Caravana c@rte a pornit la drum

Copiii din peste 20 de sate din comunele montane ale județului Vrancea vor fi vizitați în această vară de o caravană de promovare a cărții și lecturii care le va duce în dar cărți, povești dar și vești despre lume și viață. Asociația „Eu, tu și ei” Focșani derulează în perioada iulie – octombrie proiectul cultural “c@rte în sate. Ateliere de lectură pentru copiii din satele munților Vrancei” care și-a propus să apropie elevii din zonele dezavantajate din punct de vedere cultural de cultura scrisă și să le stimuleze apetitul pentru lectură și cunoaștere prin organizarea unor ateliere creative, educative şi recreative, care au în centrul lor cartea. Caravana va poposi în satele comunelor Andreiașu, Reghiu, Vintileasca, Spulber și Păulești pe parcursul lunilor iulie, august și septembrie.

Silvia Nichita, manager al proiectului c@rte în sate:

“Într-o societate din ce în ce mai debusolată, copiii și tinerii, mai ales cei din mediul rural, au nevoie de modele pozitive pe care să le urmeze. În zonele rurale, mai ales în cele îndepărtate de oraș, nu există, din păcate, servicii publice de natură educativă, culturală pe perioada vacanței de vară, iar copiii sunt adesea excluși din planurile autorităților. Prin aceste ateliere le oferim o oportunitate de învățare chiar la ei în sat. Atelierele, la care copiii vor avea acces gratuit, sunt o combinație de lectură, joacă, socializare și învățare pe parcursul vacanței de vară, cu continuitate pe parcursul școlii, prin înființarea unor cluburi de lectură în școli. Aducerea unor profesori noi, a unor bibliotecari, scriitori, voluntari din rândul elevilor de liceu va avea un impact benefic asupra copiilor și îi va încuraja să se dezvolte, să își lărgească orizonturile. ”

 

Bazat pe principiile literației, proiectul le va stimula copiilor și adolescenților apetitul pentru lectură, pentru explorarea și înţelegerea textului scris, precum și a interesului pentru carte. Atelierele de lectură se doresc o întâlnire a copiilor cu cartea într-un decor inedit, nonformal, dar și cu bibliotecarii și creatori de cărți, autori contemporani locali, lideri din comunitate și voluntari din rândul liceenilor. Toți aceștia îi vor antrena pe copii să analizeze, să înțeleagă ceea ce citesc, să gândească critic și să redea coerent informaţiile lecturate. În plus, atelierele îi vor încuraja pe participanți să își îmbunătățească randamentul școlar și social, să fie toleranți și să aprecieze cultura și valorile locale. Atelierele se vor derula în aer liber, în apropierea unor monumente culturale sau ale naturii.

În acest context, proiectul și-a propus racordarea comunităților locale la realitățile României contemporane în contextul centenarului Marii Uniri. În cadrul atelierului cu tema Istorie vom afla poveștile unor copii sau tneri, eroi care au căzut în timpul Primului Război Mondial, cum ar fi Măriuca Zaharia sau Gabriel  Pruncu. Cu copiii din Păulești ne vom întâlni la casa Babei Vrâncioaia, unde vom vorbi despre legendele locale, dar și în grădina casei unde a copilărit regretata actriță Leopoldina Bălănuță. La Vintileasca,unul dintre ateliere se va derula, la propunerea copiilor, la monumentul natural Pietrele Fetei, “două stânci mari ce răsar, ca din senin, în mijlocul pajiștii”, despre care Alexandru Vlahuță scrie în România pitorească. Credem că în acest fel copiii cu care lucrăm vor dezvolta o percepție pozitivă faţă de lectură, o vor privi ca un lucru relaxant, interesant, nu ca obligaţie şcolară formală. Pe termen lung proiectul nostru și-a propus, între altele, creșterea vizibilității bibliotecilor publice și o mai mare implicare a comunităților locale în susținerea copiilor cu potențial.

Proiectul cultural c@rte în sate este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național iar partenerii județeni săi sunt Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu”, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Clubul de jurnalism și implicare civică Tineret în (re)acțiune.

 

Dacă doriți mai multe informații sau vreți să vă implicați ca voluntari sau donatori în proiectul c@rte în sate, sunați la numărul de telefon 0744217031 sau scrieți la adresa de email eutusieifocsani@gmail.com în atenția dnei Silvia Vrînceanu Nichita.

Puteți urmări imagini informații despre proiect pe pagina de Facebook a Asociației Eu, tu și ei

De ce este nevoie de c@rte în sate

Vrancea este un judet rural și predominant sărac, iar accesul la carte, la evenimente culturale, este dificil pentru majoritatea locuitorilor din mediul rural și mai ales pentru copii și adolescenți.

– Un proiect cultural focalizat pe literație este mai mult decât decât necesar în condițiile în care aproximativ 42% dintre elevii români de 15 ani sunt considerați analfabeți funcțional, potrivit unui recent studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaționale.

– La nivelul județului Vrancea există o tendință dramatică de scădere a ratei de succes în învățământ (51,9%) fapt care pune în evidență o adâncire a disparităților dintre grupurile relativ favorizate și cele defavorizate în domeniul educațional. Scăderea cea mai dramatică se înregistrează în învățământul gimnazial, unde rata de cuprindere în școală a scăzut cu 10%, potrivit Strategiei de Dezvoltare a Județului Vrancea pentru perioada 2016 – 2020.

– Accesul la biblioteci publice în mediul rural este dificil. În cele 69 de localități vrâncene rurale există doar 34 de biblioteci publice, între care doar una, în satul Șerbești, este o inițiativă privată.

– Judeţul Vrancea se remarcă prin ponderea cea mai ridicată a populaţiei rurale  (din Regiunea de Sud-Est a României (63,8%) ca și prin cea mai ridicată rată de abandonului scolar. La sfârșitul semestrului I al anului școlar care tocmai s-a încheiat, 363 de elevi s-au aflat în situația de abandon școlar, dintre care 43 de elevi din mediul urban, iar 320 din mediul rural. Într-o analiză pe tema abandonului școlar, Inspectoratul Școlar Județean admitea că “școala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că nu e percepută ca valoare în sine”.

– La data recensământului din 2011 în județul Vrancea existau 22 de sate (6,6% din total) cu mai puțin de 100 de locuitori și 32 de sate (9,7% din total) cu o populație între 100 și 200 de locuitori. Izolarea ridică probleme deosebite pentru asigurarea infrastructurii necesare de către autoritățile locale și a accesului la servicii publice pentru populația acestor sate. Din acest punct de vedere, deosebit de dezavantajate sunt comunele montane, respectiv 15% din totalul comunelor din județ.