Uite-așa se transformă vremurile-n istorie
Uite-așa se transformă vremurile-n istorie
Alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014 vor fi pentru mult timp de acum încolo văzute ca dosul de palmă întors creștinește guvernanților de către un electorat jignit de bădărănia, grosolănia și suficiența acestora. Un candidat anost, uscat, fără sare și piper, a fost votat ca alternativă disperată la un sistem ce și-a desemnat ca vârf de lance un imberb imatur și hlizit, plin de tupeul muștei îmbătate cu aburii puterii. Campania electorală a fost una mizerabilă, amintind prin vulgaritatea și stridența insultătoare a discursului electoral, de anii 90, când orice voce a bunului simț era acoperită de zoaiele imunde difuzate de goarnele asurzitoare ale propagandei de partid.

Klaus Iohannis l-a zdrobit literalmente pe candidatul PSD, Victor Ponta, care în turul 1 avea 41% și aproape un milion de voturi avans și era atât de sigur pe el că nimic nu mai are ce să se întâmple… Iohannis a dat lovitura pe final, obținând 54,5% la o prezență de 64% și peste 1 milion de voturi în plus. O asemenea răsturnare electorală mai rar, nu doar la noi, ci și în Europa.

Aparent surprinzător, Vrancea cea mai mereu fruntașă la capitolul mobilizare și participare la vot, de astă dată s-a situat sub media pe țară cu ceva mai bine de 5 procente. Explicația logică rezidă în numărul mare de oameni plecați afară, circa un sfert din populația adultă. Vrancea e golită de brațe de muncă, e văduvită de zborul peste graniță al creierelor, persoanele active căutându-și un rost prin mai toate colțurile mapamondului. În nota obișnuită, rezultatul la nivel județean a indicat fără echivoc, roșul socialist. Invers în raport cu cel înregistrat la nivel național, Ponta câștigând detașat la noi cu 54%. Unul din județele cele sărace din țară, Vrancea nu crede în Occident. De 25 ani figurează în statistica roșie ca județul baronal tipic, ușor de păcălit, de cumpărat, numai bun de jumulit de hrăpăreții din PSD. Dacă votul nu e totuși monocolor și policromia mai edulcorează din fondul de roșu aprins, asta nu e rodul opțiunilor politice diferite, însușite și asumate, ci mai degrabă e un ecou al certurilor și disputelor locale. Convigerea politică autentică își face loc cu greu în lumea satului. În schimb, funcționează plenar principiul descentralizării baroniei locale.

Întocmai cum în fărâmițata Germanie medievală supușii urmau credința principelui lor local, așa și la noi, locuitorul rural adoptă instant frezura politică a primarului, a microbaronului rural. Acolo unde acesta e un pic mai vechi, mai înfipt în viața comunității, (marea majoritate a cazurilor), electorul votează după culoarea hainei politice pe care edilul o poartă. Dacă azi se îmbracă cu cea roșie se votează cu drag PSD-ul. Dacă mâine e la modă galbenul liberal se ștampilează voios săgeata PNL. Dacă-i ordin pentru oranj, nu-i bai, nu-i nici un deranj. Nu importă haina, doară nu haina îl face pe primar. În periplul partinic, generic numit traseism, primarul e urmat cu voie bună, solidar, de conlocuitorii săi, în speranța comună că ceva-ceva, o pomană ori o chiftea socială, un favor, tot o să se lipească de mânuțele sau fălcuțele lor. Mai nimeni nu se sesizează că ar fi ceva nepotrivit în cameleonismul politic al primarului, considerându-se a fi normal să pleci și a doua zi din partid pentru a te avea bine cu șefii de la județ. Ochii tuturora sunt îndreptați în sus, ca într-o rugăciune, înspre pușculița bugetului județean care, în funcție de scorul electoral, se va revărsa cu dărnicie, recompensatoriu, în buzunarul microbaronal. Târgul e simplu și vechi de când lumea…dai votul primești banul.

Saltul la etapa superioară se aplică fidel și în cadrul relației baron județean-șef de județ cu baron național-șef de partid și gata, țara-i pusă ierarhic la cale. Acesta e liantul ce traversează și încă ”unește” mare parte a lumii noastre. La noi nu contează cât fură prepotenții zilei, nu contează dacă sunt urmăriți penal sau condamnați de justiție, nu contează dacă sunt incompatibili, criteriile lumii civilizate se suspendă, nu se aplică aici. Insecuritatea socială, frica de autoritate paralizează orice facultate de a gândi liber. Când Poșta Română trimite în plicurile ce conțin cupoanele de pensie fluturași cu amenințarea că neamțul le va tăia pensiile, bătrânii se sperie pe bună dreptate. Când mâna dreaptă a lui Oprișan, vicele de la CJ Vrancea, declamă fără putință de contrazicere că Iohannis nu trebuie votat pentru că a vândut copii români din satele mioritice străinilor pentru donări de organe și și-a mai luat din asta și 6 case, cei mai slabi de fire au de ce să se teamă. Când oamenii primarului Bacinschi convoacă țiganii și le comunică faptul că Johannes e un nazist nenorocit și că îi va deporta la muncă forțată în colonii de muncă în Rusia, la Bug, pe loc frica le încolțește în mințișoara lor.

vot _1548805003_nCând armata sutanelor negre, preoții ortodocși, îl afurisesc pe ”neromân” la slujbele bisericești, înfățișându-l fără nici o jenă ca pe un om fără de Dumnezeu, ca pe un venetic, ca pe un om fără lege- nu e din legea noastră străbună-, ca pe un sectant, ca pedepsit de Domnul să n-aibă copii pentru necredința lui, cei mai slabi de înger, cu frica Celui-de-Sus, sunt băgați în sperieți de-a binelea. Nici moaștele la care se închină cu evlavie nu-i mai pot ajuta. Și dacă nici toate acestea nu i-au spălat creierul bietului om, se cere intervenția brațului armat al legii, stimabilul șef de post, care se implică personal și cu impetuozitatea specifică în acțiunea de persuadare electorală. O amendă disuasivă, o amenințare voalată cu dosar penal, o închidere de ochi la vreo culpă închipuită sau nu, un sfat afevtuos de genul… “Ai grijă, bă, că te piși contra vântului”, dă rezultate nebănuite. El nu are a se teme, are verde de sus, doar poliția județeană este aliatul de nădejde al partidului stat dintotdeauna. Iar în ziua alegerilor oricum va fi setat să nu vadă mita electorală ce se petrece în văzul lumii, în fața secției de votare sau la birtul de alături sau cărăușia cu alegători, ridicați de voie, mai de nevoie de oamenii primarului și aduși să voteze. În fața agresiunii organelor intime ale statului cine mai cutează să opună rezistență?

Vrancea e o societate dură, capitalist premodernă, mustind de superstiție medievală, exploatată fără milă de un clan conducător grobian și cupid. Mai toți membrii grupului de pradă sunt tineri și cu greu îi mai poți lega de fostul regim, altfel decât prin mentalitate și obicei. Acumularea primitivă, prin orice mijloc și pe orice cale, parazitarea a tot ce înglobează dimensiune publică, e ceea ce-i unește. După 25 de ani, Vrancea demonstrează că tragic-ridicolul experiment ceaușist nu s-a petrecut pe un teren impropriu, nefertil. Că fenomenul dictaturii roșii-verzi nu a fost chiar atât de străin de ființa românească. S-a înrădăcinat pe invidie și ură, pe ignoranța cultivată cu bună știință, pe frica multora de a-și hotărî singuri soarta. Multe din rânduielile și metehnele de atunci s-au perpetuat neschimbate și alcătuiesc modul actual de viață. Iar cei care ne conduc sunt tot la fel de analfabeți și stupizi ca și cei de atunci, cu tot cu șifonierul lor plin de diplome școlare care să le acopere nuditatea intelectuală.
vot ponta 8404548336_nCând tinerii strigă „Jos Comunismul”, sau „Vrem Țara înapoi”, ei vor să îndepărteze reminiscențele unui trecut anacronic, dezgustător de înapoiat, care nu se mai dă odată dus. Se spune un NU partidului unic, despotic, cu dublu limbaj, ce sugrumă orice libertate și virtute publică. Până la urmă ce este baronul zilelor de azi? Este eternul demagog, e clona nomenklaturistului de ieri care s-a înstăpânit pe ”averea poporului”, de ieri, de azi și, dacă se poate, și de mâine.
Speranțe pe viitor? Există, căci iată, Focșaniul a reușit să se încadreze în trendul național, votând 54% Iohannes. Dar totuși, vă dați seama cum s-a votat la țară?