Uncategorized

Necrologul PDL-Vrancea-(1)

Frontul Salvării Naționale (FSN) s-a înființat pe 6 februarie 1990, urmare a transformării în partid politic a Consiliului Frontului Salvării Naționale, organ provizoriu al puterii de stat rezultat după revoluția română din 1989, al cărui președinte a fost Ion Iliescu.

Frontul Salvării Naționale (FSN) s-a înființat pe 6 februarie 1990, urmare a transformării în partid politic a Consiliului Frontului Salvării Naționale, organ provizoriu al puterii de stat rezultat după revoluția română din 1989, al cărui președinte a fost Ion Iliescu.

A deschis ochii în vara lui 1992 prin diviziunea partinică, formală și consensuală, a mamutului FSN. Dacă la nivel național despărțirea a fost una cu scîntei, cu efecte majore și benefice pentru democrația românească, la Focșani aripa FSN-Petre Roman s-a format la “mica înțelegere”, în spatele ușilor închise, printr-un acord unanim, reciproc avantajos. De comun acord, pentru a evita conflicte inutile sau exacerbarea unor ambiții concurențiale ce nu-și aveau rostul în epocă, cînd încă nimeni nu știa ce va urma după consumarea mariajului dintre Petre Roman și Ion Iliescu, s-a purces la alcătuirea aleatorie a unei liste numerotate cu membrii de vază ai FSN și s-a hotărît, echitabil, ca cei cu numere impare să treacă la FDSN, viitorul PSD, iar ceilalți, cu numere pare, să rămînă pe loc. Împărțirea era de ochii lumii. Partajul avea loc în familie, averea așijderea. Nepoftiții nu aveau loc la masa puterii. Ce vină aveau ei că s-au certat ăia de la București? Ei care se aleseseră împreună, ei care se aveau ca frații, ei care respirau aerul tare al partidului unic prin toți porii. Ideea de stîngă modernă, de factură occidentală, asociată la un partid european le era străină, nu a prins. Ce e aia reformiști, cu ce se ocupă ei?
Trocul, cu micile corecții date de oportunismul inerent după reconfigurarea scenei politice din toamna lui 92, cînd ex-comunistul Iliescu a cîștigat alegerile, a ținut. Perioada 92-95, FSN și FDSN sau PD și PDSR a însemnat două partide unite atît în cuget în cuget și simțiri cît și în pusul la chimir. Siameze, ce mai! Tarlaua puterii era întinsă și, cum nu avea nici gard, cine să mai numere vițeii… Mai știe cineva că secretarul PD Vrancea timp de 1 an dar și vice la Consiliul Județean pentru o jumătate de an a fost ex-prefectul Cătălin Kanty Popescu? Asta ca să nu se mai spună că a fost doar psd-ist și trădător liberal. Cum-necum, PD-ul local trăia în altă realitate. Era parte a puterii în vreme ce partidul în sine se afla în opoziție. Deputatul acelorani a fost nimeni altul decît vicepreședintele PD, Adrian Severin. În general a fost o prezență meteorică, cu iz turistic prin Vrancea. Există totuși o realizare care a servit ca model de inspirație pentru pescuitorii în apele tulburi ale tranziției. Este vorba de privatizarea pilot a marii fabrici de confecții, actuala Incom Vranco, petrecută în anii 92-93, proiect început încă de pe vremea cînd Severin ocupa funcția de președinte al Agenției Naționale de Privatizare. Abilitățile de viitor lobbist dovedite în Parlamentul European au fost finisate, exersate cu această ocazie, cînd prețul de vînzare al societății a fost atît de mic încît nimeni, nici presa, nici clasa politică locală, nici salariații nu s-au sesizat. Lecția a fost însușită de cei care aveau ochi „albaștri” să vadă și urechi să audă și a servit ca exemplu de școală pentru toate tunurile care aveau să se dea în județul Vrancea. Va urma…

0 Comments