Alina Mungiu-Pippidi la Focşani: “De data aceasta este obligatoriu să ne iasă”

De prin Vrancea, Uncategorized

Alina Mungiu 503

 

Prezentă la Focşani, la lansarea cărţii „Vrancea ALTFEL”, Alina Mungiu-Pippidi, preşedintele Societăţii Academice din România, a declarat că România nu trebuie să mai rateze oportunitatea de schimbare, de occidentalizare deplină, după alegerea celui de-al treilea preşedinte de dreapta. Cunoscutul profesor de politici publice crede că victoria lui Klaus Iohannis în alegeri este unul dintre acele evenimente istorice care au puterea să schimbe o ţară. Ceea ce trebuie să facă românii, spune Alina Mungiu, este să îşi unească eforturile în direcţia bună pentru ca România să iasă din cercul vicios şi să intre în cercul virtuos, concept evidenţiat pe larg în cartea „De ce eşuează naţiunile. Originile puterii, prosperităţii şi sărăciei”, scrisă de celebrii economişti Daron Acemoglu şi James A. Robinson şi pentru care vor lua premul Nobel, după cum crede Alina Mungiu. “Aceşti economişti spun că prosperitatea unei ţări vine tocmai din aceste accidente politice. La un moment dat cineva reuşeşte să facă ceva just, să schimbe regulile jocului şi atunci începe momentul virtuos. Eu ce studiez în acest moment sunt cercurile virtuoase, prin care ieşi din cercul vicios , în care puterea e totdeauna asimetrică, iar averea urmează puterea, şi să intri într-un circuit de competiţie normală, onestă, în care fiecare om, urmărindu-şi interesul personal, dar în mod onest şi competitiv, produce şi ceva în plus, produce o valoare adăugată, care dezvoltă societăţile. Părerea mea este că acum suntem la un început de cerc virtuos. Şi avem marea şansă de a începe din nou. Dar cercul virtuos pe care îl pornim acum are nevoie de fiecare om, dar mai ales are nevoie de aceste combinaţii de oameni, care îşi propun să înceapă cercul virtuos în acel domeniu în care îi deranjează pe ei regulile jocului. Nu poţi de unul singur, dar uneori este nevoie de un singur om să înceapă o schimbare”, le-a spus Alina Mungiu vrâncenilor adunaţi sâmbătă la lansarea cărţii Vrancea ALTFEL.

Cum reuşeşti să construieşti buna guvernare

1 Lansare alina mungiu  _0132Doctor în psihologie socială şi profesor coordonator al catedrei de Studii de Democratizare la Hertie School of Governance din Berlin, Alina Mungiu spune că în acest moment al carierei sale academice este foarte interesată “cum reuşeşti să schimbi regulile jocului, să construieşti buna guvernare în societăţi unde competiţia onestă nu e naturală”, pentru că, în general, spune ea, oamenii profită de situaţie, de avantaj, iar averea urmează puterea. „A construi acest gen de competiţie onestă, a construi societăţi pe care eu metaforic eu le numesc «societăţi care iau premiul Nobel», pentru că ştiu să selecteze valoare naţională şi pe urmă evident că valoarea câştigă internaţional, e un lucru extrem de dificil. În întreaga lume sunt doar şapte ţări în ultimii 30 de ani, care au reuşit să evolueze de la ţări captive, în mâna unora care, practic, pun mâna pe stat şi îl folosesc ca să se îmbogăţească ei şi prietenii lor, la ţări normale. Şi eu studiez aceste şapte ţări şi mecanismul prin care aceste ţări reuşesc să evolueze. Şi acest mecanism este ceea ce economiştii numesc cerc virtuos.”, a detaliat Alina Mungiu.

Cum am ratat de încă două ori

România s-a mai aflat la un începutul unui cerc virtuos de alte două ori, în opinia Alinei Mungiu-Pippidi. Ea a recunoscut că oamenii i-au reproşat apoi pe stradă că le-a recomandat să voteze alţi doi preşedinţi de dreapta, pe Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. “Eu ştiam că Emil Constantinescu a ieşit foarte prost, dar măcar a încercat”, eşec pe care l-a pus pe seama echipei pe care a reuşit să o strângă dar şi a contextului internaţional. Alina Mungiu a amintit despre anii grei ai tranziţiei, 1998 şi 1999, când au venit din nou minerii la Bucureşti, iar din cauza datoriilor lăsate moştenire de guvernul Văcăroiu fiecare român a sărăcit, prin intermediul inflaţiei, plătind o treime din venit pentru achitarea acestora. Şi despre Traian Băsescu a declarat că nu a avut capacitatea de a merge cu schimbarea până la ieşirea totală din cercul vicios. “În realitate eu cred că nu am făcut o greşeală recomandând oamenilor să-l voteze pentru că, dacă lumea nu-l vota atunci, România nu reuşea să semneeze tratatul de aderare, care era prevăzut în aprilie 2005, şi sub Năstase era clar că se va rata obiectivul”, a spus preşedintele SAR. Totuşi, în ciuda numeroaselor decizii controversate, în mandatele sale, a spus Alina Mungiu, Băsescu a pus-o ministru pe Monica Macovei, „pe care nu o cunoştea de niciunde”, şi s-a ajuns să se dea pentru prima oară examene pentru postul de procuror şef la DNA şi la Parchetul General, fiind numiţi oameni care nu depindeau de mecanismele de putere. “Aşa au apărut Kovesi şi Morar. A fost începutul unui cerc virtuos în justiţie cu rezultatele notabile de azi, cu toate aceste arestări din toate partidele… Iar acesta este un mare început, este ceva istoric într-o ţară ca România, unde cine e la putere a fost mereu deasupra legii. Iar acum este din ce în ce mai puţin aşa”. În continuare, Alina Mungiu a declarat că oamenii nu trebuie să facă front comun numai la alegeri, ci în fiecare zi pentru că schimbarea depinde de fiecare cetăţean: “N-am de gând să-mi cer al treilea rând de scuze după 25 de ani şi, de data aceasta, este absolut obligatoriu să ne iasă. Totul este să nu aşteptaţi numai de la noi. Fiecare acolo unde este să înceapă propriul cerc virtuos…”

Se poate şi în Vrancea?

alina mungiu 507Vrancea este un judeţ aflat la coada clasamentelor naţionale în ceea ce priveşte dezvoltarea şi unde din 1990 se votează mai ales cu stânga, în proporţie de 50-60%. “Nu există un adevărat capitalism în Vrancea, ci doar insule cum ar fi librăria acesta. Mai e mult de construit ….”, a declarat Alina Mungiu printre rafturile cu cărţi de la Librăria Alexandria. La alegerile prezidenţiale din noiembrie, doar Focşaniul a votat altfel. „Nu fac parte dintre aceia care cred că oamenii trebuie culpabilizaţi pentru modul în care şi-au dat votul, şi că un candidat este neapărat bun sau unul este neapărat rău. Dar consider o chestie pozitivă votul dat în Vrancea pentru Klaus, pentru că cei care au ales Klaus în Vrancea, faţă de alte locuri unde era o alegere mai uşoară, au ales să voteze contra unui mecanism de putere locală”, a declarat Alina Mungiu. În discursul său, ea a mai spus că Vrancea este altfel, dacă ne raportăm la situaţia din 1989, când, potrivit unei cercetări din teza sa de doctorat, intitulată Românii după 1989, 80 % dintre vrânceni considerau că “Ceauşescu este bun, iar un singur partid ar fi ultrasuficient”. Ce s-a întâmplat între aceste doua momente a fost ceva extrem de pozitiv, a susţinut Alina Mungiu: „….A câştigat un neamţ, un luteran, unul pe care nu-l cunoaşte nimeni şi pe care, evident, elita locală nu-l voia”. Meritul, a continuatAlina Mungiu, aparţine oamenilor care au dorit schimbarea, care au avut “marele eroism de a rămâne şi de a schimba locul acesta”. “Au fost oameni ca ei (iniţiatorii comunităţii Vrancea Altfel) şi probabil alţi câţiva ca ei, Romania Curată Vrancea, o gazetă locală, unul- două bloguri, un număr de întreprinzători mici care n-au depins în afacerile lor de stat.”, crede liderul SAR.

“Dacă vrei să schimbi, adu şi pe alţii!”

DSC08590Alina Mungiu a mai vorbit la Focşani de alte două lucruri care au generat schimbarea: tehnologia care a permis conectarea oamenilor în comunităţi virtuale, prin reţelele sociale, şi care a permis ca fiecare cetăţean să fie observator în alegeri, dar şi plecarea oamenilor la muncă în ţări prospere. “Aceşti oameni n-au plecat de tot, le pasă în continuare şi suferă când văd starea judeţului lor. Şi uite că toate aceste trei lucruri au fost suficiente, dar lucrul cel mai greu de construit a fost acest nucleu de oameni care a vrut şi a crezut tot timpul că şi aici poate fi altfel. Părerea mea este că acest nucleu nu este încă unul consolidat, şi de aceea e foarte important ca acest grup din jurul blogului VranceaAltfel să crească. Până la masa critică mai este, dar acum ştiţi că lumea e cu voi, ştiţi că de fapt o majoritatea vrea Vrancea Altfel. Ce nu găseşte acestă majoritate sunt canalele prin care să construiască acest lucru pentru că acţiunea colectivă e dificilă. Uneori e foarte uşor să fii onorabil de unul singur. Multora nu le iese … Dar eu aş zice din experienţa mea că e uşor să fii onorabil de unul singur. De unul singur e uşor să nu te bagi într-o porcărie, e uşor să îţi dai demisia, să votezi altfel. Şi într-un juriu, nu numai la alegeri. Deci de unul singur poţi să te salvezi. Greu e să convingi pe alţii. Dacă vrei să schimbi necesită să aduci şi pe alţii. Şi de asta încurajarea mea cea mai mare şi respectul meu absolut pentru ce au făcut aceşti oameni. Lideri văd că aveţi, sunt extraordinar de optimistă. Sunt cei care prezintă cartea de astăzi şi nucleul lor de prieteni, care sunt probabil ca şi prietenii mei, oameni care s-au alăturat pentru că am avut obiective comune, camarazi pentru aceeaşi cauză. În momentul în care vom avea asemenea nuclee construite într-o reţea peste tot în ţară nu va fi numai Vrancea altfel sau Sibiul altfel şi alte câteva locuri, ci vom simţi că toată România e altfel, altfel faţă de cum a fost pentru că acesta este obiectivul. Vrem să nu mai fim ţara aia care să meargă cu hoţii în proporţie de 80%, care să nu mai creadă că Ceauşescu este un om bun şi să vină să ne mai oropsească 50 de ani”, a insistat Alina Mungiu.

Cum nu ar trebui să fie Vrancea

Prof. Gabriela Obodariu
Prof. Gabriela Obodariu

”Sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 13, Dan Nichita, iniţiatorul blogului de atitudine civică Vrancea Altfel, şi-a lansat, la Librăria Alexandria din cadrul centrului comercial Promenada Mall, volumul Vrancea ALTFEL, apărut la Editura Pallas, inspirat din textele publicate în ultimii doi ani. La eveniment au luat parte, pe lângă colaboratori şi prieteni din comunitatea Vrancea Altfel, jurnalişti, bloggeri, oameni din cultura locală dar şi cetăţeni interesaţi de buna guvernare şi mişcarea civică. Despre cum pot fi schimbate lucrurile în bine dar şi despre Vrancea ALTFEL au vorbit, aşa cum ştiţi deja, invitata specială Alina Mungiu-Pippidi, preşedintele Societăţii Academice din România, iniţiatoarea portalului de bună guvernare romaniacurata.ro, dar şi profesoara Gabriela Obodariu, de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, preşedintele ClubuluiAPD. „Citind articolele din această carte, vom descoperi cum nu ar trebui să fie Vrancea.”, a declarat Gabriela Obodariu, care a vorbit despre Vrancea Altfel ca despre un spaţiu al oamenilor oneşti, demni, un spaţiu al bunului simţ, care trebuie să militeze pentru ca Vrancea să devină un spaţiu al integrităţii, demnităţii, al transparenţei şi al bunei guvernării. „Şi această carte este ALTFEL pentru că ea se raportează la trei demersuri: un demers jurnalistic – pentru că o să descoperiţi articole publicate pe blogul VranceaAltfel.ro şi în Ziarul de Vrancea ; un demers de istorie recentă, pentru că recreeză din atmosfera din Vrancea de după 1989 şi, de asemenea, cuprinde un demers de atitudine civică – şi asta mi se pare cel mai important-, pentru că autorul descrie spaţiul politic şi defectele de costituire a acestuia după 1989. De asemenea, cartea face şi un apel la cei care o lecturează, un apel la implicare, la acţiune”, a spus Gabriela Obodariu. La rândul său, Alina Mungiu a fost încântată de numerosul public prezent la lansare, căruia i-a cerut să se implice în mişcarea civică.

Vrancea reală şi Vrancea ALTFEL

dan 508Volumul Vrancea ALTFEL se află pe rafturile Librăriei Alexandria şi poate fi cumpărat la preţul de 20 de lei. „Este o carte 100% produsă în Vrancea de pe urma căreia nu vreau să fac niciun profit, de aceea este vândută la preţ de editură pentru că ea cuprinde şi sentimentul meu de preţuire pentru dvs. Este şi o carte 100% privată pentru că nu am recurs la nicio componentă publică. Nici măcar nu am dorit să o lansez la biblioteca pentru că aş fi putut pune acei oameni în situaţii stînjenitoare.”, a spus Dan Nichita la lansare, ocazie cu care a vorbit inclusiv de trecutul său politic şi de perioada în care s-a înscris în PNŢCD, primul partid de după 1990 cu valori occidentale asumate. Autorul spune că a fost inspirat în demersul său de un comentariu al profesoarei Gabriela Obodariu, la un articol al său în care scria despre ultimii traseişti politici ai judeţului, doi parlamentari din generaţia 40+ care au bătut la “poarta baronală” şi au trecut de partea lui Marian Oprişan. Comentariul se referea la un eşec al generaţiei 40 care a participat la Revoluţie, la manifestaţiile din Piaţa Universităţii, dar care care nu a reuşit să facă schimbarea până la capăt. “Am dorit să reunesc oameni în jurul unor idei, să construiesc o platformă de încredere prin Vrancea Altfel, pentru că fără încredere nu se poate clădi ceva. Am vrut să arăt seriozitate, am tratat subiecte fără a fi supuse nici unei cenzuri. Nu am scris materiale care să conţină atacuri la persoană, lovituri sub centură sau elemente de cancan. E important să arăţi că se poate şi altfel. Nu vreau să îmi reproşez că nu am încercat.”, a declarat Dan Nichita, care a insistat că proiectul său nu are nicio conotaţie politică şi că nu încearcă astfel „să se urce pe valul Facebook” şi să revină în politică.

De unde vine titlul ALTFEL?

strada democratiei _0305De la cartea lui Lucian Boia „De ce este România altfel”, apărută după al doilea referendum de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, care se referă la România ca la o societate cu o anumită întârziere istorică, care opune rezistenţă la schimbare. “Este ridicol să discuţi despre democraţie în spaţiul public atunci când lipseşte complet dezbaterea publică. Fără dezbatere nu poţi construi nimic”, a spus autorul. Dan Nichita a venit şi cu exemple concrete la lansare. “Toate concursurile pentru ocuparea posturilor publice sunt aranjate şi nimeni din spaţiul politic nu intervine. În ultimul an, partidele politice, în conferinţele publice de presă, nu au prezentat nici un subiect public de interes judeţean, ci au preluat doar mesajele naţionale. Nu vor să deranjeze. Este jenant! Faci miting pentru Klaus Iohannis şi un pic mai târziu votezi cot la cot cu PSD în Consiliul Judeţean pentru cheltuirea a peste 200 000 euro pentru sărbătorile de iarnă.”

Vă mulţumim tuturor celor care aţi fost alături de noi la lansare dar şi celor care ne-au ajutat ca acest volum să vadă lumina tiparului. Continuăm împreună.

Despre lansare au relatat pe larg: Adevarul, Ziarul de Vrancea, Alexandra Tataru | Fluxuri de idei si observatii independente, Vali Crintea | Blog cu si despre viata, Alexandria Librarii

Aici puteti  asculta înregistrarea audio a lansarii de carte:

O fotogalerie a evenimentului puteti gasi pe Facebook

3 comments

Comments are closed.