O corespondență din „Steaua Dunării, Zimbrul și Vulturul”, nr. 24 de miercuri, 4 februarie 1859 pag. 90-91 redă din atmosfera Focșaniului imediat de după dubla alegere a principelui Alexandru Ioan Cuza din 5 și 24 ianuarie 1859. Un reportaj plin de informație despre târgul nostru. Corupție și atunci, cât cuprinde… Exemplificările se opresc la funcționarii publici care vor legi mai bune, probabil în definirea statutului lor în a nu mai fi la mâna șefului, lăcomia și fățărnicia nemărginită a grecilor din fruntea mănăstirii Sfântul Ioan. Strigoii amintiți în text pot fi interpretați atât ca duhuri rele ce bântuie mintea și sufletul omului și trebuie alungate, dar și ca imagini ale unor personaje politice ale timpului, perimate, de tristă amintire. Poetul focșănean Dimitrie Dăscălescu tocmai ce le dedicase o poezie, Strigoii…

Să venim acuma la Focşani.

Gheorghe Tattarescu Renașterea României

Luasem ştire pozitivă că acolo se aştepta, mai ieri sau alaltăieri, ajungerea deputăţiei trimisă de la Bucureşti spre aducerea actului oficial al alegerii, şi că intusiaştii focşăneni se pregăteau a le face o primire cât se poate mai frumoasă şi splendidă; mă dusei şi eu să fiu martur ocular a celor ce se vor petrece. De cum am trecut bariera, am început a întâlni grupe de soldaţi regulaţi ai oştirei naţionale. Asta îmi aduse aminte că sunt pe scena teatrului, în care faimosul Murad-bei anunciase că va da o reprezentaţie idealo-fantasmagoro-patriotică, cu actori başi-buzuci şi zaporojăni, reprezentaţie al căreia beneficiu era pe spinarea bietei Românii. Intrând în oraş, am văzut pretutindenea pregătiri sărbătoreşti şi de iluminaţii. Şi-n adevăr că, după atâtea seri de necontenite banchete şi iluminaţii, în seara de 26 curent, Focşanii părea încă că zac într-un foc. Transparentele rivalizau în frumuseţă şi gust. Mai mult au plăcut poporului – ce inunda stradele oraşului – inscripţiile şi emblemele de la magazinele D-lui Tudorache Mandrea, Neculai Caloi, Dancu şi Seneanul; mai toate aveau următorul înţeles: trăiască România unită şi suverană! Trăiască această naţie! Dumnezeu să protege prosperitatea ţărei etc. Muzici naţionale sunau la răspântii arii naţionale, mult efect au făcut aria şi cuvintele: saltă române plin de mândrie, refren al mişcărilor patriotice de la 1848. Am trecut apoi răposatul hotar şi în Focşanii munteni, și am găsit patrule de soldaţi moldoveni. Atunci zisăi: mulţumesc ţie Doamne că am trăit să văd şi aceasta!

Mă întorsei pe unde venisem, ajungând la hotar găsii pe grănicerul muntean ce era de gardă sezând la o parte şi sâneaţa (pușca) azvâlită la alta. Nu mai putui răbda şi l-am întrebat de ce nu-şi mai face serviciul ca înainte.

– Şi de ce treabă? – îmi răspunse el-, când vezi domnişorule că toate s-au amestecat ? Mai gândit-am eu că voi vedea aceste zile fericite? Zău credeam că mai o să-mi mănânce cioara colacul aicea la hotar…

– D-apoi ce zice stăpânirea de la Bucureşti de toate acestea? – continuai eu. –

-Ce să zică, domnule? Şi cine să zică: după ce doi caimacami credincioşi turcilor şi nemţilor au pribegitără? Acum avem un singur domn, auzim că are să se mărească oştirea ş-o să se coboare claca, adevărat e domnişorule? Se speră multe scumpe frate de la patriotismul celor înţălepţi ai pământului nostru, și fii sănătos!…

Strigoii jucau un mare rol şi în petrecerile populare de la iluminaţii, aşa se vedeau pretutindene câte o sută-două de copii hăidoind câte o matahală deghizată în strigoi cu coadă şi sluţându-se la femei. Mulţimea copiilor, spre marea mulţămire a bătrânilor, striga piară strigoii.

A doua zi la 27 era să fie Te-Deum în munteni la Mănăstirea Sf. Ioan (închinată şi aceasta indulgintelor Locuri din jos), căci se trimise ordin de la noul minister ce se formase după alegerea Prinţului. Mă dusei şi acolo. Ajungând în curtea mănăstirei, găsii detaşamente de grăniceri munteni. Evoluţiile lor sunt foarte precise şi îmbrăcăminte naţională, dar pitorească, toţi sunt tineri, toţi bravi, toţi demni de misia mumei lor.

Te-Deum-ul s-a făcut în onoarea Domnitorului tărilor unite, în fiinţa autorităţilor civile şi militare din ambele oraşe surori. Mulţime nenumărată de cetăţeni din amândouă ţările s-adunaseră spre a fi faţă la desăvârşirea celui întâi act ce implică Unirea. Mare fu bucuria şi intusiasmul tuturor când se pomeni, în salvele întreite a oştirei, numele lui Alexandru Ioan I de domn stăpânitor al Principatelor Unite. Detunetul sâneţilor o dată cu o regularitate militară de minune au fost un signal de îmbrăţosare şi sărutare pentru munteni şi moldoveni.

Acolo au trebuit să fie inamicii noştri din năuntru şi din afară, spre a vedea de există între noi cea mai mică osebire de se mai poate înlătura înfrăţirea a două crengi dintr-o tulpină şi dacă românul n-are elemente de a vieţui prin sine însuşi. Mă sint prea fericit că am putut fi faţă şi a lua parte la o aşa înfrăţire. Impresia cea patetică se lăsă în inima mea, este neştearsă în veci.

Gheorghe Tattarescu Unirea Principatelor

În cursul Te-Deum-ului am observat două lucruri:

  1. când clerul ruga pe D-zeu ca să ajute Domnitorului spre a păzi pe amploaiaţi întru neluare de mită, câteva persoane s-au posomorât pe dată că sunt mitarnici (care primește mită) căimăcămeşti, iar populul se înveseli;
  2. Te-Deum-ul se desăvârşi pe o masă de jucat cărţi, adecă de acele pe care se fură averile în cafenele, cazinouri, hotele şi alte locuri de desfrânare…

Am întrebat cauza şi mi se răspunse că vine numai din avariţia părinţilor greci ce administrează monastirea (al căreia venit este de 18.000 galbeni). Nu voi tăgădui însă că postavul cel verde al mesei de cărţi nu s-au profanat prin punerea în contact cu Sf. Evanghelie, nu, nicidecum, din contra, părinţii greci au aruncat pe dânsa o a doua faţă de cărţi. Lumea toată are două feţe, așa având şi masa din sfânta şi nefăţarnica biserică care, ce-i drept, este bine întreţinută, bine, bine, aşa cum poate fi o biserică cu un venit atât de…mare.

Am mai luat sigură ştiinţă că sfinţii părinţi nu vor a repara şi a face din nou curtea şi camerele din jurul monastirei (ce este zidită la 1661 de Gr. Ghika Vv. şi prefăcută în ruine de focul din 1853) numai de frica oaspeţilor pe care generosul fundator îi obligă a-i primi şi ospăta gratis. Sfinţiile lor preferează a lăsa ruinele chiliilor de locuinţă buhnilor decât a cheltui măcar câte 3 din 18.000 galbeni venit anual spre a le da în dispoziţia acelora despre care Hristos zice că n-au unde-şi pleca capul lor. Venitul de 18.000 galbeni face voiaj până ce va veni şi Ignatul neterminabilei chestii a moşiilor mănăstireşti. Până atunci: suum cuique tribuere…

Focşanii este un mare oraş, el are un mare viitor, el este plin de un element puternic românesc, compus din sute de juni comercianţi români, toţi bravi, toţi activi, toţi patrioţi, iar acuma mai vârtos au dovedit că ţin cu demnitate stindardul burjoaziei moldovene. Le lipseşte însă un ce: curajul iniţiativei în măreţile fapte patriotice, cetăţeneşti şi de caracter municipal. D-lor aşteaptă încă prea mult ca începutul să se facă de sus în jos. Acuma însă dictaturile locale nu mai sunt, toţi sunt fraţi şi avem bune cuvinte de a spera la îndeplinirile ce se reclamă. Îndestularea obiectelor de hrană şi eftinătatea este mare. Abuzurile au început a peri. Mulţi amploaiaţi care aveau în trecut pufuşor pe bot îşi ziceau ei între ei:

în adevăr, noi nici mai visăm la abuzuri (afară de cel cu pricina cu rachiul jidanului, dar pe care administratorul îl puse la rezon) însă şi guvernul facă-ne legi, căci alminteri ne pune pielea-n pod.

 

Versiunea completă a acestui ne-a fost oferită spre publicare de profesorul Liviu Iulian Roman căruia îi mulțumim.