De prin politica

Portetul unui burghez de Focșani

Anton Cristof

Anton Cristof a fost printre primii focșăneni care au avut automobil personal

Probabil că nu mai știe nimeni că în Focșani a trăit un mic burghez armean pe nume Anton Cristof. S-a născut în Focșani în 1872 într- una dintre cele mai bogate familii de origine armeană stabilite la noi, cea a negustorului angrosist Asfadur Cristof (1832- 1895). Casa familiei de pe strada Gării nr. 75 din acele vremuri era una din cele mai impunătoare din oraș. Era evaluată în 1902 la uriașa sumă de 60.000 lei și avea în nu mai puțin de opt camere plus alte dependințe și doar ea era dată în îngrijirea a doi servitori. Numai terenul era de circa 4.000 mp2. Similară ei ar fi cea care îi era vecină, casa Baron Capri, astăzi Muzeul de Istorie, fost sediu al PNȚCD.

Asfadur Cristof a trecut printr-un faliment răsunător în epocă, casa sa bancară ce o avea în coproprietate cu focșăneanul Kirkor (Grigore) David, succesorii celei deținute de frații Popovici, Harutium și Garabet,( ctitorii capelei Sfânta Înviere din Cimitirul armenesc- Focșani), intrând în insolvență în 1886 și lăsând pe drumuri pe mulți investitori. Gaura lăsată în urmă a fost de peste un milion de franci, multe mici economii puse în păstrare fiind astfel risipite.

Anton a fost căsătorit cu fata lui Harutium Popovici, Maria, acesta fiind unul dintre ctitorii capelei armenști din Focșani. Încă din anii 1870 Asfadur era considerat un mare negustor de manufactură al zonei, de multe ori asociindu-se în afaceri cu un alt armean de-al locului, Manug David, fratele lui Kirkor.

Un frate mai mic cu trei ani al lui Anton, Garabet, va fi un bun magistrat, ajungând de la Judecătoria de ocol Odobești sau Zăbrăuți și un stagiu la Tribunalul Tecuci, judecător la Tribunalul Putna, și mai apoi consilier- magistrat la Înalta Curte de Casație.

Amândoi frații vor trece prin Școala Armenească și Liceul Unirea. Dacă Anton va urma studiile de specialitate în străinătate, economie și comerț, Garabet va urma dreptul la Universitatea din Iași.

Anton constituie prototipul burghezului de pe la noi. Reușește în tot ceea ce își propune. Mare proprietar, arendaș și arendator, continuator de succes al afacerilor comerciale de familie primite moștenire. Lui îi va reveni casa tatălui său, căreia el îi va adăuga doar garajul. Este membru al Camerei de Comerț Putna, o perioadă și în conducere, este membru în Consiliul de Administrație al Băncii Putna, mai apoi director al ei pentru o bună bucată de timp. Reprezintă ca președinte și influenta societate comercială cu sediul în București, Podgoria S.A.  

Este un cunoscător al jocului la bursă. În 1906 cere modificarea legii în domeniu, reclamând o mai mare transparență, “ca adevăratul curs al acțiunilor și efectelor să se stabilească în văzul tuturora într-un local public, nu într-ascuns pe trotuare de către samsari interesați” (Arh. Naț).

Este ales pe rând consilier municipal- Focșani, județean- Putna și deputat. În 1914 este reales pe listele liberale deputat pentru Constituanta ce trebuia să reconfigureze regimul marii proprietăți și să eficientizeze rețeaua instituțională. Decorat cu „Coroana României”, „Meritul Comercial și Industrial” clasa 1.

Se stinge în 1932 și e înmormântat în cavoul familiei din, parcă, atât de departele, în timp și din ale noastre gânduri, Cimitir Armenesc, aflat lângă Gară.

Nicușor Graur, fost deputat țărănist, membru al unei familii istorice,  ne lasă o descriere cam acidă și malițioasă a personajului nostru în a sa carte, Figuri politice putnene, publicată în 1920:

cu mișcări leneșe și greoaie, pare o reptilă ce se târăște de-a lungul trotuarelor, ca să caute un loc adumbrit să se poată odihni, să poată să-și facă digestia în tihnă, să răsufle în tăcere și ca să poată dormi liniștit într-un colț de stradă; îmi face impresia că acesta e unica preocupare, și cel mai mare, dacă nu unicul ideal, al vieții sale.

Om de afaceri, fiind în fruntea unei bănci, unde desigur cuvântul său are o importanță considerabilă, a fost trimis într-o bună zi în Parlament; a râs și dânsul de prostia acelora care l-au trimis acolo, dar s-a gândit că poate o merita din moment ce a fost ales.

În Adunarea Deputaților, conform marilor principii care îl călăuzesc în viață, a tăcut mereu; de altfel Anton Christof știe că din calitățile unui om politic face parte arta de a vorbi bine, și, uneori, de a tăcea; Anton Christof a aplicat pe cea din urmă și foarte bine a făcut! În timpul armistițiului a trecut de la liberali la marghilomaniști; de ce? Nici el n-ar putea spune, dar eu tot i-aș putea găsi un motiv: fotoliile de la Iași erau mai comode decât cele de la București și-n plus Parlamentul marghilomanist avea nevoie de un deputat convins

Astăzi a făcut milioane la bursă; și-a cumpărat automobil, dar mă mir cum de nu-l supără trepidația mașinei!… Iată dovada că politicienii mereu s-au urât între ei.

P.S.

Casa îndrăgitului profesor de matematică Constantin Puiu Tănăsescu, cunoscută și sub numele Casa Garabet Cristof, este, cu siguranță, a unei rude ale lui Asfadur Cristof. Cel mai probabil a fost construită de Asfadur pentru băiatul său, judecător pentru o vreme bună în Focșani. Era prea în apropierea casei familiei, situate peste drum …

Dan Gabriel Nichita, pentru proiectul #PovestimFocșaniul

Casa Garabet Cristof, unde a locuit profesorul de matematică Constantin Puiu Tănăsescu
CApela din cimitirul armenesc al Focșaniului
Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén