De prin lume

Succesul la feminin. ALTFEL

Profesoara Stana Apostu Georgescu de la Vintileasca a fost intervievată în cadrul proiectului Temeraria

Într-o societate în care succesul se defineşte  având aproape întotdeauna atribute masculine, fiind de cele mai multe ori rezumat la poziţie şi recunoaştere socială, potenţă financiară sau influenţă, femeile sunt cele care ajung să asigure un echilibru între multiplele roluri pe care acestea le au de îndeplinit zi de zi. Astfel, noţiunea de succes capătă valenţe noi atunci când este privită din perspectivă feminină: un anumit echilibru între reuşita profesională şi cea personală, abilitatea de a influenţa comunităţile în care trăiesc, de a face lucrurile să se întâmple, toate colorate cu empatie, sensibilitate şi emoţie.

În acest context, Asociațiile Eurolife, Tandem și Club Sportiv Tandem Arena anunță lansarea proiectului Temeraria. Schimbă Povestea. Este un proiect menit să demonstreze că oamenii reprezintă schimbarea, atâta timp cât cred cu adevărat în ea. Iar femeile pe care se centrează proiectul Temeraria, demonstrează din plin acest lucru, fără a-şi propune neapărat să iasă în evidenţă, ci doar să schimbe în bine comunităţile prin ceea ce fac zi de zi pentru a le îmbunătăţi. Femei care ies din tipare tocmai pentru că de la ele începe schimbarea și astfel își depășesc propriile limite.

O primă componentă a proiectului constă în publicarea în premieră a unei serii de interviuri video cu femei care schimbă povestea în comunitățile în care trăiesc.  Interviurile relevă ce înseamnă succesul la feminin în societatea românească, atât în marile orașe, cât și în localităţi mici. Am ales și am intervievat femei cu caracter puternic, voință, inițiativă și carismă. Femei responsabile care ajung să transforme comunităţile în care trăiesc prin proiectele în care s-au implicat de-a lungul timpului. Femei care își asumă riscuri şi reuşesc să polarizeze sprijinul întregii comunităţi. 

Am filmat pe scena teatrului “Anton Pann” din Vâlcea, la poalele Cetății Piatra Roșie în munții Orăștiei, în Parcul Brâncuși din Târgu Jiu, La RoboHub sau în culise la Linotip – Centru de dans independent din capitală. Din Viscri până la Aiud, din București până la Timișoara, de la Iași până la Brașov am descoperit femei adevărate, cărora le pasă și care schimbă încet dar sigur lumea din jur prin exemplul personal, prin fapte și proiecte concrete ce pot fi multiplicate și date mai departe.

Acest proiect este derulat de Asociația Eurolife, Asociația Tandem și Asociația Tandem Arena și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. www.instaredebine.ro

În cadrul proiectului Temeraria a fost intervievată și o vrânceancă, profesoara Stana Apostu Georgescu de la Vintileasca, profesor de limba și literatura român, animator cultural local și coordonator al Ansamblului Folcloric Dorul Ciobănașului, înființat acum mai bine de 40 de ani. Doamna Georgescu este și colaborator al Asociației Eu, tu și ei și voluntar în proiectul Caravana de lectură pentru copiii din sate.

Interviul poate fi urmăritAICI

“Există multe stereotipuri în societatea românească despre cine sunt femeile, ce fac sau ce ar trebui să facă ele sau la ce sunt bune ele. Mergând prin țară și stând de vorbă, le-am descoperit acolo, autentice, dedicate, cu drag de tot ceea ce-și propun să facă. Am găsit femei care au enorm de multe de spus și ale căror povești pot inspira o țară întreagă deși ele nu doresc neapărat să iasă în față, în presă. Am mai descoperit și roadele activităților lor zilnice, “la firul ierbii”, care iradiază bunătate, bunăstare și dragoste în jurul lor, și printr-un efect de domino în întreaga societate românească.” ne-a declarat Andreia Bruckner, coordonatoarea proiectului Temeraria din partea Asociației Tandem.

Marius Daea, coordonatorul de proiect din partea Asociației Eurolife, lansează tuturor o invitaţie irezistibilă: “Vă invităm să urmăriți chiar acum interviurile integrale pe https://temeraria.ro/interviurile-temeraria. În curând vă vom invita și la lansarea oficială a filmului “Rochia verde de mireasă” pe care o vom anunța atât pe site, cât și pe canalul de Youtube al proiectului sau pe pagina de Facebook  – Temeraria. Schimbă Povestea. Pentru zâmbete și alte momente emoționante urmăriți și hashtag-urile #instaredebine #implicareafacediferenta #kaufland #fdsc

Asociația Eurolife a fost înființată în anul 2009, iar în anul 2010 a organizat la Târgu Jiu prima ediție a European Journalism Festival în parteneriat cu Comisia Națională a României pentru UNESCO. Principala misiune a organizației este aceea de a profesionaliza jurnaliștii. Eurolife se implică și în proiecte sociale, culturale, dezvoltare durabilă, inovare, cercetare și mediu. Mai multe informații pe www.asociatiaeurolife.info .

Asociația Tandem este o asociație neguvernamentală înființată în 2010 ce are ca scop identificarea și promovarea intereselor comunitare de incluziune civilă și socială a persoanelor cu dezavantaj social și  totodată  crearea  oportunităților de dezvoltare socio-culturală și profesională a acestora. Mai multe detalii pe www.asociatiatandem.ro

Clubul Sportiv Tandem Arena a fost înființată în anul 2013, din inițiativa Asociației Tandem, cu scopul de a oferi oportunitatea persoanelor cu dizabilități de a practica activități spotrive paralimpice. În cei 5 ani de activitate, Tandem Arena a organizat proiecte precum Sportul pentru toți, School Bikes și Campionatul Național de Tandemuri cu impact în rândul populației cu deficiențe de vedere, cu precădere pentru practicarea pedalatului în tandem și a înotului. Mai multe detalii pe www.asociatiatandem.ro

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén