c@rte în sate, Uncategorized

Sfaturi de la prietenii “c@rte în sate” pentru viitorii bacalaureați

Absolvenții de liceu se pregătesc pentru a susține, pe 28 iunie 2021, proba scrisă la Limba și literatura română a bacalaureatului. Pe lângă sfaturile clasice, care le cer tinerilor să nu învețe până în ultimul moment și să lase mintea să se aerisească și să așeze materia, avem câteva recomandări mai speciale de la colaboratorii proiectului c@rte în sate, menite să crească încrederea în sine și să ducă la crearea unei impresii plăcute pentru profesorii corectori care vor verifica lucrările. Printre cei care susțin examenul la Limba și literatura română se numără și câțiva voluntari povestași din proiectul c@rte în sate #ValizaCuPovești, derulat de Asociația Eu, tu și ei Focșani cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, cărora le ținem pumnii strânși. Îi așteptăm să se alăture Caravanei de lectură pentru copiii din sate după admiterea la facultate.


Iată ce sfaturi ne-a oferit profesoara de limba și literatura română Ionelia Burghelea, voluntar în proiectul cultural și de literație c@rte în sate.

De obicei, înainte de un examen atât de important, este bine ca tinerii se aibă în minte niște repere de care se pot folosi:
* Un citat despre literatură sau despre artă care să se potrivească indiferent de genul căruia îi aparțin textele/textul despre care au de scris;
* În seara dinaintea examenului la limba română să citească niște pagini de literatură/texte cu profunzime, spre a fi incitat intelectul lor să producă
un eseu complex,cu bogăție de idei;
* Să recitească doar materia pe care o consideră mai grea, în rest doar să frunzărească (creierul va refuza să mai facă eforturi profunde de învățare/memorare);
* În cazul creațiilor epice să aibă în vedere caracterul estetic, etic, psihologic; contextul istoric al întâmplător, dar și al apariției textului respectiv; referiri la curentul la care se încadrează, la genul literar, la ceea ce particularizează scrierea respectivă (stilul); procedee narative utilizate (inserția, înlănțuirea, retrospectiva, suspansul, procedeul “in medias res ” etc.)
La caracterizare de personaj:
definiția personajului literar
încadrarea personajului (pozitiv/negativ/complex; dinamic/static; individual/colectiv; principal/secundar/episodic; masculin/feminin etc. )
portretul fizic (schiță sau crochiu/gros-planul/caricatural etc.); portretul moral: coordonatele definitorii:2-3 trăsături de bază + cele care rezultă din numele, profesia, grupul socio-cultural din care face parte); tipuri de caracterizare, mijloace, moduri de expunere
relația cu alte personaje
prezentarea a două scene relevante pentru dezvăluirea caracterului actantului
atitudinea autorului/naratorului
La textele lirice:
recitirea unor poezii/fragmente de text
volumul din care fac parte; dacă sunt arte poetice trebuie evidențiată concepția autorului despre creație, rolul acesteia
formă/conținut (structură/compoziție)
curentul literar la care se încadrează, două-trei trăsături (trăsături ale liricului,ale speciei, de asemenea)
aspecte legate de nivelul: fonetic, al vocabularului, morfo-sintactic, stilistic (mijloace de expresivitate).
Eseul la textul liric presupune cunoașterea în profunzime a versurilor deci numeroase citate. Cel mai important lucru: atunci când ți se pare că nu mai știi nimic, adună-te, vizualizează manualul și textele pe care le-ai studiat. Vei constata că știi mai multe decât crezi!
Succes tuturor!


George Radu, absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității București, masterand în studii literare, le recomandă celor care susțin examenul să aibă o atitudine pozitivă. “Înainte de examen, să gândiți pozitiv! Asta e un aspect foarte important. Apoi, „minte sănătoasă în corp sănătos”. Mâncați bine și sănătos, hidratati-va și nu exagerați cu dulciurile și cu cafeaua. În ziua examenului, să aveți încredere în voi! Dacă știți că v-ați pregătit din timp, nu trebuie să vă temeți. Profesorii nu vor să vă scadă puncte, nici să vă dea note mici. Vor să dea note pe măsură și să se bucure pentru reușitele voastre.
Citit textele și cerințele cu mare atenție, fiți atenți la exprimare și nu vă blocați dacă nu reușiți să rezolvați un exercițiu! De asemenea, nu lăsați exerciții nerezolvate. Merită să încercați! În final, nu uitați să fiți optimiști! Mult succes!” ❤️

Nu uitați, dragi absolvenți, că un examen este doar un examen. Important este să îl treceți cu bine iar apoi, așa cum spune Maricica Cirnu Capan, totul va fi o bagatelā demnā de istoria fiecāruia… Baftă!