De prin Vrancea, Proiectele Vrancea Altfel

Uimitoarea poveste a tinerilor care umblă cu valiza plină cu cărți prin sate

„Ce lucru uimitor este o carte! E un obiect plat făcut din sămânța unui copac, cu părţi flexibile pe care sunt imprimate multe semne caraghioase. Dar odată ce arunci o privire în ea, ajungi în mintea altei persoane, poate cineva care a murit de mii de ani și care a avut o poveste de spus lumii, o poveste care nu va muri niciodată și pe care avem datoria să o dăm mai departe. Peste milenii, un autor vorbeşte clar şi tăcut în capul tău, direct către tine. Scrisul este probabil cea mai bună invenţie a omului, legând oameni care nu s-au cunoscut niciodată, cetăţeni din epoci distanțe, din lumi și culturi diferite. Cărţile rup lanţurile timpului”, spunea Carl Edward Sagan și – continuăm noi – te ajută să călătorești până în cele mai îndepărtate unghere ale minții și imaginației umane. Așa a fost și 20 august 2019 în Gradinița satului Anghelesti, Județul Vrancea, unde au sosit povestașii Asociației “Eu, tu și ei” cu Caravana de lectură pentru copiii din sate, proiect cultural care bucură de doi ani copiii din satele vrâncene. S-au adunat peste 70 de copii cu vârste cuprinse între 3-17 ani. De la cel mai mic, cu suzeta la gât, la cel mai mare, ba chiar și părinți și bunici au fost captivați de lumea cărților. Toți au fost aduși în lumea magică a lui Cărțilă, personajul poveștii c@rte în sate, de minunata noastră Silvia Nichita, fondatorul acestui proiect. Au fost prezenţi nu doar copii din Anghelești, ci şi copii ai Şcolii Gimnaziale Rugineşti, dar au venit şi copii care sunt în vacanţă la bunici, copii ce studiază în ţările din vestul Europei.

 Jocuri, prietenie și povești

Activitatea noastră a început cu jocuri distractive și educative totodată pentru a atrage în mod amuzant cât mai mulți copii în lumea cărților și nu a jucăriilor din grădiniță de care sigur le a fost dor celor mai mici. Am împărțit copii pe grupe de vârstă și le-am spus tuturor câte o poveste. Cei mici au desenat personajele preferate din povești, au confecționat flori și semne de carte. Altfel spus am fost și noi copii și ne-am bucurat alături de ei. Cei mari au explorat cărțile frumos colorate aduse cu Valiza care duce c@rte în sate și i-am implicat în activități prin intermediul cărora să înteleaga că o carte bună te poate ajuta să îți îndeplinești visul, să devii cineva, să vrei să scrii propria poveste de viață cu litere cât mai strălucitoare. Iar noi, voluntarii-povestași, am avut misiunea de a-i motiva pe copii să citească. “A fost o zi de neuitat pentru mine. “Caravana de lectură pentru copiii din sate” a ajuns la în satul în care am copilărit, Anghelești, satul bunicilor mei. Pentru mine a fost o provocare, deoarece a trebuit să ajut la organizarea acestei activități culturale și am înțeles cât de greu, dar în același timp cât de frumos este să lucrezi cu anumite persoane la organizare și la sfârșit să te bucuri că totul a ieșit bine. Să fii voluntar este superb, înveți lucruri noi și te distrezi. La această activitate au venit aproximativ 70 de copii din Ruginești, și chiar copii veniți cu părinții în vacanță din străinătate. Am fost uimită să văd cum grădinița se umplea, nu am crezut că vor veni așa de mulți copii însă totul a decurs mai bine decât trebuia. Eu am lucrat cu cei mai mici copii și a fost minunat! Este super frumos să vezi că un copil este implicat în activități deși are o vârstă mică, iar pe fața lui să vezi cel mai frumos și inocent zâmbet. A fost o zi superbă, am cunoscut persoane noi și am petrecut timpul alături de oameni extraordinari! Proiectul cultural c@rte în sate a devenit pentru mine un stil de viață si mă bucur că sunt voluntar- povestaș în această echipă a oamenilor care oferă bucurie prin lectură”, ne-a declarat Emanuela Ungureanu, elevă la Colegiul Național „Al. I. Cuza”.

Bisericile surori sau cum stejarul traversează secolele

În timp ce copiii mai mici nu se mai săturau de joacă și povești, cei mari au fost provocați să afle povestea satului lor spusă de domnul profesor de Istorie Gelu Chiticaru, autorul monografiei “Plaiuri, Oameni și Vremuri, Comuna Ruginești Vrancea” care vorbește despre viața oamenilor de pe Valea Domoșiței. Așa am aflat că plaiurile angheleștene, aflate la granița cu Bacăul și sub influența etnografică a văii Trotușului, sunt locuite de peste 2800 de ani și că oamenii s-au adăposti mereu aici de frica năvălitorilor găsind pământ roditor și păduri dese care le-au furnizat tot ce le era necesar pentru un trai bun. Rugineștiul deține și două comori spirituale, două biserici din lemn de stejar, biserici surori, care dăinuie aici, mititele și cuminți, de sute de ani. Este vorba despre “Ciuperca”, de la Cimitirul din Ruginești, având hramul Sfânta Parascheva, și bisericuța din Anghelești, cu hramul Sfîntului Nicolae, construite în secolele XVII-XVIII pe locul unor așezăminte monahale mai vechi. Măiestria meșterilor care au făurit aceste bijuterii din lemn le-a urcat în categoria capodoperelor artei populare, așa că merită să faceți o plimbare până la Ruginești pentru a le admira. “Ciuperca” este sora mai specială având Masa altarului, ceea ce se pare că ar fi destul de rar, ridicată pe rădăcina unui stejar care a fost retezat și în jurul lui s-a construit biserica, după cum ne-a spus profesorul Chiticaru. Cei care își fac timp să se plimbe pe Valea Domoșiței vor fi întâmpinați de peisaje superbe, de poieni înflorite dar și de oameni cumsecade. Satul Anghelești va avea în curând și un muzeu dacă oamenii își vor da mână cu mână pentru a valoriza și mai mult istoria satului. Domnul profesor Chiticaru și-a încheiat povestea încurajându-i pe copii să citească și să învețe pentru că numai așa vor avea șansa să scrie chiar ei următoarea poveste frumoasă a satului Anghelești. “Puteți scrie o poveste frumoasă în domeniul științific, artistic sau puteți fi mame și tați buni, puteți să oferiți ceva frumos lumii prin orice mijloace. Puteți să ridicați acest sat și să îl aduceți la cunoștința întregii țări prin tot ceea ce faceți în viață”, a fost îndemnul profesorului. Cadrul didactic a avut un mesaj și pentru adulții din comunitate pe care i-a încurajat să aducă pe lume prunci și astfel să asigure viitorul Angheleștiului.

Înapoi la joacă!

La finalul atelierului de lectură de la Anghelești  am organizat alte jocuri de echipă, cu parașuta colorată, și am aflat povestea unei fete din fostul județ Putna care a corespondat cu marele scriitor francez pentru copii Jules Verne, cel care a cucerit copiii din toată lumea cu zecile de romane pe care le-a scris. Marele autor francez i-a răspuns acestei fete de 11 ani, pe nume Elena, declarându-se “al dumneavoastră prea plecat servitor”.. I-am încurajat și noi pe copii să citească din autorii contemporani să le scrie creatorilor de cărți pentru a le spune poveștile lor.

Am petrecut alături de ,,Echipa lui Cărţilă” din zori până în seară fără să ne plictisim. Activitatea a avut la bază jocuri antrenante, jocuri creative şi recreative pentru copii. Ei au citit, au povestit, au creat poveşti pe baza unor imagini, s-au amuzat schimbând sfârşitul poveştilor, transformând astfel lupul fioros în lupul hazliu.  Am participat cu mult drag alături de: director Lungu Mariana, profesor Chiticaru Gelu, educatoare Chiticaru Maricica, învăţătoare Matei Ancuţa, învăţătoare Zăvoianu Gabriela, prof. Apostu Tina, precum şi povestaşi ai satului: Emanuela Ungureanu, elevă la Colegiul Naţional ,,Al. I. Cuza” din Focşani, Ciobotaru Andreea şi Trifu Adriana Mădălina, eleve la Colegiul Naţional ,,Emil Botta” Adjud şi mini-povestaşa Ciobanu Iustina-Andreea, elevă la Şcoala Gimnazială ,,Mareşal Alexandru Averescu” Adjud şi nu în ultimul rând de cei mai frumoşi si deosebiţi copii ai satului Angheleşti şi ai comunei Rugineşti. Aducem mulţumiri Asociaţiei “Eu, Tu și Ei” Focşani pentru desfășurarea proiectului cultural Caravană de lectură pentru copiii din sate. A fost o onoare să vă cunoaştem şi o mare bucurie că aţi ales satul nostru. Mai aducem mulţumiri părinţilor şi bunicilor pentru implicare şi surprizele dulci pregătite “ca la mama acasă”. Vă aşteptăm cu drag să reveniţi!”, ne-a transmis doamna educatoare Ionela Ciobanu Anghelescu, voluntar al Asociației “Eu, tu și ei”.

Voluntari – povestași

Alături de voluntarii locali au fost și povestași veniți de departe, Andra Iuliana Barbu din Golești, Corina Nicoleta Curcă din Cotești, Diana Ioana Savin din Focșani, Ștefan Vișinescu din Câmpineanca, Sorina Apostu din Adjud sau Robert Cristea, din Vicenza, Italia.  Cu ajutorul acestora, “Caravana de lectură pentru copii din sate” a dus la bun sfârșit cu succes tot ce și-a propus în satul Anghelesti, copii plecând acasă bucuroși, cu lucruri noi învățate, cu noi prieteni, cu un interes crescut pentru carte și mai ales cu amintiri unice și frumoase. Cu siguranță, dacă vor iubi cartea, vor ajunge departe.

 (Andreea Ciobotaru voluntar-povestaș Asociația „Eu, tu și ei”


Caravană de lectură pentru copiii din sate este un proiect cultural al Asociației Eu, tu și ei, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) iar partenerii județeni săi sunt Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu” și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finantarii, respectiv Asociația Eu tu și ei.

Andreea Ciobotaru – volutnar – povestaș
Fotografii de Stefan Vișinescu / voluntar Asociația Eu, tu și ei



Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén