau incompetență, niciodată aleși ),  și-au mituit o bună parte din partid prin modalitatea angajării la cabinetele lor parlamentare, transformate în adevărate agenții de ocupare a forței de muncă. Un gheșeft pentru colegii ce nu se ajung cu banii sau care vor doar să își mai rotunjească nițel veniturile. Sau poate că e vorba de îndeplinirea parțială a programului electoral de la localele din 2016 cînd promiteau înființarea a nu mai puțin de 5000 d locuri de muncă. E drept că bună parte din primii benefeciari ai viziunii liberale sunt consilierii județeni sau municipali. Nu e de ajuns că aceștia încasează indemnizații plătite din bugetul local, s-a mai dorit ca ei să deguste puțintel și din cel național prin intermediul alocărilor direcționate spre parlamentari. Bani de la stat cât mai mulți, pe toate căile, prin toate modurile, pare să fie consemnul stabilit la partid. Mai pot reprezenta acești domni interesele cetățenilor cînd ei sunt déjà arvuniți pe o mînă de arginți? Sau parlamentarii mai pot benefecia de vreo expertiză necesară pe probleme de drept, administrative sau în comunicare, în scopul unei cât mai bune reprezentări județene, când ei au aruncat banii cuveniți direct în buzunarele activului influent de partid care zilele acestea îi mai și „votează”?

De ce ceilalți liberali tac la asemenea comportamente sau nu iau nici o atitudine la genul de alegeri aranjate și cu rezultat cunoscut dinainte, organizate pe principiul locul și omul, doar noi și-ai noștri? Pentru că sunt liberali de Vrancea și-așa s-a lucrat dintotdeauna. Pentru că modul lor de a înțelege lumea are ca nod central structura ierarhic-parazitară de tip PSD. Plăcut ochiului e că mai toți își împodobesc pagina de Facebook cu fotografii cu tinerii din Piața Victoriei de parcă ar exista vreo legătură cu ei. Altfel, distanța este de la cer la pământ, dintre închipuire și real. Ce punct comun ar putea avea, de exemplu, noul ales de la PNL Focșani, dl Nicu Tănase cu oamenii pe picioarele lor, liberi, ce-și făuresc singuri destinul?

Și cum ridicolul nu ucide, ba chiar stimulează efectul de autoadmirație, să trecem în revistă pe fericiții posesori de carduri cîștigătoare care sunt și consilieri locali și parlamentari. Prin număr și pondere avem de-a face cu o nouă inovație locală pe piața muncii, sprijinită pe un veritabil record național în materie. Alte speculații cad în sarcina cititorului…

Cabinet parlamentar Toma Cătălin

-Șerban Alin, consilier județean, 28 ani, ocupație(?)

-Drumea Alina, 36 ani, consilier municipal, ocupație (?)

-Crivăț Alexandra, 25 ani, secretară partid

-Matei Claudiu, 22 ani, șef tineret PNL Focșani

-Puiu Corneliu, revoluționar independent

-Cristian Irimia, 45 ani, consilier județean, media

-Crețu Adrian, 40 ani, consilier județean,

Cabinet parlamentar Ionuț Ștefan

-Mihălceanu Victor, 40 ani, om de afaceri, fost om  de încredere Alin Trășculescu

-Diaconu Daniel, zis Rică din Obor, fost om de încredere Alin Trășculescu

-Miștoiu Alexandru, sharer Facebook, ocupație(?)

-Georgel Constantin, pensionar militar, fost secretar general PNL și mâna dreaptă a lui Nini Săpunaru, mare devorator de bani publici

-Iulia Crețu, media

-Gheoca Constantin, jurist

-Victor Ciumac, 30 ani, consilier județean, ocupație (?)

-Tenescu Dan, 45 ani, om de afaceri

– Ionașc Constantin, 55 ani, ocupație(?)

-Dimitriu Ana Maria, 30 ani, consilier municipal, ocupație(?)