De prin Vrancea, Proiectele Vrancea Altfel

#VranceaCitește Poveste de sfârșit de vară de pe valea Zăbalei

Sfârșitul acestei veri cu muuult soare m-a prins în Munții  Vrancei, împreună cu „Echipa lui Cărțilă”, așa cum se numesc tinerii frumoși care umblă cu valiza plină de cărți prin sate și oferă „bucure prin lectură”. M-am alăturat „Caravanei de  lectură pentru copiii din sate”, un proiect în care cred și care trebuie să ajungă în fiece sat, și am călătorit de câteva ori cu povestașii în sate precum Vintileasca, unde Asociația „Eu, tu și ei” a susținut lansarea cărții „Omul cu valiza”, de Petrișor Noapteș, sau Răiuți, unde biserica satului s-a transformat peste vară într-o sală de clasă. Pe 29 și 30 august 2019 caravana de lectură a Asociației „Eu, tu și ei” a poposit la Paltin și Nereju, pe valea Zăbalei, activitatea fiind coordonată de Silvia Vrânceanu Nichita, „super-povestaș”, fondator al acestui proiect cultural. Scopul proiectului „c@rte în sate” este să-i apropie pe copii de lumea cărților prin jocuri creative și recreative care includ muzica, desenul, dansul, mișcarea, totul inclus într-o adevărată poveste despre carte, lectură și cunoaștere.

Chemearea lui Cărțilă

Întâlnirile cu copiii au fost de fiecare dată încântătoare. S-a cântat, s-a dansat, s-au interpretat personaje, s-au jucat jocuri de cunoaștere, s-a intrat cu mic cu mare în povestea lui Cărțilă, personaj fabulos, super-spirit al cărților, cel care ne trimite cu valiza  în satele în care noi, cei care ne-am tras spre oraș, nu mai ajungem în mod obișnuit. Dar, cel mai mult, în cele două zile, s-a citit. Ajutoarele Silviei Nichita, au fost  povestașii, voluntari tineri, elevi sau mai puțin tineri, profesori locali, dar cu toții având copilăria în suflet, care au citit împreună cu copiii veniți  de pe văi și dealuri la chemarea lui Cărțilă. După mai mult de cinci ore petrecute cu povestașii, copiii au plecat … supărați!!!  și chiar plângând (la Nereju). Pentru că se treminase activitatea!!! Povestașii au promis, însă, că vor reveni cu povestașii și biblioteca mobilă la ei în sate. Între timp ei pot citi din cele 110 cărți pentru copii și adolescenți pe care asociația le-a lăsat în școala lor. S-a creat și o comunitate on-line pe rețelele de socializare care să-i țină aproape pe copiii mai mari de povestași, în ceea ce organizatorii numesc „mentorat pentru lectură”.

Creștem cititori

Alin Cătănoiu, voluntar povestaș din Spulber

Poate credeți că exagerez și vă spun povești, dar trebuie să mai știți că, dintre copiii participanți la activitățile Caravanei de lectură din săptămânile trecute de la Spulber sau din atelierele de lectură derulate anul trecut, unii au fost așa de mult vrăjiți că au ținut cu tot dinadinsul să devină povestași în echipa lui Cărțilă. Unul dintre ei este Alin Cătănoiu din comuna Spulber, care în vara aceasta a intrat la Seminarul teologic de la Buzău pe locul 9 din peste 40 de candidați. În zilele petrecute la Paltin și Nereju, Alin a devenit un povestaș de …. poveste!  S-a implicat trup și suflet ( știu că-i o formulă prea uzitată și, tocmai de aceeea, uzată, dar chiar așa a fost.)

Maria Prodan, voluntar povestaș al Caravanei de lectură

Nu vreau, în niciun caz, să pun în umbră munca celorlalți povestași:  Maria Prodan, Diana Savin, Mihaela Ghilogaș, Răzvan Ilie, Andra Barbu, Alexandra Măciucă, Alexandra Burlacu, Andreea Teodorescu, Catălina Ciobotaru și Mădălina Gînju, liceeni implicați, responsabili, creativi, serioși, veseli, maturi, copilăroși, pe care nu i-am auzit plângându-se de oboseală sau de plictiseală. Sunt de la licee diferite din Focșani și nu se cunoșteau înainte de fi parte din „Echipa lui Cărțilă”, dar acum sunt o adevărată echipă care știe ce are de făcut: „Toți pentru unul, unul pentru toți și toți pentru copii”.

Unii pictează, alții dansează, unii interacționează mai bine cu copiii mai mici, alții, cu cei de vârste apropiate de vârsta lor, dar toți citesc și sunt ajutoarele fară de care spiritul lui Cărțilă nu ar reuși să ajungă în atât de multe locuri. Și faptul că voluntarii ajung în multe sate îndepărtate ale Vrancei este un dublu câștig. Pe de o parte este un câștig pentru copiii din sate cărora li se redeschide pofta de lectură, pe de altă parte este un câștig pentru voluntarii proiectului care află despre ei înșiși lucruri pe care nu le știau: că pot vorbi liber în public, că le plac copiii, că sunt creativi, că pot face lucruri mici care pot avea consecințe pozitive majore, că  pot aduce bucurie.

Să ne cunpaștem mai bine județul!

Imagine de la Muzeul Etnografic Paltin

În același timp, prin aceste deplasări, povestașii-voluntari cunosc județul, merg prin sate despre care n-au mai auzit, află informații despre oamenii, tradițiile și istoria locurilor, vizitează muzee – cum ar fi Muzeul Etnografic din Paltin, care ne-a fost prezentat de doamna Drăguța Miloiu- sau cunosc meșteri populari, cum ar fi Pavel Lupașc  și soția lui, Tudorița Lupașc de la Nereju, care ne-au arătat cum confecționează  dânșii măști funerare cu ajutorul cărora nerejenii au râs mereu de moarte, tipare de caș, buciume sau obiecte de podoabă. Am rămas împreună la Pensiunea Fulga din Podu Nărujei învățând să fim o echipă și să ne purtăm unul altuia de grijă. După zile obositoare, voluntarii s-au relaxat în natură având șansa să se dea pe cea mai lungă tiroliană din Vrancea, la invitația domnului Corneliu Bercariu, proprietarul Centrului de agrement Năruja și coordonator al Asociației Club Sportiv de Echitatie Caballus.

Prof. Carmina Corbeanu alături de Prof. Tătaru Ionel, directorul Școlii Paltin

Ne-am bucurat, în aceste două zile, de prezența doamnei Carmina Corbeanu, profesoară de limba română la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani. Copiii au profitat și i-au adresat întrebări despre cum pot performa la examene și au putut astfel afla perspectiva unui corector. Ca un povestaș adevărat, doamna profesoară a citit din cartea „Citește, te rog, citește”, de Felicitas von Lovenberg, și a dezlegat, împreună cu copiii, sensul celor citite. Și eu, Camelia Sandu, profesoară de istorie la Școala Gimnazială Suraia, am intrat în Regatul Poveștilor și am citit împreună cu copiii. Noi, toți am făcut ca spiritul cărților să treacă dincolo de spațiul școlilor unde s-au desfășurat activitățile din zilele petrecute pe Valea Zăbalei și să fie dus peste văi și dealuri, în cât mai multe sate, de cât mai mulți copii. Împreună cu îndemnul povestașilor c@rte în sate: „Zâmbește, Citește, Cărțilă te iubește!”

Caravană de lectură pentru copiii din sate” este un proiect cultural inițiat de Asociația Eu, tu și ei Focșani, care promovează cartea și cultura scrisă în comunitățile rurale îndepărtate de orașe Mulțumim școlilor partenere, repectiv Școala Gimnazială Paltin, prin domnul profesor Ionel Tătaru, directorul unității, Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Nereju, prin doamna director Simona Păucă, și Școlii Gimnaziale Spulber, care prin grija fostului diector Lucian Măciucă, care au facilitat poposirea „Caravanei de lectură pentru copiii din sate” în această vară comunitățile de pe valea Zăbalei. Fără implicarea comunităților locale proiectul c@rte în sate nu și-ar atinge cu adevărat scopul de a reuni copiii din cele mai mici sate și cătune în jurul cărților deschise.

Copiii din satele comunei Paltin la finalul a cinci ore de joacă și lectură cu povestașii
Echipa Asociației „Eu, tu și ei” în vizită la familia meșterilor populari Tudorița și Pavel Lupașc din Nereju
Explorăm Vrancea arhaică. Poarta Muzeului Etnografic Paltin
Am citit împreună în aer liber
Imagine din Vrancea frumoasă

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén