c@rte în sate

Cum și-au petrecut copiii din satul Voetin ultimele zile de vacanță

„Eu posed cu adevărat doar ceea ce  am dăruit”, susținea Seneca, un mare filosof roman. Tu cine ai fi, dacă identitatea ta s-ar restrânge asupra clipelor pe care le-ai petrecut pentru ca celorlați să le fie bine? Dacă fiecare zâmbet, vorbă bună, ajutor sau încurajare ar reprezenta o cheie, câte uși ai reuși să deschizi?

Toți copiii au plecat acasă cu brațele pline de cărți

Noi, voluntarii proiectului cultural c@rte în sate, derulat de Asociația Eu, tu și ei, sub coordonarea Silviei Vrînceanu Nichita, colecționăm astfel de chei, cu scopul de a deschide cât mai multe uși spre cunoaștere, educație și o viață mai bună pentru copiii din sate. Tocmai de aceea, vineri, 3 septembrie 2021, caravana de lectură a poposit în satul Voetin din comuna Sihlea, regăsit la limita dintre județele Vrancea și Buzău.

La povești ….

Ne-am întâlnit în curtea școlii cu aproape 100 de copii, care, deși aveau vârste variate, împărtășeau aceeași curiozitate și entuziasm pentru activitățile ce urmau să fie derulate în aer liber. Ne-au uimit cu energia lor debordantă si veselia cu care au venit la atelierul de povești. Ne-am împrietenit și jucat împreună, am citit împreună povesti ce au servit drept pretexte pentru discuții provocatoare, am organizat o sesiune de ghicitori în care toți elevii au fost premiați cu cărți și materiale școlare, iar la final am încheiat activitatea cu o horă și promisiuni de revenire. Fiecare copil s-a întors acasă și cu câte o carte despre Alexandru Sihleanu, primită din partea primăriei, prin grija conducerii Școlii și a primarului Radu Modreanu.

Mai mult, elevii mai mari au avut ocazia de a întâlni trei oameni de succes, care își doresc sa aducă o schimbare în bine în comunitatea lor. Augustin Negruț (antreprenor), Vali Lancea (artist plastic și grafician) și Dan Severin (psiho-terapeut) își doresc să vină în sprijinul adolescenților pentru alegerea profesiei, ținând cont că mulți elevi din mediul rural au anumite întrebări nerostite în legătură cu drumul pe care să îl urmeze. Aceștia au avut ocazia să discute cu elevii din satul Voetin și să afle de la ei prin ce metode pot fi aproape de generația tânără, „în momentul în care ajung la intersecție și trebuie sa își aleagă strada pe care sa își continue traseul”.

Atelierul a fost derulat la Școala Gimnazială din comunitate, o școală primitoare, personalizată de cadrele didactice cu multe mesaje încurajatoare, în care copiii să se poată simți confortabil și acceptați. Din păcate, sălile de clasă puține îi determină pe aceștia să învețe în două schimburi, iar pe timpul cursurilor, ei nu pot avea accesul la o toaleta decentă. Sperăm ca aceste condiții sa fie remediate cât mai curând, mai ales că în curte a fost începută o școală nouă cu ceva ani în urmă, dar la care nu se mai lucrează. Părinții ne-au spus că este nevoie de reevaluarea lucrărilor întrucât o parte dintre pereți ar fi zidiți cu cărămizile puse de-a-ndoaselea.

Noi le mulțumim învățătorilor și profesorilor care aduc copiii mai aproape de lectură și cunoaștere, pentru că, întrebați câte cărți au acasă, unii susțineau că au câteva zeci, iar alții, nici măcar una. Din această cauză, activitățile și proiectele în care sunt implicați la clasa contează cu atât mai mult și admiram eforturile pe care cadrele didactice le depun prin munca lor continuă.

Voluntari c@rte în sate

La final, noi, voluntarii, am avut ocazia de a ne lăsa vrăjiți de istoria locală dar și de gustul preparatelor gustoase de la carmangeria Nea Gică din Plăinești, satul în care s-a născut Duiliu Zamfirescu, cel mai cunoscut scriitor pe care s-a dat aceste meleaguri. La Sihlea am văzut bustul poetului Alexandru Sihleanu, ridicat la 1914, Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, unde se află mormântul poetului și Castelul Sihleanu-Grădișteanu-Ghica, un conac construit la 1830, în care însuși Carol I a dormit în timpul manevrelor regale. Ne-a întristat totuși cum un loc cu un așa potențial turistic este lăsat de izbeliște și cum nimeni nu depune un efort pentru a salva și restabili o comoară patrimonială de la pieire. Deși nu mai există turnul (dărâmat de comuniști), iar moșia și-a pierdut din aerul romantic și impunător, credem că în prezent nu mai exista nicio scuză pentru a distruge prin nepăsare urmele trecutului, dispunând, mai mult ca oricând, de toate resursele necesare. (Arina Mihaela Nechifor)

Arina Mihaela Nechifor este elevă la Colegiul Național Unirea și activează ca voluntar al Asociației Eu, tu și ei, în cadrul proiectului c@rte în sate.