Uncategorized

ZdV

zdv 9_nAcum 18 ani se grefa şi la noi în judeţ unul din puii Monitorului de Iaşi, punîndu-se astfel bazele unei puternice şi influente reţele de ziare locale cu acoperire în special pe zona Moldova. Un concept lansat şi pus în practică de nişte minţi luminate şi întreprinzătoare din Iaşi, cu un succes fulminant pe piaţa media. A măturat orice rezistenţă a prăfuitelor ex-ziare ale PCR stăpîne încă în judeţele mai înapoiate, pentru că venea cu suflul nou al presei serioase de tip occidental pigmentată şi cu ceva specific naţional, adică un pic de divertisment şi can-can. Stilul direct şi natural, nepretenţios, în ale scrisului, eliberat de chingile limbajului dublu sau a limbii de lemn, paleta largă de subiecte abordate, prospeţimea şi dorinţa de afirmare a tinerilor ce niciodată nu îşi închipuiseră că vor ajunge jurnalişti, au cucerit publicul local. În perioda 96-2000 de guvernare a CDR-ului, toate partidele au fost supuse tirului necruţător al criticii monitoriste, dar nimeni nu s-a gîndit vreodată să reacţioneze altfel decît adaptîndu-şi comportamentul la rigorile opiniei publice. Ziarul devenise de facto un factor modernizator pe meleagurile noastre, bucurîndu-se de un ridicat grad de încredere în rîndul populaţiei.
Din 2001, dată de cînd PSD trona solar peste judeţ, necenzurat în atotputernicia lui de vreo o opoziţie politică, s-a pus la cale, conspirativ, o acţiune de tip raider împotriva ziarului, cu scopul declarat de a-l anihila. Un clan de şuţi bugetari, îmbrăcaţi în blană de şefi de instituţii publice, a hotărît să elimine orice formă de contestare a puterii lor absolute, ca pe viitor nimeni să nu mai aibă curajul să întreprindă ceva fără ştirea sau voia lor. Deşi se declama lăbărţato-deşănţat în toată media subalternă rizibila lozincă -Vrancea-provincie europeană-, Vrancea se depărta tot mai mult şi tot mai sigur de orice idee civilizatoare a spiritului european, dînd impresia că mai degrabă se integrează, ca o gubernie, în Republica Moldova, Ucraina sau orice alt stat ex-sovietic din Asia centrală.
Monstrul PSD avea la picioare două televiziuni locale, un cotidian -ziarul Milcovul-, mercenari cu nemiluita, başca cîteva cozi de topor infiltrate ce sabotau asiduu, din interior, informaţiile critice la adresa partidului-stat. Nu a fost îndeajuns pentru nesătula pohtă baronală ce-şi dorea pentru sine trofeul suprem, ce vroia să răzbune, pentru pilda vie a tuturor lacheilor de vocaţie, toate ”umilinţele şi afronturile” pe care Ziarul de Vrancea i le aduse de-a lungul timpului. Toţi trebuiau să ia aminte că pe moşia sa dreptul de a te de exprima liber e un moft, aidoma şefului său Ion Iliescu care manifesta aceeaşi aversiune ignobilă faţă de proprietatea privată. Cizma aroganţei şi obrăzniciei maxime trebuia să strivească, să reducă la tăcere, orice împotrivire venită din partea puţinelor voci ce mai reclamau timid dreptul la o existenţă cu coloană, demnă, civilizată. Doar indignarea lumii vestice, oripilată de agresiunea turbată a acestor venali şi solidaritatea de breaslă au făcut ca atacul lor să nu aibă sorţi de izbîndă. Un atentat abject la normalitate, o pată ruşinoasă înscrisă în istoria judeţeană va face ca şi peste ani să se rostească întrebarea legitimă şi firească: Cum de a fost posibil?
Nici partidele aşa-zis democratice nu au fost mai prietenoase cu ziarul. Avînd ca sursă de inspiraţie exemplul baronal, funciar incapabili de a se comporta şi exprima democratic, politicienii de toate culorile au încercat ori să cumpere jurnalişti de la zi ”pe persoană fizică” cu scopul de a influenţa politica redacţională în sensul negociat ori şi-au înfiinţat efemeride foi cu pretenţii de gazetă ce să-i preamărească pe ei şi partidul lor. Nu au conceput, nu au ştiut să comunice instituţional, pentru că nu au fost capabili de înţelegerea acestui mod de relaţionare, nu intra în ADN-ul lor. În cultura politică locală doar micul troc, aranjamentul reciproc avantajos, şperţul, şpriţul colocvial, şantajul de orice tip, au constituit modalităţile predilecte de promovare electorală şi politică. Şi mai mereu politicianul şi-a găsit interlocutori gata de maşinaţii meschine, de vină fiind ba criza, ba ancestrala dorinţă de parvenire, ba saltul “cu umbrelă” în lumea politicii, ba predispoziţia spre jocurile de interese din jurul banului public. Oricum, ziarul a avut de suferit, a ”lăsat sînge” continuu, mai mereu s-a încheiat cu hemoragie de jurnalişti, unii plecaţi nu pe bani puţini chiar la “concurenţa infamă”. Şi munca de Sisif de a forma noi ziarişti trebuia reluată…
La final, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Acest ziar, de 18 ani, a reprezentat unica insulă de rezistenţă contra monolitului cultural de tip PSD, a fost agora unde mai puteai descoperi crîmpeie de dezbatere publică, a fost unica sursă credibilă de informaţii, a constituit singurul spaţiu public depozitar de valori democrate, occidentale, dincolo de scăderile umane ale patronilor sau ale jurnaliştilor săi dintr-un moment sau altul. A fost Opoziţia puterii în toate vremile, mai ales a celei arbitrare sau incompetente. A devenit un simbol, un brand judeţean adevărat, o instituţie publică în sine. E păcat să se piardă pentru că e un reper al calităţii noastre ca societate în toţi aceşti ani, dar e şi un punct de pornire care să garanteze seriozitatea oricărui proiect de început de drum democratic. E adevărat, cu o floare nu se face primăvară , dar pare că după 18 ani de viaţă ea se anunţă, se vesteşte. Iarna tranziţiei noastre fără sfîrşit dă semne că s-ar topi deşi viscolul de la est se înteţeşte ameninţător.
Apropo, ca mic exerciţiu de imaginaţie, aţi luat în calcul vreodată cum ar fi arătat viaţa publică vrîncenească fără provocările oferite de acest ziar?

Distribuie:

Comments are Closed

Theme by Anders Norén