De prin Vrancea

VIP- urile comuniste și afacerile lor imobiliare

Până în decembrie 1989 în România a existat o clasă privilegiată pentru care nevoile obișnuite nu erau un lux, așa cum se prezentau în cazul majorității populației. “Vedetele” din acele vremuri erau altfel decât cele pe care le vedem azi la tot pasul. Cele de atunci nu pierdeau timpul la cozi (șiruri lungi alcătuite din persoane care se aliniau mai mult sau mai puțin disciplinat pentru a achiziționa un produs aflat la mare căutare). Nu locuiau la bloc sau cel puțin nu în cele mai proaste, nu tremurau de frig la fel ca ceilalți, aveau salarii babane, aveau hotelurile lor, fermele lor, cantinele lor, magazinele favorite de unde se aprovizionau rapid, asta dacă nu li se aduceau acasă cele necesare etc. Peste toate aceste privilegii mai aveau un lucru de mare preț, o putere extraordinară de decizie, administrativă sau de alt gen, precum și o influență formidabilă asupra celorlalți. Și astăzi modul lor de conducere și chiar de existent, ce e un mix de orientalism fanariot și despotism rusesc, este încă privit de politicienii vrânceni ca modelul legitim de guvernare și exprimare. VIP- urile de atunci puteau să ocolească chiar și legea, iar uneori o și încălcau, bineînțeles nu într- un mod tocmai grosolan. Sunt vestite poveștile despre prințișor, Nicu Ceaușescu- beizadeaua dictatorului, care ar fi omorât vreo două artiste pe la beție, la altele le-ar fi scos unghiile la altele ori le-a bătut fără perdea, pedepsindu-i senioral pe toți cei care au cutezat să-l înfrunte. Ori cele zvonite despre Elena Ceaușescu care nu suporta să vadă la televizor, ori prin preajma sa, alte femei mai frumoase sau mai elegante decât ea însăși, prima tovarășă a țării. Și multe alte asemenea scorneli mai mult sau mai puțin credibile, dar, oricum, cu cel puțin un mic sâmbure de adevăr la origine.

Simion Dobrovici, principalul demolator al Focsaniului de odinioară

În colțul nostru de țară, anume în județul Vrancea, prima persoană care a semănat cu un mic dictator răspundea la numele Simion Dobrovici. Un fost nomenclaturist, Vasile Vâlcu susținea că și prim-secretarele Maria Ghiţulică, Niculina Moraru, dar şi soţia lui Simion Dobrovici erau destul de rele după modelul Ceaușeascăi. “Fapte de imoralitate, sub acoperămantul de mare răspundere în partid şi în judeţ şi-au manifestat, în special în acţiunile de căpătuială, soţii celor două prim secretare: Maria Ghiţulică şi Niculina Moraru”, consemnează același Vasile Vâlcu. “Şi soția primului secretar Simion Dobrovici avea apucături de jecmăneală, în sensul că nu pleca nimeni în străinătate fără a trece pe la ea, fiind bine informată, din orice ţară a Europei sau din Israel, unde existau obiecte de valoare, ce puteau fi cumpărate, cerând să-i fie aduse. Și multe altele se mai pot afla din cărți și documente precum salariile șefilor de partid din Vrancea.”

 În 1989 Niculina Moraru încasa peste 11 000 de lei lunar, iar secretarii comitetului județean, adică Dima Grigore, Dumitrescu Lucian, Stanciu Alexandru, Spirea Maria și Nicolae Balosin, nu mai puțin de 8.500 de lei pe lună, la fel ca și șefii de secții din organigrama filialei locale a PCR. Salariul mediu era cam 2.500 lei lunar la acea vreme, dar nu prea aveai ce cumpăra de ei căci produsele de strict necesitate lipseau cu desăvârșire, iar cele de subzistență erau date pe cartelă ca pe vreme de război.

Case de prim-secretari

Una dintre fostele case de protocol ale PCR Vrancea a ajuns în proprietate privată în condiții neelucidate, ca să spunem așa

Legat de locuințele ce li se atribuiau nomenclaturiștilor să luăm în calcul cel mai elocvent exemplu. Când a fost unsă prim-secretar al judetului Vrancea, prin 1986, “iscusita” tovarășă inginer agronom Niculina Moraru a primit în folosință clădirea de pe strada Mihail Kogălniceanu nr 14, având vecini în est Arhivele Statului, în nord Biblioteca municipală și în vest strada Mihail Kogălniceanu. Acest  imobil a fost pus la dispoziție de IJGCL Vrancea prin decizia Consiliului Popular al Județului nr 264 /1982 de către Inspectorul General al Inspectoratului Școlar al județului Vrancea, de toavarășa Drăghici Ecaterina și de contabilul șef Iacomi Maria. Casa respectivă avea parter, etaj și demisol, adică vreo două sute de metri desfășurați și era ocupată de tovarășa Moraru împreună cu soțul ei Victor și fiica Lucia Maria.

Se pare că această locuință construită prin 1912 nu prea a fost pe gustul lor și au preferat alta mai vizibilă la intersecția străzii Republicii cu calea Cuza Vodă, casă tot de prim-secretar căci în ea locuise Dobrovici. La adresa din Kogălniceanu nr. 14 a primit repartiție alt nomenclaturist de frunte, tovarășul Stanciu Alexandru, șeful pe Economic al Biroului Județean de partid, care, ca și ultim chiriaș, a putut să manifeste, conform legii 112 /1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, dorința de a o achiziționa, acțiune realizată repejor și foarte usor, cu complicitatea și pasivitatea autorităților locale, cel mai probabil, cu puțin înainte de anul 2000. Azi această clădire, vândută încă de două ori, poate fi, sau nu, admirată în același punct, cu toate că este refacută și modificată considerabil de noul locatar.

Florin Dîrdală, cercetător Arhivele Naționale, Serviciul județean Vrancea

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén