De prin politica

Romania mîndră, furioasă

Manifestatie pro Diaspora la Cluj

Manifestatie pro Diaspora la Cluj

Manifestatie pro Diaspora la Cluj

Era și timpul. După 25 de ani de la Revoluție putem spune că Occidentul a pătruns și-n curtea noastră. Cu furie, cu disperare, cu încrîncenare, dar și cu speranța că se va statornici pe-aci, pe la noi. Definitiv. Căci obiceiul nostru e să ne aprindem repede, să ne avîntăm spre orizonturi nedeslușite, să ardem rapid ca focurile de artificii și să ne stingem într-o jale depresivă, fatalistă. Urmează resemnarea mioritică, cea în care faci haz de necaz și aștepți cu lehamite ce-o mai hărăzi destinul. Și totuși, zilele votului de la prezidențialele din 2014 au fost diferite. I-a scos în față pe românii altfel. Pe cei curajoși și hotărîți să își ia soarta în mîini. Pe cei care au respins orice formă de manipulare, trecînd în credința lor val- vîrtej peste candidați și campaniile lor electorale, impunînd pur și simplu o altă abordare a vieții publice. Deși aveau pentru prima dată pentru ce să voteze, justiția, românii au dorit mai mult, au mers mai departe. Statul de drept, asta vor românii. Este reacția lor legitimă la îngrădirea, la blocarea dreptului lor de vot de către abuzivul PSD.

Justiția a produs primele rezultate concrete din viața de zi cu zi a românilor luminînd tenebrele rețelelor transpartince ale găștilor de profitori în dauna avuției publice. Ea a demonstrat prima oară că modelul de stat discreționar, arogant, poate fi îngenuncheat, destructurat, pus cu botul pe labe. Pe acestă opțiune inițială s-ar fi votat. Sabotarea pe față, într-un mod sfidător, a dreptului de a alege liber a celor ce lucrează afară a fost picătura care a umplut paharul. S-a interpretat corect că a fost vorba de o pedeapsă seniorală aplicată pentru înclinația, vina de a vota cu predilecție „dreapta”. Au semănat vînt și au cules furtună. România s-a indignat de atîta sfidare, a clocotit de furia celui călcat în picioare, s-a înverșunat pe disprețul afișat ostentativ, pe ciocoismul autorităților.

Diaspora cea pusă la colț s-a revoltat. A arătat că nu e altceva decît tot România. România care muncește, care învață, preocupată de situația din țară. Solidaritatea dintre cei de-acasă și cei de afară a fost impresionantă dar și decisivă în marea schimbare produsă în comportamentul civic al românilor. Între ei și sistemul corupt, retrograd, nu s-a mai interpus un candidat din lumea politicii care să deturneze în folos propriu dorințele oamenilor, să modifice cu de la sine putere agenda publică propusă. Au optat just, în cunoștință de cauză, pentru civilizația apuseană, pentru normalitatea occidentală. Au respins ferm naționalismul ieftin, searbăd, de paradă. Au pus de o revoluție a votului pentru că au votat fără vreo interferență a politicului. Nimeni nu-și va putea aroga vreun merit în obținerea scorului electoral. Toți vor trebui de-acum să se conformeze unui standard civic mai pronunțat, să se supună unor imperative superioare celor ce țin doar de dinamica de partid. Așa cum e și firesc.

Bătălia cu „partidul stat” a fost întotdeauna grea, a presupus întotdeauna o mobilizare de ultimă oră, apeluri emoționante ale intelectualilor ce altfel prevedeau apocalipsa, alianțe largi ale formațiunilor politice dar și manipulare . Talentele înnăscute ale actorului politic Băsescu nu pot fi trecute cu vederea. Orișicîte greșeli ar avea, marinarul a reușit să țină PSD-ul în lesă, fixîndu-l mai mult în poziția de… opoziție. Ceea ce nu e puțin dacă privești cîte baronate roșii sînt în țară. Mereu am fost la un pas ca întrega țară să devină un baronat mai mare. Unde, pentru mimarea democrației, pentru imaginea în exterior, PSD-ul ar fi putut asocia la putere partide mai mici cu rol decorativ. Ar fi vopsit pe dinafară gardul. Doar acesta era proiectul originar de democrație originală, nu-i așa? În schimb, sub pretextul stabilității și continuității, în țară ar fi domnit în liniște leopardul. Altfel, după cum recent ne spunea inculpatul Viorel Hrebenciuc, ne-ar fi călcat pe cap la primul semn de nesupunere.

Cînd Băsescu a cîștigat în 2004 populația era exasperată de corupția și aroganța nesfîrșită a lui Adrian Năstase și ai lui. ”El-Însuși” a și plătit în cele din urmă prin două mediatizate condamnări la închisoare. Avînd avantajul unei carisme ce emana încredere și siguranță, Băsescu a apelat la o serie de trucuri persuasive de succes, de felul scenei lacrimogene cu iz telenovelistic din campanie, cea cu retragerea lui Stolojan, a declanșat fumigena cu isteria dintre turul 1 și 2 privind fraudarea electronică a votului sau a prestidigitat întrebări retorice fals profunde gen ”Adriane, cu ce-au greșit românii ăștia ca la 15 ani de la Revoluție să aleagă între 2 comuniști” pentru a convinge electoratul. Bun manipulator și creator de emoție publică. La acel moment democrația pare că s-a consolidat.

În 2009, pentru a se menține la putere, Băsescu a și-a construit, ca o cantrapondere la greii locali ai PSD, o rețea portocalie de baroni proprii. A recurs din plin la serviciile lor, contribuind la afirmarea publică a unor nume ca Gheorghe Ștefan, alias Pinalti din Piatra-Neamț, ca verii Flutur pentru Suceava și Botoșani sau Florin Popescu din Dîmbovița. Aceștia constituiau străpungerile strategice în afara arcului carpatin ale unei puteri cu epicentrul în Ardeal. Tema corupției anti moguli și oligarhi nu mai era suficientă, nu mai era îndeajuns de credibilă. Reforma statului de drept, modernizarea administrației, a învățămîntului sau a sănătații erau toate proiecte ratate. Păpușarului îi trebuiau voturi întocmai procurate după modelul PSD. Bani publici căpușați, firimituri pentru nevoiași plus momeala populistă cu parlamentul unicameral. E drept, a beneficiat și de lipsa proverbială de inspirație a challengerului Geoană, răsfățat de colegi cu apelativul Prostănacul.

Manifestatie pro Diaspora la Cluj

Manifestatie pro Diaspora la Cluj


Alegerile din 2014 au pus din nou față în față uriașa mașinărie de partid a PSD-ului, cu copilotul Ponta în frunte, și pe Klaus Johannis, candidatul PNL, partid anemic, aflat în opoziție, sfîșiat de aprige și interminabile lupte interne. La prima vedere o luptă inegală, fără șanse, mai ales că primarul din Sibiu trebuia cu orice chip să nu își asocieze imaginea în vreun fel cu cea a lui Băsescu, diabolizat acum de cea mai mare parte a populației. O reeditare a luptei între David și Goliat duse pe tărîm electoral. Rezultatul îl cunoașteți. A ieșit victorios cetățeanul normal, civilizat, care nu a dorit să fie mîrlan, în dauna insolentului și agresivului reprezentant al sistemului.

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén