De prin Vrancea, Proiectele Vrancea Altfel, Uncategorized

O poveste frumoasă precum vara: Sânzienele cărților

Peste 50 de copiii și 15 voluntari-povestași, veniți din Vrancea, București dar și din Sighișoara, și-au dat mână cu mână, la început de vară, la Muzeul Rădăcina Varancei din comuna Bârsești pentru a-i invita pe copiii și părinții din Munții Vrancei să intre în lumea cărților și poveștilor. Nu o să vă spunem despre legenda Babei Vrâncioaia care se confundă aproape cu Bârseștiul, comuna în care am reușit să dăm nițeluș mai multă iubire decât restul lumii unor omuleți care visează să cucerească lumea, nici despre înțelepții satului care știu să cânte la o sumedenie de instrumente ancestrale, ci o să încercăm să vă arătăm ce înseamnă să te simți folositor într-o lume în care încet, încet își îndreaptă atenția mai ales către lucrurile lumești, ușor de consumat. Grație unui parteneriat al Asociației „Eu, tu și ei” cu Primăria comunei Bârsești și cu Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din localitate, am reușit să aducem copiii din mai multe sate în lumea cărților la Muzeul „Rădăcina Vrancei” și să petrecem împreună o zi minunată pe Vâlcica, pârâul ce duce către casa Babei Vrîncioaia. Nu am adus cu noi numai cărți tipărite, ci și cărți vii care au putut fi citite de către copii: Cristina Diana Enache, ilustrator de carte pentru copii, Aurora Martin, activist pentru drepturile omului și luptător împotriva traficului de ființe umane, Mihaela Kovacs, director al Fundației Beraca din Ghighișoara și activist pentru drepturile minorității rome, Doru Sava și Camelia Coroeru, fotografi, Andreea Păun, președintele Cosiliului Județean al Elevilor, Aneta Hușcă, artist popular, specialist în țesături tradiționale, și Ioana Cozocaru, țărancă din Bârsești, fostă ciobăniță, care încă mai poartă catrința ancestrală a femeilor vrîncene în viața de zi cu zi și care ne-au ajutat să spunem Povestea iei de Vrancea. Alături de aceștia au fost „povestașii lui Cărțilă”, liceeni vrânceni care au intrat în echipa de voluntari ai Caravanei de lectură pentru copiii din sate formată de jurnalista Silvia Vrînceanu Nichita.

        Am plecat în dimineața zilei de 24 iunie când soarele ne privea somnoros printre nori și am ajuns la Muzeul “Rădăcina Vrancei”, fondat de domnul Costică Beșa, realizând că soarele cel somnoros ne privea mândru de sus, chiar norii dându-se din calea sa. Cine stie, poate voia să fie mai aproape de noi sau voia și el să contribuie cu ceva la activitatea noastră dedicată cărții și lecturii. Astfel, am început să împărțim bucurie prin lectură copiilor dornici să o primească și să le dezvăluim “povestea lui Cărțilă” aflată printre paginile cărților pe care le-am adus cu noi în valiză. La început, copiii veniți din mai multe sate ne priveau timizi, neștiind ce ar trebui să facă sau cum să facă, dar, cu ajutorul, echipei de povestași, am reușit să ne apropiem de copii și să îi aducem cu noi în lumea magică a poveștii c@rte în sate. Am cunoscut copii de toate vârstele, de la 5 ani până la 16-17 ani, cu obiceiuri diferite, pasiuni sau dorințe, dar după amiaza de lectură ne-a făcut să realizăm că dragostea față de carte ne ține uniți.

         Iată ce spun câțiva voluntari-povestași c@rte în sate:

    Andreea:”Împreună cu echipa lui Cărțilă, așa cum se numește echipa de voluntari a Asociației Eu, tu și ei, am mai scris o filă de poveste, de data aceasta la Muzeul Rădăcina din Bârsesti! Este un loc de poveste, unde fiecare obiect expus are câte o istorioara fie ea mică sau mare! Atmosfera?…ca-n poveștile pe care mi le spunea bunicul, cântec, joc și voie bună! Am lăsat copiilor cărți și abia aștept să ne întoarcem la ei să vedem cum a fost călătoria în lumea lecturii’’

      Corina: ”Am plecat de acasă la 9:40 alergând să prind microbuzul de 10, ca să ajung la garajul lui Cărțilă din Focșani, unde ne ținem parte din lucrurile necesare atelierelor de lectură. La 10:30 am ajuns și am așteptat câțiva povestași veniți din alte sate pentru a putea pleca spre minunatul sat Bârsești.

Când am ajuns erau vreo 20 de îngerașii care ne așteptau. M-am emotionat atât de mult și pe câțiva copiii i-am recunoscut de data trecută când am fost la Bârsești.

Pe parcursul atelierului de lectură ni s-au alăturat mult mai mulți copiii dornici să citească și să distreaze alături de noi! Am văzut atât de multe chipuri frumoase și fericite!

Mulți pitici au venit la biblioteca noastră mobilă să împrumute o carte, poate chiar două, să citească până la următoarele întâlniri. Am fost extaziată că aveau atât de multă voință și îmi promiteau că citesc cartea, nu doar că o iau. În final, am plecat cu valiza aproape goală și Cărțilă, spiritul proiectului c@rte în sate, a fost foarte fericit! O să vin de câte ori o să am ocazia, pentru că am cunoscut copiii cu vise mari și inimioare fericite! Am auzit-o pe Silvia Nichita, coordonatoarea proiectului Caravana de lectură pentru copiii din sate, că a spus, citez “noi investim în educație” și nu am putut să uit aceste cuvinte. Chiar mă bucur că am reușit să particip la aceste activități culturale!’’

Diana Cristina Enache

Cristina Diana Enache, artist plastic: ”Nu sunt artistă în cuvinte, mă descurc să transmit ceea ce simt mai bine prin culoare, dar o să încerc să vă povestesc cu câtă bucurie am participat la atelierul de lectură de la Bârsești. A fost pentru prima oară când am participat la un astfel de proiect legat de carte….. Am mai făcut voluntariat dar legat de alte teme. Ce mi-a plăcut a fost energia oamenilor, bucuria copiilor și faptul că prin apropierea de carte putem atinge anumite subiecte cu cei mici sau mari legate de viata, să le transmitem anumite mesaje, îndemnuri care să le rămână acolo undeva în suflețelul lor și să îi ghideze în anumite momente din viață.’

Andra Iuliana Barbu, voluntar-povestaș: ”Activitatea de la Muzeul Rădăcina Vrancei, dedicată Sânzienelor, Zânele verii, a fost prima activitate de acest gen la care am participat. Sunt nouă în proiectul c@rte în sate și nu mă așteptam să fie așa de frumos. Sinceră să fiu, nici nu știam la ce să mă aștept. Am făcut cunoștință cu persoane minunate și cu o mulțime de copii care adoră să citească, să deseneze, să cânte și să danseze. Mă bucur că am putut fi de ajutor desenând-le copiilor floricele și inimioare. Eu sunt de obicei mai „timidă” atunci când fac cunoștință cu oameni noi, dar m-am integrat foarte repede. Abia aștept să ne întoarcem la Bârsești cu valiza plină de povești. Sunt sigură că va fi și mai frumos.’’ 

Alexandra Măciucă, voluntar-povestaș: “Privirile călduroase, zâmbetele radiante și setea de cunoaștere ce se putea simți în aer sunt elementele  care au făcut ziua de 24 iunie o zi ce nu poate fi descrisă prin cuvinte. Să vezi oameni de toate vârstele, din medii sociale diferite, învățând unii de la alții este una dintre multele experiențe de neprețuit pe care le oferă proiectul cultural Carte in Sate.’’

Măriuca Ciolpan, – mini-povestaș c@rte în sate:

Doru Sava, fotograf: “Totul a fost superb, implicarea voluntarilor e ceva special, o magie pentru copii! I-am văzut că sunt captivați…atrași în această magie! Voi, povestașii Caravanei de lectură pentru copiii din sate, sunteți ca o oază de speranță pentru ei! Plus felul în care ei au participat și s-au manifestat a arătat că totul nu e în zadar și că zona Vrancei are viitor!’’

Aurora Martin, activist pentru drepturile omului: “De la omul care citește, la omul care a(duce) cărți și până la a deveni o carte vie este o un alt fel de drum inițiatic, o experiență ce nu i se dă oricui. Intrând în Asociația “Eu, Tu si Ei”, am avut bucuria de a sprijini atât înființarea Bibliotecii de weekend, în casa unei sătence din Fundătura Vrancei, cât și cea de a mă deschide și de a mă lăsa citită de un grup consistent de fetițe și băieți curioși să exploreze pasaje din viața Omulu-carte, ce le-a picat în cale, în cadrul proiectului c@rte în sate. Întrebările lor, uimirile lor, privirile fascinate, dorința de a afla ce alte cărți le pot deschide cărări în viață m-au întors la copilul din mine, care, la vârsta lor, pornea pe nebănuite drumuri ale cunoașterii. Copilul acela, trezit de curiozitatea și autenticitatea avalanșei de inocență din fața mea, s-a așezat la sfat, în decorul magic al tradițiilor și obiceiurilor vrâncene, în poiana din fața Muzeului Rădăcinile Vrancei. Și uite-așa, povestind și povestindu-ne, întoarcerea la rădăcinile Vrancei a răscolit întoarcerea la rădăcinile copilului de odinioară. Și totul cu o baghetă magică: nevoia de povești a copiilor din satele românești, nevoia de a asculta și de a împărtăși povești, nevoia de recrea drumuri de poveste pornind de la propria poveste. Pentru că orice carte vie are în față un număr nelimitat de cărți vii care, deschise la prima pagină, încep a se scrie mai sfios, mai sfătos, mai cu har, ca un dar pentru sine, pentru tine, pentru noi, pentru voi, pod de gânduri și simțiri, experiențe și trăiri, printre rânduri adunate, în suflete decantate!’’

Ștefan Lazăr, voluntar-povestaș: “A fost o experientă unică, m-am distrat și am cunoscut o mulțime de copii minunati. Mă bucur, sincer, că am ocazia să particip la activitățile Caravanei de lectură pentru copiii din sate fiindcă mă obligă într-o oarecare măsură să ies din zona mea de confort. Nu pot să spun că implicarea mea de această dată a fost una chiar mare, de aceea aștept cu nerăbdare data viitoare pentru a mă putea revanșa!!’

  Maria: Cornelia Prodan, voluntar-povestaș: “Ziua Sânzienelor m-a adus alături de un grup mare de elevi din zona Bârsești de la poalele Munților Vrancei. Clipele petrecute cu ei m-au făcut să descopăr sufletul inocent, sensibil și pur pe care îl pot avea copiii. Dorința și implicarea lor în tot ceea ce le-a propus acest proiect sunt uimitoare. Deși a fost prima dată când am participat la activitățile Caravanei de lectură, am simțit că fac deja parte din familia mare a povestașilor, a oamenilor care dăruiesc din ceea ce știu și ce au. Mă bucur enorm că am mers și cu cea mai mare plăcere voi continua să mă implic în activitățile culturale și educaționale ale Asociației Eu, tu și ei. Am trăit o experiență unică și de aceea mulțumesc cu mâna pe inimă echipei care a inițiat proiectul cultura c@rte în sate. ’’

Mihaela Kovacs

Mihaela Kovacs, asistent social:,,Am mai fost implicată în nenumărate activități de voluntariat atât în țară cât și în străinătate, dar de data aceasta a fost ceva diferit, unic, aș putea spune. Fericirea copiilor te face să te simți excelent! A fost o provocare să lucrez cu copiii din Vrancea. Eu sunt din Sighișoara, unde sunt director programe sociale în cadrul Fundației Beraca Sighișoara oferind servicii specializate victimelor violentei în familie și comunităților de romi. Am venit special în județul Vrancea pentru a susține proiectul inițiat de Silvia Vrînceanu Nichita pentru că îl consider foarte important pentru copiii din mediul rural. Am încercat să-i provoc să gândească diferit. Așa cum nu putem judeca o carte după copertă, tot la fel nu trebuie să judecăm oamenii după culoarea pielii, după felul în care arată, după statutul social. Prima impresie înșeală uneori, în urma ei vei intracționa sau nu cu persoana de lângă tine. Am încercat să-i determin pe copiii să depășească acest prag de primă impresie și să încerci să vezi fruusețea omului de lângă tine, profunzimea lui. Voi reveni cu drag în Vrancea ca voluntar al Caravanei de lectură pentru copiii din sate.’’

Grupaj coordonat de Greta Rebeca Cazan

Am spus împreună Povestea iei de Vrancea

Caravană de lectură pentru copiii din sate este un proiect cultural al Asociației „Eu, tu și ei”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

Fotografii realizate de Cami Coroeru și Doru Sava

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén