Victor Roman e-n tot și-n toate deszăpezirile. La preț dublu

De prin politica
Sans Soucis foto adevarul

Sotirex SRL, firma controlată de PSD-istul Victor Roman prin intermediul iubitei sale, devoalată de mass media, a obținut și în această iarnă contractul de deszăpezire pe drumurile județene. N-a făcut-o într-o confruntare cinstită, într-o licitație publică, cu alte societăți comerciale, fie ele și clientelare ale PSD, ci prin negociere directă cu Consiliul Județean. Parcă ne și imaginăm cum fostul deputat PSD-ist și mult iubitul său șef, baronul Marian Oprișan, s-au așezat de-o parte și de alta a mesei de negociere și, privindu-se pe sub ochelari, cu sprâncenile ridicate, au început să se tocmească.

Cel care a câștigat, și de această dată, a fost Victor Roman, mai precis Sotirex SRL care a obținut un preț dublu față de iarna trecută. Dacă pentru perioada rece aferentă anilor 2016-2017 Consiliul Județean a plătit 3.163.450 lei plus TVA pentru deszăpezirea drumurilor, în urma negocierilor dintre Marian Oprișan și Victor Roman, prețul pentru anul acesta a ajuns la 7.066.874 de lei plus TVA.

Galanton cum îl știm, nu ne-ar mira să aflăm că marele OM cu tricolor care este Marian Oprișan a lăsat de la el, mai exact de la bugetul județului, și i-a făcut o bucurie tovarășului său de partid și de vânătoare. Un mizilic acolo, cadou de Ziua Națională, Moș Neculai și Moș Crăciun, pentru ca porumbița din Adjud să aibă de-un sweet shopping la Milano sau, de ce nu, prin însoritul Dubai.  Contractul dintre Consiliul Județean și Sotirex a fost parafat pe 28 noiembrie chiar înainte de aceste sărbători.

Și tot la porumbițe s-a gândit și imitatorul fidel al lui Marian Oprișan, primarul Misăilă de Focșani, când a scos la licitație lucrările de deszăpezire pe străzile din Focșani, lucrări de care ar trebui să se ocupe CUP Salubritate așa cum cu onor ne-a spus primarele când a vrut să taxeze tot ce mișcă cu minimum 6 lei pe lună, așa numita taxă de habitat. Și pentru aceste lucrări, favorită este tot Sotirex din Adjud, dar nu singură, ci în asociere cu Roman Impex, societate comercială deținută tot de… Victor Roman.

Ca un fapt divers, în paranteză fie spus, despre Sotirex vă mai spunem că oferta sa a fost respinsă, în acest an, de două ori, la licitațiile organizate de Consiliul Județean  pentru deszăpezirea drumurilor. Însă cum firma are o experiență de mai bine de zece ani în deszăpezirea Vrancei, mai ales de când Oprișan a băgat în faliment Societatea Județeană de Drumuri și Poduri, nu se putea a fi lăsată pe dinafară.

Acum, într-un final, nu ne mai rămâne decât să așteptăm cu încredere viitoarele ninsori, ca să-i admirăm la lucru, prin nămeții județului, pe bravii luptători antininsoare, pe cei de la Jandarmerie și Armată.

În rest o analiză separată ar merita făcută în legătură cu tot acest balet al licitațiilor pierdute și câștigate în cele din urmă la masa verde a negocierilor față-n față de dl Victor Roman. Despre calitatea lucrărilor executate acestea sunt ca și calitatea studiilor domniei sale. Sublime.