indiferenta
Un om a băut pînă în noapte tîrziu, a căzut într-o groapă adîncă, precum atîtea altele în Focșani, și a murit. La cîte gropi sînt și la cîți oameni beau pe-aci pe la noi riscul de a se întîmpla un asemenea eveniment era extrem de ridicat. Autoritățile nu au luat nici o măsură de protectie a cetățenilor. Nici un lider politic nu a manifestat vreun interes real în chestiune. Pînă la urmă toți mai rod cîte ceva din țevile îngropate în pămîntul rece.
….. Un accident banal, un salt mortal si ”Acrobatul” nu s-a mai sculat….Iar clovnii din arenă au țipat…. ar fi spus Minulescu.
Muntele de simțire și credință, primarul Bacinschi, s-a dus repede să împrejmuiască locul, să-l ”semnalizeze”, să se achite de sarcina obștească, ca apoi, fără să clipească, să arunce vina pe mort …Un mort capabil. Și în comă și să escaladeze gardul, cam asta e potența neuronală a lui Didi. Apoi au apărut hoitarii lacomi și cu cont în bancă. Țopăind de fericire, cu privire sticloasă, ei calcă pe cadavre care să ia prim-planul. Ajutați de tot felul de mînuitori de cuvinte, mîndri de ei înșiși, ocupă scena și încep să declame pentru a se face remarcați. Cocoțați pe mort, ca să puncteze la imagine, îl înfierează pe Bacinschi.
Sînt doi … Răspund la numele Țigăeru-Roșca, unul, și la Porumboiu, celălalt.
”Domnu, dar nu vedeți, ăsta-i doar un nebun.”
Pe bulevardul Unirii mai vedem din cînd în cînd un nebun furios, basculînd de pe un picior pe altul amenințător dar, în fond , nepericulos. Omul o ia pe stradă, parcă grăbit, în voia lui, în mintea lui, gesticulînd larg, aparent într-o ceartă continuă cu el însuși. Trei tineri, între care și o fată, plimbă alături, pe trotuar, un cîine de talie mare. De rasă, cîinele. Vorbesc tare, sunt tineri și nepăsători. Brusc, cu o smucitură violentă, poate și stimulat de chicotelile adolescentine ale domnișoarei, cel care ținea cîinele în lesă se repede cu fiara înspre nebun. Ridicîndu-se fioros pe picioarele din spate, câinele începe să latre asurzitor. Înspăimîntat, paralizat de frică, nebunul nu înțelege ce i se întîmplă. Cu labele fiarei pe piept, cu botnița acoperindu-i fața, cu o privire pierdută, încearcă să iasă, să evadeze din el. Caută un punct de sprijin, caută să reacționeze, dar nu poate, e-n zadar, se blochează. Plini de viață, cei trei se amuză copios. Se simt puternici. Am fost martor și am pus capăt acestei scene. Ce mi-a rămas în minte e și acum răspunsul sincer, dezarmant al făptașului: ”Domnu, dar nu vedeți, ăsta-i doar un nebun.”
Vorbim aici de două persoane . Unul care și-a băut mințile și un nebun. Poate un bețiv înveterat și unul dus cu capul. Nu știm cum au ajuns așa. Poate că , vreodată , cei doi bătuți de soartă vor fi fost și ei ca noi. Poate că nu. Oricum, pentru actorii scenelor de mai sus, cei doi nu sînt oameni . Destinul lor nu îi privește. Fac parte din decorul de care poți profita electoral sau poți chiar te distra pe seama lor. Sau poți întoarce pur și simplu spatele , cum a făcut Bacinschi, făcîndu-se că nu există. Indiferența care îi stăpînește, care le controlează și cele mai intime gesturi se trage dintr-un instinct de dominare, dintr-o dorință de exercitare a superiorității , a puterii. O putere atît de departe de spiritul creștin, de oameni.