De prin Vrancea

Vrancea … civilă

Societatea civila e sublima dar lipseste cu desavirsire.

Societatea civila e sublima dar lipseste cu desavirsire.

Societatea civila e sublima dar lipseste cu desavirsire.

Societatea civilă este indicatorul esențial pentru a determina starea de sănătate a oricărei comunități. Nu se poate închipui o viață comunitară bine rînduită în absența ei. Altfel spus, societatea civilă este expresia organizată a ceea ce sîntem noi, ceilalți, cu adevărat. Cei dincolo de lumea și zarva politică. Dacă ea există, existăm și noi în plan public. Dacă nu, înseamnă că devenim o masă amorfă, fără glas, o populație, niște locuitori. Nimic nu indică mai bine starea de viețuire obștească, de veghe conștientă, de vigoare publică decît vitalitatea acestui grup social. E anticorpul esențial pe care o societate trebuie să îl producă pentru a reuși să limiteze excesul politic, deraierea administrativă. Căci politicianul, indiferent că e la putere sau în opoziție, indiferent de coloratură,va pretinde întotdeauna că vorbește în numele ”poporului”, în timp ce el este ”setat” să vadă doar selectiv, sectar, partinic, și nu va acționa decît ca atare: pentru el, neamul lui și al găștii din care face parte. Dacă socotim și spiritul fratern, transpartinic, fără granițe, ce-i animă pe cei ce se ”ocupă” de trebile giudețului, devine clară necesitatea unui ochi public care să mai demaște din perpetuumul jafului local. Enet-ul, Piața Unirii sînt cazurile cele mai recente unde întîlnim consensul unanim în ale tăcerii complice, conspiraționale.
La 25 de ani de la evenimentele din 89 o certitudine s-a impus fără drept de apel: Vrancea nu a avut și nu are nici la acest moment societate civilă. Au fost de-a lungul timpului încercări firave de constituire, dar ele au rămas fără ecou în rîndul vrîncenilor. Nu e o tradiție în acest sens, nu se știe cu ce se mănîncă. Mai mult, politicul a avut grijă ca nu cumva să se coaguleze ceva pe această linie.
În 1990, după modelul marilor orașe, se iniția și în Focșani o ”Piață a Universității” locală, un loc liber de neocomunism cum se spunea, cu o candoare naivă, pe atunci. Se dorea să apară o agora unde să poată pîlpîi și pe la noi lumina unei conștiințe civico-politice după atît de lunga noapte comunistă. Nu a fost să fie. Conducătorii de la acea vreme au apelat la conștiința muncitorească a femeilor de la Confecția, care, la propriu, au măturat în cîteva minute Piața Unirii cu tot cu tinerii “vînduți pe dolari mulți” lui Rațiu și Coposu. La nici o lună după acestă operațiune de “curățenie” proletară, în “duminica orbului”, pe 20 mai 1990, FSN cîștiga alegerile în Vrancea cu cca 90%, împingînd pînă în ultimele sale consecințe paradigma partidului unic.
În 1995, Alianța Civică reprezenta organizația intelectualilor din România de orientare occidentală. Susținea o mai mare moralitate în spațiul public și promova o decomunizare rapidă a țării. Prin implicarea nefastă a conducerii PNȚCD-ului local în alegerile interne ale alianței, în scopul de a și-o aronda pentru a fi utilizată în luptele intestine din interiorul CDR, la vîrful ei au putut astfel să acceadă o bucătăreasă amorală și un turnător la Securitate, de profesie cîntăreț. Mulți oameni de bună condiție au făcut atunci pasul înapoi scîrbiți de mizeria jocului politic, permițînd, pe bună dreptate, identificarea Alianței Civice la Vrancea cu cei doi. Frustrant și nedrept pentru oamenii cu idealuri ce luptau tocmai ca asemenea lucruri să nu se mai întîmple…
Din 2001încoace părea că va reuși proiectul Asociației Pro Democrația, sub îndrumarea distinșilor profesori Ionel Sîrbu și Gabriela Obodariu. Semnalarea de abuzuri, dezbateri de calitate, întîlniri și discuții cu oameni de cultură păreau că au devenit atît obișnuințe de înaltă ținută cît și marcă de calitate pentru cei din organizație. Doar că cei mai mulți dintre cei aflați sub cupola asociației s-au dovedit în timp “dependenți” de pasiunile și jocurile politice. Prezența lor acolo se datora nu apărării unor principii, ci era mai degrabă rezultatul unui parcurs de etapă. Ei așteptau conjunctura, vehiculul politic în care să se urce și care să-i ducă înspre o viață mai bună…Nu că asta ar fi ceva rău în sine, dar dezamăgirea a venit ulterior, din politica ce au urmat-o și care nu s-a deosebit prin nimic de cea pe care o combăteau pînă mai ieri. O confirmare a acestei triste realități este și participarea singulară a dlui Dan Butnaru, președintele local al Partidului Verde, la dezbaterea propusă de Clubul Pro Democrația Focșani liderilor politici vrînceni pentru această duminică. Celelalte partide, toate în titulatura lor conținînd cuvintele liberal sau democrat , au lipsit suveran, fără explicații. Absența lor spune multe despre gradul de disponibilitate la dialog al clasei politice. E mai cool să te selfuiești pe Facebook sau să șăruiești tot felul de texte prin care să îți demonstrezi atașamentul ideologic, vigilența doctrinară. Sau să blătuiești vreun ziarist flămînd aflat mereu în căutare de clienți avizi de advertoriale mascate.
De ce nu au prins valorile civice la noi? Simplu: pentru că nu sînt convertibile în bani, pentru că nu sînt tangibile la teșcherea. Și pentru că Vrancea își trăiește prezentul sub semnul banului. Dorința de parvenire, căpătuiala cu orice preț, chiverniseala sînt mobilele ce călăuzesc, ce-i ghidează pe cei mai activi. Pe restul îi preocupă grija zilei de mîine. Și atunci cine mai are timp să ia aminte la mofturi gen statul de drept, libertate, lege și alte alea? Sau ce, noi avem gaze de șist? Iar Roșia Montană nu e la noi în județ…

Distribuie:

1 Comment

  1. Ulise Grosu

    Sunt in totalitate de acord cu cele scrise in prezentul eseu, publicat de altfel si in ZdV. Deoarece s-a amintit si de ENET, imi permit sa amintesc ca se spune ca primele puteri intr-un stat sunt : Puterea Judecatoreasca, Puterea Legislativa, Puterea Executiva, iar a patra putere ar fi presa. ENET-ul este in aceasta situatie datorita Judecatoriei Focsani si Tribunalului de pe langa Judecatoria Focsani, dar si datorita ZdV care desi a scris foarte mult despre activitatea ENET, a refuzat sa vada padurea de copaci. Eseul OAMENI SI CARACTERE, publicat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com spune multe in acest sens.

Comments are Closed

Theme by Anders Norén