Unirea Basarabiei cu România: Ecouri la Focșani în urmă cu un secol

De prin lume, De prin Vrancea
Într-un oraș ca Focșani, în județul  nostru ca și în ce mai rămăsese din România începutului de an 1918, țărișoară  secătuită de resurse și de speranțe, cu mii de probleme curente care porneau de la lipsa acută a alimentelor și ajungeau până la mortalitatea îngrijorătoare în rândul populației, alipirea Basarabiei la patria mama din 27 martie /9 aprilie nu a produs foarte multă emoție, dar nici nu a trecut neobservată. După un nou protocol de prelungire a armistițiului cu Puterile Centrale semnat la Focsani pe 20 februarie/5 martie, numirea  unui nou guvern conservator prezidat de germanofilul Alexandru Marghiloman la 5 martie /18 martie și mai ales după discuțiile acestuia cu diplomații Puterilor Centrale, dintre care cele cu secretarul  de externe al Germaniei, Richard von Kühlmann au fost decisive . Pe 27 martieSfatul Țării- practic Parlamentul Basarabiei a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA”.
Înainte de acest moment extraordinar, iată ce se întâmpla pe teritoriul ce azi alcătuiește județul Vrancea. Un cutremur destul de puternic în februarie a speriat îngrozitor ce mai putea speria din bieții putneni, după ce în ianuarie zăpezi abundente au blocat toate drumurile și căile ferate din județ. Pe deasupra și pe această vreme focșănenii au trebuit să aducă sute de căruțe cu balast din albia Milcovului  pentru a pregăti piața centrală în vederea desfășurării în bune condiții a paradei militare efectuate de trupele germane spre cinstirea zilei Kaiserului. Pentru îndepărtarea nămeților de pe șoselele orașului au fost scoși forțat la muncă, pe lângă cei 34 de locuitori ai Salubrității, nu mai puțin de 4000 de mânuitori de lopată din urbe și împrejurimi. Această situație cumplită era amplificată și de puținătatea  alimentelor care fie lipseau, fie erau  stocate și vândute pe sub mână  la prețuri exorbitante mai mari chiar decât la București de către speculanți cinici, neomenoși. Primarul de atunci al orașului a reușit cu mari greutăți să procure un vagon de alimente doar pentru populație și acest lucru a mai produs puțină alinare în rândul nefericiților focșăneni, dintre care mureau și până la 8-10 persoane pe zi din cauza proastei nutriții și a lipsei de medicamente. Au urmat opreliști  de tot felul impuse de către armata de ocupație precum circulația după anumite ore, restricții în folosirea apei de la robinet, a curentului electric, interzicerea întrunirilor și a ziarelor românesti etc. În acest tablou sumbru, focșănenii au găsit un răgaz și un prilej pentru a comemora  la 19 aprilie /stil vechi/printr-un Te Deum, adică un  scurt  serviciu religios destinat sărbătoririi unirii  Basarabiei cu Tara Mamă.
În fruntea acestei festivități se aflau primarul orașului Alexandru Delladecima, consilierii comunali, magistrații Tribunalului, ai Parchetului, Judecătoriei, profesorul director T. Iordănescu și elevii Liceului Unirea, elevii Liceului de Fete în frunte cu Eliza Lupu, corpul profesional, elevele Scolii Profesionale a Statului etc.

Iată, așadar, cum a fost întîmpinat la Focșani acest moment deosebit, iar acest aspect spune multe despre locuitorii de  altădată. Aceștia trăiau astfel de împrejurări solemne cu altă intensitate decât noi, cei din prezent, pe care încercau să le onoreze cât și cum le stătea în putere, dar natural și indiferent de greutăți.

  Florin Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea, Arhivele Naționale