Toamna a acoperit oraşul Mărăşeşti cu o mantie de frunze uscate care se roteau prin labirintul de străduţe ca o piele de şarpe. Cerul de un albastru neverosimil veghea asupra întregului univers, ciripitul păsărilor, explozia de frunze multicolore invadau parcul în inima căruia se afla o clădire veche, înnegrită. Am deschis uşa încet, parcă temându-mă că edificiul se va prăbuşi dacă aş îndrăzi să păşeşc pe treptele acelea firave.

Când am ajuns la ultima uşă de la parter, am deschis-o cu inima tremurândă şi deodată m-a cuprins un miros de umezeală, a piatră îmbătrânită. M-a întâmpinat domna bibliotecară cu un zâmbet ruşinat, ochii îi păreau un izvor de suferinţă. Se citea în privirea ei regret, compasiune, neputinţă. Părea o zână a cărţilor, părea scăpată din paginile unei cărţi. I-am mărturisit că am venit să împrumut romanul “ Fata care citea în metrou”, de Christine Feret Fleury. M-a privit cu surprindere şi cu o dorinţă profundă de a-mi arăta universul cărţilor uitate, o încăpere imensă, plină cu cărţi care aşteptau să fie scoase de sub covorul alb de praf. Priveam mormanul de cărţi şi simţeam o fericire, linişte, pace interioară şi o dorinţă puternică de a descoperi conţinutul fiecăreia. Eram în lumea cărţilor, acestea parcă dansau cu mine, totul mi se păre ireal de frumos. Zâna mi-a spus că în bibliotecă nu a mai intrat de 20 de ani nicio carte, tocmai de aceea nu are romanul pe care eu îl caut. Am privit într-un colţ luminat de un strop de lumină şi am descoperit o carte lipsită de coperţi, ale cărei pagini vechi, umezite, aşteptau să fie atinse de mintea şi sufletul unui cititor. Am luat-o şi m-am îndreptat spre ieşire, în timp ce dezamăgirea generată de indiferenţa oamenilor faţă de cărţi, de aceste obiecte care par mai vii decât ei, se aşeza în inima mea. Nu am rezistat tentaţiei de a citi primele pagini din cartea care parcă ea m-a ales pe mine şi m-am aşezat pe o bancă prăfuită, intrând în lumea poetică a lui Mihai Eminescu şi citind versurile lui până când strălucirea lunii s-a lăsat pe pământ.
A fost ziua în care am pătruns în universul cărţilor uitate, ziua care m-a făcut să îmi dau seama că fiinţele umane sunt din ce în ce mai sărace, că refuză să se îmbogăţească sufleteşte şi cultural, tocmai de aceea, de atunci, am vizitat zi de zi acel loc misterios, vechi, bogat, care mă ajută să înţeleg lumea. Împlinirea a fost deplină când am scris pe uşa bibliotecii: INTRAŢI ŞI VĂ LUMINAŢI! (Ciobanu Cristina)
Scrisoare trimisă de Cristina Ciobanu, elevă la Şcoala Gimnazială “ Ecaterina Teodoroiu” Mărăşeşti, profesor coordonator Prof. Ivan Mihaela, pe adresa Concursului de scriere creativă pentru copiii din sate „Prietenii lui Cărţilă (ne) scriu, organizat de Asociaţia Eu, tu şi ei în cadrul proiectului cultural c@rte în sate.